text Raspunsuri biblice

"Cât timp să te rogi pentru fata pe care ți-o dorești în căsătorie?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Ce să faci dacă ai curvit cu o fată pe care aveai inteția să o întorci la Domnul? Poți avea iertare deplină de la Dumnezeu? Cum să restabilești relația ta cu Dumnezeu? Poți să te rogi pentru pocăința fetei și să te căsătorești? Iată răspunsul la întrebarea adresată pe acest portal:

Sunt un baiat creștin membru exclus din biserică din pricina imoralității. Vreau să vă descriu cauza adresării mele. Deci, am făcut cunoștință cu o fată, crescută în familie de creștini penticostali, membră a bisericii, dar plecată în lume. Am început a prieteni, am început să o ajut ca să înceapă să frecventeze adunările din nou și totul mergea bine. Prieteneam și deja ne gîndeam la nuntă, am vorbit și cu păstorul referitor la logodnă și totul mergea concret spre căsnicie, însă peste ceva timp am început să-L tot dau la o parte pe Domnul și făceam așa cum eu gîndeam, așa cum noi doream pînă am ajuns ca deja am început să locuim pe ascuns împreună. Ne-am culcat, după care chiar a doua zi am mers la păstor și m-am mărturisit, căci mă simțeam distrus din cauza păcatului. Am ajuns la aceea că au hotărît să ne excludă din biserică, dar ne-au sugerat să ne căsătorim, după care  nici eu, dar nici ea nu vroiam. Peste cîteva zile a început totul să se destrame…… Am fost obligați să ne despărțim, eu am ajuns foarte supărat pe ea că îmi pierdusem și slujba mea ca corist și, în genere, încrederea față de păstor, dar cel mai mult ca L-am dezamăgit pe Domnul! Am început să mă port rece cu ea, după care ea a mers la altă gazdă. Totuși, despărțirea aceasta a dat dovadă că am nevoie de ea, însă peste cîteva zile ea m-a anunțat că ea deja se întîlnește cu un băiat de la serviciul ei. A fost o lovitură groaznică pentru mine! Eu îmi doresc o familie și am înțeles că pacatul comis a lăsat și consecințele să apară, însă nu chiar la acestea. Am început să vorbesc cu ea, să o trezesc din “somnul ei”, dar ea nu vroia să asculte… E adevărat că am aflat lucruri care m-au făcut să o numesc și curvă….s-a supărat și acum a ajuns în genere că consumă și alcool și țigări, nemaivorbind că a ajuns la curvie! Sufăr nespus de mult din pricina ei… E fata pe care o iubesc și o vreau alături și totodată este și sora mea în Hristos pe care o văd distrusă și ajunsă în noroiul păcatului… Vreau să vă întreb, aceasta, de fapt, este și cauza pentru care vă scriu, are rost să aștept întoarcerea ei rugîndu-mă pentru ea? Am spus că sunt gata să o aștept și 2 ani, însă nu mai știu dacă are rost… I-am spus că mă voi ruga pentru ea și ea mi-a făcut provocarea-să vedem dacă rugăciunile mele o va întoarce. Relația mea cu Domnul este încă bună, chiar dacă sunt exclus, continui să merg la biserică și să-L slujesc… E adevărat că mai greșesc și, din pricina suferinței față de ea, mai am și îndoieli și dezamăgiri în viața mea…viață de creștin! Vreau să vă întreb: are rost să o aștept ca să se întoarcă? La Domnul poate că se va întoarce vreodată, însă eu face să o aștept? Mă rog, postesc pentru ea, dar nu mai știu ce să fac… Am 29 de ani și îmi doresc o familie, însă nu reușesc cu aceasta… De s-ar întoarce la Domnul, de-ar termina modul acesta de trai pe care îl are și s-ar pocăi… Chiar dacă nu s-ar întoarce la mine, aș fi fericit să o știu întoarsă acasă, în familia lui Hristos! Acum am înțeles pilda cu duhul care se întoarce înapoi în inima curată, luînd încă 7 cu el. S-a schimbat foarte rău…parcă e demonizată! Ce să fac, ce pot să fac pentru ea? Toți îmi spun să uit de ea și să-mi caut de viață, însă nu pot să o las așa. O iubesc și lupt pentru ea! Doar și Biblia spune să ne rugăm unii pentru alții și să ne susținem… Poate Domnul să o schimbe? Poate El să răspundă la rugăciunele mele și să fim iarăși împreună? Voi aștepta răspunsul dumneavoastră și vă mulțumesc!

pocăința fetei

 

Este foarte trist ce ți s-a întâmplat și cel mai trist este că, după părerea mea, starea spirituală rea pe care ai avut-o și care te-a adus la acest păcat a rămas și este aceeași și acum. Voi explica de ce cred așa.

