text Raspunsuri biblice

"Ce comunicare poate exista între morţi şi cei vii?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

După moarte sufletele oamenilor care au trăit in Domnul merg la Dumnezeu iar ale celor necredincioși merg in locuința morților, cu toții așteptând împreuna judecata de apoi, cel puțin așa înțeleg eu. Toate aceste suflete au ele posibilitatea sa vadă ce se întâmpla cu cei ramași in viață? Aceeași întrebare legat de cei vii care susțin ca pot stabili legături cu sufletele celor decedați. Exista vreun temei biblic pentru cele 2 situații de mai sus? Mulţumesc mult si Doamne ajuta!

Da, este adevărat, sufletele tuturor oamenilor care au murit fără să fie mântuiţi prin pocăinţă şi intrarea în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos se află acum în chinuri în Locuinţa Morţilor unde vor fi până în Ziua cea mare a Judecăţii înaintea lui Dumnezeu.

Ştiu şi eu şi am auzit încă din copilărie că morţii ne văd şi ştiu ce facem noi, dar nu am găsit până acum argumente biblice în favoarea acestei opinii.

Cât priveşte comunicarea cu cei morţi, da este o realitate şi este o practică categoric interzisă de Dumnezeu. La acest subiect am scris articolul “Este adevărat că poţi vorbi cu morţii?” pe care vă invit să-l citiţi.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>