text Raspunsuri biblice

"Ce atitudine trebuie să aibă creștinul față de hobby?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

Întrebare:

Aproape fiecare om are câte un anumit hobby. Cum trebuie să fie atitudinea unui creștin față de hobby și în ce măsură se poate lăsa preocupat de acestea? 

Hobbyul este ocupația favorită pe care o are cineva în afara profesiunii, dar nu doar atât. Mulți oameni își aleg profesiunea doar ca să aibă o slujbă și să se poată întreține pe ei și pe membrii familiei lor. Nu tot așa este cu hobbyurile. Acestea oamenii le aleg, pentru că sunt pasionați de ele. Deci, ce atitudine trebuie să ia creștinul față de hobby?

 

hobby

 

 

Să răscumpărăm vremea

Hobbyurile sunt ocupații care în primul rând ne fac plăcere nouă și nu neapărat sunt de folos celor din jurul nostru. Așa hobbyuri ca colectarea monedelor, timbrelor poștale, pescuitul, vânatul și altele ca ele nu sunt păcătoase în sine. Dar aceste ocupații ne solicită timp și dacă ne lăsăm copleșiți de ele, ne putem trezi că risipim mult timp prețios. Iar Dumnezeu ne spune așa în Scripturi:

 

Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. (Efeseni 5:15-17)

 

Același îndemn să răscumpărăm vremea îl găsim și în Epistola lui Pavel către Coloseni:

 

Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. (Coloseni 4:5)

 

Aplicând aceste pasaje din Scripturi la hobby, trebuie să avem grijă ca să umblăm cu băgare de seamă și să nu ne trezim că ne purtăm ca niște oameni lipsiți de înțelepciune și nu deosebim voia lui Dumnezeu care vrea să folosim înțelept timpul pentru a-i răscumpăra pe cei pierduți, mergând să le propovăduim Evanghelia.

Să iubim pe Dumnezeu cu toată inima

Fiind întrebat de un învățător al Legii care este cea mai mare poruncă de la Dumnezeu…

 

Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. (Matei 22:37-38)

 

Hobbyul îți solicită nu doar timpul, ci în primul rând inima și este necesar să te întrebi dacă nu cumva acesta te preocupă mai mult în gândire. Dumnezeu vrea ca toate pasiunile și gândurile copiilor Săi să fie îndreptate spre El.

Să ne găsim plăcerea în Dumnezeu

Ne place un hobby și ne lăsăm preocupați de el tocmai pentru că ne aduce plăcere. Împăratul David a dedicat Cuvântului lui Dumnezeu Psalmul 119 care este cel mai lung din toți psalmii. Iată ce dorință avea David:

 

Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta! (Psalmi 119:37)

 

Să fim sinceri și să recunoaștem că multe hobbyuri sunt lucruri deșarte care ne iau timpul prețios, timp ce ar trebui să-l investim în cercetarea Sfintelor Scripturi, în rugăciune și în slujire creștină și propovăduirea Evangheliei. Tot David a mai spus că este mare fericire pentru omul care învață să-și găsească plăcerea în Legea Domnului:

 

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit. (Psalmi 1:1-3)

 

Să fim atenți cu ce ne îndeletnicim

Samuraii (ostași din Japonia medievală) erau învățați să folosească orice timp liber pentru a se îndeletnici cu artele marțiale și a se desăvârși în acestea. Apostolul Pavel i-a scris lui Timotei astfel:

 

Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:14-16)

 

Orice slujitor și orice creștin trebuie să învețe a se îndeletnici cu lucrurile sfinte și să se pregătească continuu ca să facă mai bine slujirea creștină pe care o are de la Dumnezeu.

Să nu ne lăsăm robiți de nimic

Apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Corint astfel:

 

Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. (1 Corinteni 6:12)

 

Și a mai scris încă:

 

Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. (1 Corinteni 10:23)

 

Este înțelept să ne ferim de orice hobbyuri care nu aduc folos, nu ne zidesc nici pe noi, nici pe alții și, cel mai rău, care pun sau ne amenință să pună stăpânire pe noi.

Hobbyul oferă posibiltăți de vestire a Evangheliei

Toți oamenii care practică un anumit hobby sunt dornici și interesați să cunoască alți oameni care au aceleași interese. Dacă un creștin este pasionat de un anumit hobby și va dori să pună și această pasiune în slujba Evangheliei, va merge și va căuta societatea sau asociația respectivă, se va înscrie și va căuta să le spună Evanghelia acelor oameni în timp ce practică același hobby cum ar fi un anumit sport sau literatura, sau colecționarea, sau altele.

 

Dacă știi că cineva din prietenii tăi este pasionat de un anumit hobby sau colecționează anumite obiecte (monede, timbre poștale, carduri poștale, creioane etc.) poți să-i faci un plăcut cadou și astfel să-i spui despre Domnul Isus Hristos.

 

Există mulți oameni care se cred creștini și spun că nu au nici un hobby, dar își risipesc viețile în fața televizorului sau a computerului sau a altor lucruri de nimic. Ei merg duminica la biserică. pentru că și-au făcut o obișnuință sau au rămas la obișnuința pe care le-au format-o părinții, dar nu au inimă nici pentru Dumnezeu și nici pentru Evanghelie. Dumnezeu să ne ajute pe toți să învățăm bine a răscumpăra vremea și să-L iubim pe El cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru.

 

Care este hobbyul tău? Ce folos aduce și cui? Cum îl folosești pentru propovăduirea Evangheliei? Care sunt hobbyurile prietenilor tăi și care este atitudinea lor față de ele?

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>