text Raspunsuri biblice

"Avantajele și dezavantajele educației acasă"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Avantaje

 

Sistemul este ideal pentru cei care doresc să investească timpul şi resursele necesare într-o educaţie mai bună pentru copiii lor. El răspunde nevoii celor cu talente deosebite (muzică, arte, sport) de a avea un program mai flexibil, dar şi celor îngrijoraţi de calitatea mediului şcolar(violenţă, droguri, presiuni ale anturajului, imoralitate). De asemenea, pentru familiile care locuiesc la ţară sau pentru cei care călătoresc mult, homeschooling-ul poate reprezenta o soluţie. Sistemul de predare de „unu-lau-nu” (1 profesor la 1 elev) dă rezultate calitativ superioare în procesul de învăţare, deoarece se pleacă în mod personalizat asupra copilului, ajutându-l să recupereze şi să progreseze în special acolo unde există punctele slabe, dar şi să lucreze peste medie acolo unde există talent şi înclinaţie nativă. „Industria” meditaţiilor nu reprezintă altceva decât exploatarea acestui sistem de predare. Beneficiile pe care homeschooling-ul le aduce sunt majore:

1. Familia îşi poate educa copilul conform propriilor convingeri şi valori, într-un mediu care nu intră în contradicţie cu acestea. De asemenea, anturajele proaste şi abuzive, care se întâlnesc adesea în şcoala publică, pot fi evitate.

2. Calitatea vieţii de familie va creşte. Părinţii şi copiii au ocazia să petreacă mai mult timp împreună, deoarece programul de şcoală al copiilor poate fi adaptat fără probleme. În plus, unul din părinţi va fi în permanenţă acasă, răspunzând nu doar nevoilor educaţionale ale copiilor, dar şi celor emoţionale.

3. Avantajul academic – în general, copiii şcolarizaţi la domiciliu excelează şi au performanţe şcolare mai bune faţă de copiii educaţi în şcolile publice, lucru demonstrat prin numeroase studii efectuate în S.U.A. în ultimii ani. Instruirea „unu-la-unu”, spre deosebire de instruirea de masă, permite dezvoltarea abilităţilor copilului, precum şi preîntâmpinarea scăderilor acestuia. Copiii cu abilităţi deosebite sunt liberi să exceleze, iar cei mai înceţi nu sunt lăsaţi în urmă. Programa poate fi individualizată, iar procesul de învăţare flexibilizat, crescând beneficiile elevului.

Deoarece programul este flexibil, copilul are mai mult timp pentru hobby-uri, activităţi suplimentare, vizite la biblioteci, muzee şi alte instituţii de cultură sau întâlniri de grup cu alţi copii homeschooled. În cadrul acestor activităţi, el are ocazia să interacţioneze în mod natural cu alţi copii de vârste diferite, fapt care îi dezvoltă abilităţile de socializare şi interacţiune cu ceilalţi.

Pe de altă parte, există şi dezavantaje ale homeschooling-ului, care nu trebuie ignorate. În primul rând, trebuie să ţinem cont de faptul că veniturile familiei nu vor fi aceleaşi, din moment ce unul din părinţi va fi nevoit să renunţe la serviciu pentru a şcolariza copiii. De asemenea, unor părinţi poate să li se pară obositor să petreacă atât de mult timp cu copiii şi să se ocupe de partea academică a educaţiei.

Decizia de a şcolariza copiii la domiciliu nu este uşor de luat şi este o decizie cât se poate de personală. Având în vedere, însă, că sistemul de învăţământ de stat prezintă o serie de dezavantaje, unele din ele majore, va trebui să cântăriţi bine argumentele pro şi contra pe care fiecare dintre aceste tipuri de şcolarizare le aduce pentru familia dumneavoastră.

 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>