text Raspunsuri biblice

"A creat oare Dumnezeu pe oameni ca să umple iadul?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Am stat de vorba cu cineva care cindva a mers la biserica noastră. Sotia lui a divortat de mult de el si dupa cite am vazut si am inteles de la el, ar fi vrut sa traiasca Cuvintul lui Dumnezeu perfect, dar nu a putut fiindca este necasatorit si din cauza asta este ispitit mereu de sexul opus. A vazut ca nu poate sa nu se gindeasca la asta si sa ramina curat, a renuntat la pocainta si m-a intrebat in felul urmator: De ce Dumnezeu daca a vazut ca Eva a pacatuit, de ce nu a pus punct acolo cu ei si de ce a lasat ca lumea sa se inmulteasca si sa umple iadul, fiindca EL stia ca omul nu poate sa-l slujeasca in totalitate si de ce Dumnezeu care stie totul a mai facut omul daca stia ca e tarina si poate pacatui? Dumnezeu s-a jucat cu omul creind-ul? Puteti sa raspundeti la asta?

A creat oare Dumnezeu pe oameni ca să umple iadul?

De ce a creat Dumnezeu pe oameni?

Lucrul acesta îl aflăm chiar din cartea Geneza unde scrie:

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:26-27)

Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, după chipul și asemănarea Sa, ca să-i reflectăm chipul și asemănarea Lui spirituală, adică ca să-I reflectăm caracterul. În cartea prorocului Isaia mai spune Dumnezeu că ne-a creat pentru slava Sa:

… pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit. (Isaia 43:7)

Cum vedeți, în nici un caz Dumnezeu nu i-a creat pe oameni pentru păcat sau pentru iad. Iadul a fost pregătit pentru Satan și îngerii lui, iar pentru oameni Dumnezeu a pregătit o jertfă, pe Domnul Isus, care este Fiul Său și această jertfă a pregătit-o și a adus-o pe când noi eram încă păcătoși.

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

Și tocmai pentru că ne iubește, Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu să moartă în locul nostru pentru ca oricine crede în Domnul Isus să nu piară, ci să fie mântuit.

Ziceți că acel bărbat întreabă…

De ce nu a pus Dumnezeu punct încă atunci când  Eva a păcătuit în grădina Edenului?

A mai fost cineva care foarte mult dorea ca Dumnezeu “să pună punct” cu privire la locuitorii peste măsură de păcătoși ai orașului Ninive din antichitate. Acesta era prorocul Iona, cel ce a încercat să fugă de fața lui Dumnezeu și a fost înghițit de un pește mare pentru că nu a mers inițial să le vestească judecata lui Dumnezeu locuitorilor orașului Ninive. Silit de împrejurări, Iona a mers și le-a vestit judecata, dar nu le-a spus nimic despre pocăință pentru că le dorea moartea. Totuși, locuitorii acestui oraș s-au pocăit și Dumnezeu și-a schimbat planul cu privire la pedeapsa pe care le-o pregătise, pentru că Dumnezeu nu vrea moarte păcătosului ci ca să se pocăiască. Iona s-a mâniat tare de lucrul acesta și Dumnezeu i-a dat o lecție făcând să crească un curcubete care i-a făcut umbră, iar apoi a trimis un vierme care a făcut să se usuce planta. Iona s-a mâniat mult de faptul că s-a uscat curcubetele și nu avea cum să se umbrească pe acea arșiță.

Atunci Dumnezeu a zis: “Ție îți este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă și pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut și într-o noapte a pierit. Și mie să nu-Mi fiemilă de Niniveni, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime de vite!” (Iona 4:10-11)

Cum vedeți, Dumnezeu are milă de oameni și nu le dorește moartea, ci pocăința și restaurarea lor și această restaurare poate avea loc deplin doar în Hristos Isus.

Ce să facă bărbatul care a ales să se lase târât de ispitele sexuale?

Nu cred că bărbatul despre care ați scris a avut o relație personală cu Hristos și nu cred că a experimentat nașterea din nou și puterea Duhului Sfînt. Zic așa pentru că omul care a întrat cu adevărat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos nu ar fi pus astfel de întrebări și nu ar fi gândit astfel nici odată. Cred că acest bărbat, invers, iubește mai mult plăcerile decât pe Dumnezeu și întrebările lui “teologice” sunt un fel de a-și liniști conștiința și de a se da “spiritual” în fața celorlalți. Dacă ar fi fost spiritual cu adevărat, atunci ar fi învățat să se înfrâneze, așa cum ne învață Scriptura pe fiecare creștin și înfânarea este și roada Duhului Sfânt pe care trebuie să o avem fiecare. Mai mult, dacă este divorțat și dacă este ispitit sexual de femei, Scriptura îi spune să se înfrâneze sau dacă arde, adică, dacă este sub presiunea dorineți sexuale, atunci să se căsătorească, dar să se căsătorească în Domnul. De ce nu alege să se căsătorească, așa cum spune învățătura lui Hristos? De ce a ales să curvească și nu să se căsătorească?

Trebuie să mergeți și să-i spuneți să se grăbească să se pocăiască de păcatele lui și să se întoarcă din toată inima la Dumnezeu ca să fie mântuit. Așa să vă ajute Dumnezeu.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>