text Raspunsuri biblice

"Atinge-ți scopul"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

De la o vreme încoace am întâlnit mulți tineri descurajați în țara noastră, pentru că nu pot să ajungă la scopul propus. I-am întrebat ce-i face să ajungă în așa stare. Răspunsul lor a fost că de vină este țara în care trăiesc, pentru că ea nu le oferă sprijinul suficient și nici perspective mari pentru viitor. Mă gândeam:de ce trebuie să ne lăsăm conduși de circumstanțele vieții, dar și a problemelor din societatea noastră?

Cred că fiecare din noi are un scop anumit într-un domeniu, iar visul fiecăruia din noi este să ajungă un bun specialist în ceea ce va face. Atunci de ce când vine vreo încercare, toți dau mâinile în jos, dar nu luptă pentru scopul lor? Întrebarea este interesantă, care merită multă atenție.

Societatea de azi este foarte rea și fiecare om este gata să facă orice pentru a-și împlini scopul propus. Îmi pare rău să recunosc aceasta, dar așa este realitatea. Nu mai este acea dragoste dintre oameni, care trebuie să fie prezentă mereu în orice societate. Scopurile tale pot fi strivite în orice moment, dar atunci când nu mai vezi scăpare din problemă, primul pas pe care trebuie să-l faci este să te rogi lui Dumnezeu. El a spus că copiii Lui nu vor fi niciodată coadă, dar mereu vor fi cap și acest adevăr mă încurajează mult să lupt pentru viitorul meu și a societății mele, chiar dacă vor fi multe piedici. Vreau să împărtășesc că scopul meu pentru viitor este foarte departe și uneori cred că nu voi reuși. Vreau să schimb societatea în care trăiesc și, mai mult ca atât, doresc ca toată națiunea noastă să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să fiu o persoană cu influență în țara mea și să aduc multe beneficii țărișoarei mele. Uneori mă gândesc că e imposibil ca eu să fac vreo schimbare, însă am să lupt pentru aceasta și voi cere mereu înțelepciune de la Dumnezeu în toate încercările, dar și succesele care mă așteaptă.

Te îndemn și pe tine să lupți pentru scopul tău, dar niciodată să nu uiți de dragostea reciprocă care trebuie să fie prezentă mereu între noi și nu în ultimul rând de Dumnezeu, pentru că El este Acela care te va ajuta să ajungi să-ți atingi scopul. Mergi înainte chiar dacă este greu!

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>