text Raspunsuri biblice

"Categorie: Raspunsuri biblice"

 

Categorie: Raspunsuri biblice
 

Ceea ar trebui să fie o obișnuință devine o raritate. Bibliei, cea mai cunoscută carte din toate timpurile, i-a fost atribuită o zi internațională. E drept, mă așteptam ca în cinstea Cuvântului lui Dumnezeu să se fi organizat ceva evenimente, însă această sărbătoare a trecut ca o simplă noutăte. În realitate, Biblia este unica carte care a schimbat, schimbă și va mai schimba vieți. O confirm cu tărie că odată ce am început a citi și a studia Biblia, nu mă opresc de admirat înțelepciunea și puterea acestei cări. Nu în zadar apostolul Pavel a spus: “Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Omenirea are doar de mulțumit lui Dumnezeu, pentru că în mila Sa ne-a lăsat Cuvântul Său pentru a ști cum să ne purtăm în diferite situații. Mai mult decât atât, noi ca și oameni suntem atât de vulnerabili și neputincioși și doar Cuvântul lui Dumnezeu este plin de putere, El are capacitatea garantată de a schimba viețile oamenilor.

Tocmai de aceea consider că doar o singură zi să îi acorzi Cuvântului Dumnezeu e infim de puțin. Nici pe departe nu te poți considera creștin dacă încă nu ai citit Biblia în întregime. Deși ne place să ne autointitulăm popor creștin, ignorăm Biblia cu desăvârșire. Istoria a demonstrat că datorită ei, Bibliei, omenirea a devenit mai umană. Absolut tot ce a fost scris în Biblie s-a împlinit cu milimetru, pentru că Biblia deține adevărul absolut. Toate promisiunile făcute de Dumnezeu s-au împlinit şi se vor împlini cu siguranţă. “Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17)

“Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13). “Nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile”( Matei 5:18b). Biblia este o carte vie, speciala și minunată. “Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri… judecă simţirile şi gândurile inimii”(Evrei 4:12). Biblia a schimbat, schimbă și va mai schimba viețile multor (milioane și milioane de)  oameni și autenticitatea ei nu poate fi tăgăduită.

Noul Testament, cu cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor şi scrisorile reflectă fidel istoria primului secol după Hristos. Datele istorice conţinute sunt în armonie cu alte scrieri evreieşti şi romane, cum ar fi Talmudul, scrierile istoricului evreu Iosefus Flavius, precum şi ale istoricilor romani Tacitus, Plinius, Suetonius şi alţii. Circumstanţele geografice, culturale şi sociale descrise sau amintite în Noul Testament sunt confirmate şi de descoperiri arheologice care atestă din nou şi din nou autenticitatea Bibliei. Un exemplu ar fi scăldătoarea Siloamului din Ierusalim, amintită în Ioan 9:7. În vara anului 2004 s-a lucrat pentru un nou sistem de canalizare în Ierusalim şi s-au descoperit nişte scări a căror vechime s-a datat la aproximativ 2400 de ani, precum şi rămăşiţele rezervorului de apă în care, în timpul lui Isus, a fost condusă apa din fântâna Gihon prin tunelul lui Ezechia. Acest tunel de 525 metri a fost construit de Ezechia, împăratul lui Iuda, în jurul anului 700 î.H. şi mai este accesibil şi astăzi. Apoi toate evenimentele istorice descrise în Biblie pot fi confirmate cu ușurință și de alte scriei istorice.

Deci, scump prieten, poate ai o Biblie acasă și nu ești interesat de ea. Vreau prin acest articol să te îndemn să o citești și apoi pe măsură ce o citești, te vei întâlni cu Autorul ei, care nu dorește decât ca tu și eu să ne găsim toată plăcerea în Cartea Cărții. Singura și unica Carte care are soluții la cea mai mare problemă a omenirii și anume problema păcatului. Nicio altă carte nu îți va da soluții viabile, doar Sfânta Scriptură. Crede-o și vei fi salvat. Sărbătorește zilnic această carte prin studierea ei. Se merită!!!

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>