text Raspunsuri biblice

"A fi bun nu costă mult, dar aduce dobânzi mari!"

Categorie: Raspunsuri biblice

 

Marcată în noiembrie încă din 1997 și sărbătorită în peste 25 de țări, precum: Australia, Coreea de Sud, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, India, Nepal, Olanda, Nigeria, Pakistan, Statele Unite, și chiar de vecinii noștri Ucraina și România, Ziua Internațională a Bunătății încurajează în fiecare an oamenii la bunăvoință, empatie și cooperare.

Inițial, aceasta era marcată doar de Mișcarea Mondială a Bunătății – coaliție de organizații non-guvernamentale preocupate de caritate, datorită însă cauzelor nobile pentru care pledau, chiar din următorii doi ani aceasta a ajuns să se extindă.

În zilele noastre din păcate bunătatea a cam ajuns pentru mulți prăfuită pe etajerele conștiinței. Este perfect adevărat că suntem produsul unor generații umilite de un regim care nu a promovat decât doar o așa zisă „bunătate sau bunăstare comună”. (În realitate ipocrizia și egoismul erau mult peste limitele admise – de fapt așa se întâmplă în toate domeniile când Dumnezeu, singura sursă a adevăratei bunătăți, este scos din ecuație).

Este regretabil faptul că și azi mulți dintre oameni nu văd decât interesul personal și imediat, uneori luptând chiar cu arme nepermise, scopul scuzând mijloacele. Iar consecințele nu sunt greu de observat: lipsa politeții, egoismul, ofensarea celor din jur, nefericirea și neîmplinirea proprie. „Cursa supraviețuirii ne-a făcut să devenim astfel” –se dezvinovățesc unii, dar oare chiar așa să fie?

Bunătatea ne este o nestemată pusă de Creator în noi, dar rămâne de datoria noastră să o dezgropăm de sub zgura de sentimente și fapte cu care nu prea ne lăudăm.

A fi binevoitor nu înseamnă a fi fraier (ca să nu folosesc alt termen!), ci dimpotrivă, e una din acele calități căreia Biblia îi atrage o atenție deosebită și o caracterizează atât de special: drept roadă a Duhului Sfânt (Gal. 5:22), cine o urmărește, găsește viață, neprihănire și slavă (Prov. 21:21), e un atribut a adevăratei dragoste (1 Cor. 13:4), o calitate ce nu trebuie să te părăsească (Prov. 3:3), întărește scaunul de domnie (Prov.20:28), este o poruncă din partea Domnului (Zah. 7:9, Col.3:12), este o calitate a Domnului, iar noi ca copii ai Lui trebuie s-o reflectăm (Exod 34:6, Ps. 94:18, 103:11, Num.14:8, etc.), și Dumnezeu Își arată bunătatea Lui față de noi, iar noi s-o arătăm față de cei de lângă noi (Ps. 31:19, 26:3, 27:13, etc.).

Da, e mai mult decât frumos să fii plin de fapte bune, e de-a dreptul înălțător! Iar Ziua Internațională a Bunătății ar trebui marcată (cu fapta!) în fiecare zi, pentru că farmecul unui om este bunătatea lui! (Prov. 19:22) și nu te costă mult, dar aduce dobânzi mari!

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>