text Raspunsuri biblice

"Au păstrat grecii credința cum a fost lăsată de Domnul Isus și de apostoli?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Dacă este așa cum susțineți, că nu există altă învățătură în afară de Biblie (pe care mulți o iau drept un manual de mântuire), de ce grecii botează copiii de mici și sunt ortodocși în proporție de 98%? Biblia a fost scrisă în cea mai mare parte în limba greacă, iar Sf. Pavel, Tit și Andrei au propovăduit Evanghelia direct grecilor. Tesalonicul, Corintul, chiar și Efesul se aflau și se află în Grecia (acum Efesul este în Turcia). Oare grecii au uitat cum au fost învățați direct de către ucenicii lui Cristos sau au înțeles toți greșit? Ei nu au trecut prin comunism și din anii bisericii apostolice au aceeași credință neschimbată! Dumnezeu să vă binecuvânteze!

În vremea Domnului Isus Hristos nu doar grecii din Grecia vorbeau această limbă, ci toți oamenii din marele Imperiu Roman. Grecii de azi vorbesc o limbă care diferă destul de mult de vechiul dialect koine în care a fost scris Noul Testament, dar aceasta nu schimbă multe. Apostolul Pavel i-a avertizat pe ucenici despre toate cele care aveau să se schimbe și grecii, ca și națiune, au o fire păcătoasă ca și celelalte popoare și sunt supuși acelorași ispite și slăbiciuni. Iată ce avertizări a lăsat Pavel când a discutat cu prezbiterii din Efes:

De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. (Faptele Apostolilor 20:26–32)

Lupii răpitori s-au strecurat încă din vechime și de atunci până acum s-au ridicat mulți chiar din mijlocul creștinilor, care au învățat pe oameni lucruri stricăcioase ca să-i atragă de partea lor. De aceea apostolul Pavel a spus că-i încredințează în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care îi poate zidi sufletește și le poate da moștenire împreună cu toți sfinții. Cuvântul lui Dumnezeu este scris în Biblie, de aceea, trebuie să ne întoarcem să studiem bine ce este scris în Biblie, să înțelegem și să deosebim lucrurile care au fost lăsate de Mântuitorul și de apostoli de lucrurile stricăcioase care au fost introduse pe parcursul veacurilor de cei care au vrut să atragă pe ucenici de partea lor. Dumnezeu să vă lumineze mintea prin Duhul Lui cel Sfânt, ca să puteți înțelege Cuvântul Său și să aveți acest discernământ sfânt. Urmați învățătura lui Hristos, așa cum este ea lăsată în Biblie.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>