text Raspunsuri biblice

"5 hotărâri pe care le iau pentru o înnoire spirituală"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Săptămâna aceasta particip la conferința de tineret ”Înnoire Spirituală”, organizată de Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Moldova. Suntem la Vadul lui Vodă în tabăra ”Brăduleț”. 

Toate subiectele abordate de vorbitorii invitați la conferință sunt despre înnoirea spirituală. Una din predicile de ieri a fost despre înnoirea hotărârilor după exemplul lui Daniel. M-am gândit că ar trebui să-mi fac o listă de hotărâri concrete pe care trebuie le iau și să mă țin de ele pentru o înnoire spirituală. Le împărtășesc și cu alți tineri în acest articol. Vă invit să adăugați propriile hotărâri la comentarii.

1. Să cercetez Scripturile și să-mi pun inima să înțeleg planul lui Dumnezeu

Îmi place atât de mult exemplul lui Daniel în toate aspectele vieții lui. În privința cercetării Scripturilor, el a înțeles importanța:

Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi. (Daniel 11:32)

și s-a dedicat cercetării Scripturilor:

”În anul dintâi al lui Darius (…) în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia.”

Rugăciunile lui arată cât de bine cunoștea el pe Dumnezeu, ce a făcut El, caracterul și planul Lui.(Daniel 9:4-19)

Iau decizia să cercetez Scripturile zilnic și profund, să înțeleg voia și planul lui Dumnezeu de la Geneza până la Apocalipsa și să cunosc pe Dumnezeu, ca să pot rămâne tare și să fac mari isprăvi. Voi studia după metoda inductivă, pentru că permite un studiu aprofundat și nu mă limitează doar la citire, care nu este suficientă.

2. Să pun prioritate pe evenimentele la care se studiază profund Sfintele Scripturi

Timpul totdeauna este limitat și nu-ți ajunge pentru tot ce vrei să faci. Dar, având în vedere cele spuse la pct. 1, decid să pun prioritate pe studierea Sfintelor Scripturi și să nu las altor activități să devină mai prioritare. Pe parcursul anului planific să fiu la aceste evenimente unde voi studia profund Cuvântul lui Dumnezeu:

  • Sesiunea ”Planificarea Timpului” în cadrul Institutului de Studiu Biblic Inductiv din Moldova, unde vom studia profund II Tesaloniceni – 7-19 septembrie 2015.
  • Seminarul biblic organizat de Biserica ”Buna Vestire” în weekend-ul  din 4-6 septembrie la tabăra ”Eden” din or. Călărași, unde va fi studiat cursul biblic inductiv ”Întoarce-ți inima spre Dumnezeu”.
  • Săptămânal voi merge la grupul de studiu biblic condus de Anastasia Filat, unde studiem cursul Evrei.
  • Voi fi nelipsită la serviciile de închinare ale bisericii; în fiecare duminică la 14:00, în incinta bisericii Harul.
  • În fiecare joi voi fi la serviciul de închinare al bisericii, unde studiem cursuri biblice inductive tematice de 40 minute.
  • În fiecare marți voi fi la serviciul de închinare a tineretului bisericii; din septembrie începem să studiem cursul ”Sexualitatea din perspectiva Bibliei”.
  • Iarna voi merge la sesiunea ”Creșterea Bisericii”, la care voi studia cursul Filipeni – 2-11 ianuarie 2015.
Evenimente la care voi studia Biblia după metoda inductivă

3. Să trăiesc o viață curată, să fug de păcat

Daniel nu a mers la compromis nici sub amenințări, iar noi de cele mai multe ori ne lăsăm târâți atât de aproape de păcat din cauza poftelor noastre, rușinii, lenei.

Aleg să mă feresc ”de orice se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22); să nu accept întâlnirile, nici flirtul, care te duc așa de aproape de păcat; să fiu corectă în relațiile cu cei din jur.

4. Să fac ucenici

Vreau să fiu interesată de salvarea vieții altora. Așa de mulți tineri trăiesc în necunoștință, nu cunosc despre soarta lor eternă și nici nu știu cum pot avea viața veșnică. 

Marea însărcinare lăsată de Domnul Isus fiecărui creștin este să facem ucenici, să ducem oamenilor vestea bună, să-i botezăm și să-i învățăm să păzească tot ce a poruncit Domnul Isus.

Studiu biblic prin grupele de studiere a limbii engleză

Voi preda studiu biblic în grupele pe care le am și pe care vreau să le încep ca să fac și să cresc ucenici:

  • În grupul de engleză din sat voi continua să predau cursul ”Dumnezeule, exiști?” și în altul cursul ”Doamne, vreau să Te cunosc”. Mă rog pentru acești elevi să ia decizia să devină ucenici ai Domnului Isus.
  • În Chișinău voi continua să predau cursul ”Darurile Spirituale”.
  • La penitenciarul de femei de la Rusca vreau să continui să predau engleza unui nou grup de începători; vreau să le predau pe lângă manualul ”English For a New Life” și cursul biblic ”Dumnezeule, exiști?”.
  • Tinerilor din țară voi continua să le predau lecțiile biblice despre avort și virginitate din cadrul proiectelor ”Dreptul la Viață a Copilului Nenăscut” și ”Dragostea Adevărată Așteaptă”.

Vreau să petrec timp mai mult cu fiecare din elevi, să motivez tineri la lucrare, să spun oamenilor Evanghelia cu orice ocazie.

Vreau să-mi pun inima să învăț și pe alții Cuvântul lui Dumnezeu

5. Să confrunt

Daniel a confruntat păcatul în viața oamenilor, chiar și atunci când nu a fost ușor și deloc în siguranță. El a confruntat împărați, pe Nebucadnețar, pe Belșațar. 

Este datoria noastră a creștinilor să confruntăm păcatul în viața fraților noștri. Nu trebuie să închidem ochii de parcă nu ne-ar păsa. Trebuie să ne apropiem, să ajutăm pe fratele nostru să vadă greșeala, să se îndrepte și să nu mai repete. Altfel, păcatul lui tolerat și discutat pe la spate va ajunge să afecteze întreaga biserică.

Este bine explicată această datorie a noastră de către pastorul Vasile Filat în articolul: ”Eşti responsabil să confrunţi păcatul din viaţa celor ce spun că sunt creştini”. Vreau așa să trăiesc în biserică și în lume, pentru că: 

Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă. (Proverbe 27:5)

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>