 

Chiar dacă ai mers la biserică, chiar dacă ai fost în cor, nu ai căutat pe Dumnezeu cel mai mult și când te-ai aprins în patimă după fata aceasta (căci dragoste nu poți numi așa ceva), foarte repede te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Acum, nici față de fata aceasta nu ai sentimente statornice, căci ba vrei să te căsătorești cu ea, ba nu mai vrei… Aceasta este încă o dovadă că ceea ce simți pentru ea este o patimă și nimic mai mult. Dumnezeu vrea ca toată inima ta să fie doar pentru El, așa cum este scris:

 

Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. (Psalmi 37:4)

Inima ta acum nu este a Domnului, ci mai degrabă starea ta spirituală se potrivește cu ce este scris în Epistola lui Iacov și anume:

 

Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. (Iacov 4:4)

Este că, fiind excomunicat din biserică, aceasta te neliniștește mai puțin decât faptul că nu poți să o ai înapoi pe fata aceasta. Eu te îndemn să-ți vii în fire cum se cuvine. Lasă fata aceasta în pace și renunță la ideea să fii din nou împreună cu ea. Cea mai mare nevoie a ta acum este să zidești o relație cu Dumnezeu. Inițial am vrut să scriu “să restabilești relația cu Dumnezeu”, dar, din tot ce ai scris, mi se pare că nu ai avut niciodată o astfel de relație. Trebuie să te pocăiești de toate păcatele tale și să cauți fața Lui mai mult ca orice. Începe să cercetezi în profunzime Sfintele Scripturi, să te rogi și să postești. Caută să cunoști caracterul Lui și voia Lui pentru tine. Nu lăsa să-ți fie risipită viața în patimi ca cea în care ai fost prins până acum și mai ești încă.

 

Lasă grija căsătoriei în mâinile Domnului, căci nici nu ești pregătit acum să întemeiezi o familie cu o astfel de gândire și stare spirituală.

 

Nu este greșit să te rogi pentru pocăința fetei și mântuirea ei despre care ai scris, dar renunță la gândul căsătoriei cu ea. Lasă-L pe Dumnezeu să decidă, căci El știe mai bine și a pregătit pentru tine persoana cu care te vei căsători și cu care poți avea o căsătorie fără regrete. Tu caută Fața lui Dumnezeu. Nouă ne sunt adresate cuvintele din Noul Testament care spun:

 

Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. (Coloseni 2:10)

Cu adevărat începem să ne bucurăm de viață doar atunci când înțelegem că Hristos este tot de ce avem nevoie. Caută împlinirea în Hristos și nu lăsa ca această fată sau altă persoană să devină idol sau piedică în umblarea ta cu Dumnezeu.

 

Își recomand să faci rost de cursurile de studiu biblic inductiv “Sexualitatea din perspectiva Bibliei” de Kay Arthur și “Ce spune Biblia despre sexualitate?” de Kay Arthur și BJ Lawson. Studiază cu atenție aceste cursuri ca să ai o înțelegere biblică cu privire la sexualitate. Apoi, îți recomand să faci rost de cursul “Într-o zi mă voi căsători” de Kay Arthur și să-l studiezi ca să ai o perspectivă biblică cu privire la viitoarea ta căsătorie.

 

De asemenea te invit să studiezi cursul “Întoarce-ți inima spre Dumnezeu”. Este un studiu biblic al fericirilor din vestita Predică de pe munte a Domnului Isus Hristos. O să înveți cum să-ți găsești fericirea în Dumnezeu, o fericire care nu este dependentă de circumstanțele vieții sau de oameni.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>