text Raspunsuri biblice

"Biserica Catolică nu mai așteaptă a doua venire a lui Hristos"

"Biserica Catolică nu mai așteaptă a doua venire a lui Hristos"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Unii cardinali afirmă că posibil a doua venire a Domnului Isus nu va fi și creștinii catolici nu ar trebui să o aștepte. Unul din motive este că „posibil ar fi băut vin” și ar fi uitat să vină. 
Liderii catolici îndeamnă să facem bine din dorința de a face bine și nu din cauza că într-o zi va veni Isus din cer să te ia. 
Cardinalul Giorgio Salvadore afirmă că acest an este ultimul când Biserica Catolică așteaptă a doua venire a lui Isus.
 


Când citeam acest articol, mi-am amintit de apostolul Petru care avertiza asupra unei astfel de atitudini:

„Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii! Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.  Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă  aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” (2 Petru 3:3-14)

Apostolul Petru afirmă că aceste persoane:

– sunt batjocoritori (chiar dacă sunt slujitori și lideri în cultul lor);
– trăiesc după poftele lor, deși îi învață pe alții cum să trăiască după voia lui Dumnezeu;
– sunt nelegiuiți.
Știu că aceste rânduri sunt dure, dar nu sunt părerea mea, ci poziția apostolului care a luat învățătură de la Cel ce a înviat și S-a înălțat la ceruri și a promis că Se va întoarce. 

Apostolul Pavel vorbește despre a doua venire a Domnului Isus în Epistola către Tesaloniceni:

„ Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4: 14-18)

Pavel afirmă că cei ce așteaptă venirea lui Isus cred că El a murit și înviat. Dacă Biserica Catolică afirmă că Isus nu va mai veni a doua oară, ce părere are despre învierea și moartea Mântuitorului? 
Învățătura despre răpirea creștinilor înainte de necazul cel mare a fost o mângâiere pentru cei din Tesalonic, iar învățătura precum că Isus a și venit i-a tulburat foarte mult, deoarece ei credeau că vor avea parte de necazul cel mare.
Sunt sigur că în rândul Bisericii Catolice sunt persoane care așteaptă venirea Domnului și nu împărtășesc poziția unor lideri, însă o astfel de învățătură va tulbura mult biserica pe care o conduc. 

Biblia vorbește cu putere despre a doua venire a lui Isus – cea descrisă în Apocalipsa, Nunta Mielului. Biserica Catolică o va nega și pe aceasta?
Aș vrea să amintesc un singur lucru – nu doar Isus a vorbit despre a doua Sa venire, ci și îngerii.

„Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”” (Fapte 1:10-11)

Și care ar fi temeiul că Isus ar fi băut vin și a uitat dacă Însuși Isus a afirmat că nu va mai bea din rodul viței până la a doua venire?

Prima afirmație a liderilor de la Vatican stârnește mai multă tulburare decât zidire. Cu câțiva ani în urmă, Jose Gabriel Funes, directorul Observatorului Vaticanului, a spus ca teoria Bing Bang-ului nu este in contradicție cu mesajul religios al Bibliei, iar viața inteligentă extraterestră, dacă s-ar descoperi, reprezintă tot creația lui Dumnezeu.
 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>