text Raspunsuri biblice

"Categorie: Raspunsuri biblice"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Părinte,  o îngrijesc pe mama de 90 de ani  și o îngrijesc ca pe un copil. Dar mă cicălește continuu, deți am 60 de ani și sunt și eu bunică. Ajung până o dau la răi și nu o mai suport, o simt ca pe o energie negativă, care îmi dă o stare de rău, deși mă spovedesc și mă împărtășesc la fel ca și ea. Sunt momente când vreau să nu o mai văd o vreme. Acum m-am mutat la țară cu ea și trag ca la țară, cu două mâini, dar nu mă obosește nimic mai mult ca stresul pe care mi-l face ea. Încerc să citesc o rugăciune, dar parcă diavolul mă sfintește și mă tulbură, deviindu-mi gândurile. Cum să mă liniștesc? Sărut mâna și aștept o picătură de liniște de la dumneavoastră.

grijă bătrîneţe

Îmi dau seama că nu vă este ușor în situația aceasta și mai ales, dacă mama dumneavoastră nu a fost așa totdeauna. Oricum ar fi, aveți datoria să vă îngrijiți bine de ea și să o cinstiți până la sfârșitul zilelor ei. Iar dacă se poartă așa, nu este o scuză pentru ea, însă evident că este o încercare a credinței dumnevoastră. Sfântul Iacov scrie astfel în Epistola sa:

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvîrşit lucrarea, pentruca să fiţi desăvîrşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. (Iacov 1:2-4)

Datoria copiilor este să-și cinstească părinții oricum ar fi ei Dumnezeu spune că încercările sunt felurite și felul cum se poartă mama dumnevoastră la acești ani înaintați ai ei este tocmai o încercare  a credinței pe care trebuie să o priviți ca o bucurie pentru că această încercare lucrează răbdarea, care este o mare virtute creștină. Răbdarea la rândul ei ne modelează caracterul și ne face desăvârșiți și întregi ca să nu ducem lipsă de nici o calitate a caracterului sfinților. Dacă nu știți cum să procedați în fiecare situație specifică, mai ales atunci când vi se pare că ați ajuns la capătul răbdării, urmați tot sfatul Cuvântul lui Dumnezeu care scrie în continuare în aceeași Epistolă a lui Iacov astfel

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s’o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s’o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentrucă cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vînt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva dela Domnul, căci este un om nehotărît şi nestatornic în toate căile sale. (Iacov 1:5-8)

Rugați-vă în fiecare zi, de multe ori, ca să vă dea Dumnezeu înțelepciune pentru fiecare situație aparte și să știți cum să vă raportați la mama dumneavoastră. Apoi, atunci când iar vă cicălește, nu vă certați, nici nu vă mâhniți, ci mergeți în altă cameră sau alt loc liniștit și acolo rugați-vă să vă dea Dumnezeu și înțelepciune și răbare ca să treceți prin acea încercare.
Dacă, totuși, vă prindeți la gândul că nu aveți răbdare, atunci trebuie să vă verificați relația cu Dumnezeu și să vedeți dacă ați intrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos. Cei ce au intrat în acest legământ au primit de la Dumnezeu Duhul Sfânt și roada Duhului Sfânt este și răbdarea, cum scrie în Epistola către Galateni:

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. (Galateni 5:22-23)

Prezența Duhului Sfânt în viața dumneavoastră  și umblarea după îndemnurile Duhului Sfânt va produce îndelungă răbdare și vă va da putere să vă purtați și să vorbiți cu blândețe în orice împrejurări și la orice provocări.
Faceți-vă disciplina să citiți în fiecare zi Biblia pentru că prin Sfintele Scrpituri Dumnezeu ne dă răbdare și mângâiere. Chiar este bine să-i citiți și mamei dumneavoastră Biblia. Puneți un timp aparte în fiecare zi să-i citiți din Cuvântul lui Dumnezeu și apoi să vă rugați împreună. Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunea cu siguranță vor aduce schimbare și în viața ei.
Dumnezeu să vă dea îndelungă răbdare și înțelepciune ca să vă bucurați din plin de timpul care îl mai aveți de petrecut cu mama dumneavoastră pe acest pământ.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>