Zidim pe temelie

Zidim pe Temelie

Luca 11:5: 13 Evrei 9:11-14

„Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta;

și a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul preasfânt nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.

Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului,

cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu.”

Încă de la început Domnul, Dumnezeu a stabilit o temelie sigură pentru zidirea Bisericii Sale, o temelie pe care nu o pot dărâma „furtunile” și nici „șuvoaiele” cele mari.

Și această temelie nu poate fi alta, decât Isus Cristos, Domnul, care într-o împrejurare îi întreabă pe ucenici: „Cine ziceți voi, că sunt Eu?

Și Petru răspunde inspirat de Duhul Sfânt: „Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.”

Da, pe acest adevăr, Îmi voi zidi Eu Biserica Mea, zice Domnul.

De două mii de ani, pe această Stâncă, se zidește Biserica Domnului și nimeni nu o poate dărâma.

Au încercat de-alungul vremurilor partidele religioase, inchiziția, comuniștii; Satan se luptă din răsputeri și astăzi să o distrugă, dar Biserica Domnului este tot mai puternică, pentru că la baza ei stă Însuși Domnul Isus, Biruitorul lumii.

Trecând prin lumea aceasta, am văzut atâtea clădiri ruinate, altele sunt „rase”, una cu pământul, dar Biserica Domnului, clădită pe adevărul lui Dumnezeu, dăinuiește și rămâne în picioare după două mii de ani pentru că este zidită pe o temelie veșnică.

Din ea facem și noi parte.

De aceea noi toți trebuie să lucrăm la zidirea aceasta, așa cum am citit în textul din Evrei, în același Duh, în aceeași limbă duhovnicească și nu ca la Babilon unde Domnul le-a încurcat limbile în așa fel că, unul cerea o lopată și celălalt îi aducea un târnăcop, sau unul cerea o cărămidă iar altul îi aducea smoală.

Și toți cei ce ajută la zidirea Bisericii, într-o zi care nu este departe, vor fi răsplătiți cu petrecerea veșniciei în cer.

De asemenea, Domnul Dumnezeu a stabilit și a pregătit o cale de comunicare a Bisericii de pe pământ, cu El care locuiește în cer.

Calea aceasta este rugăciunea și noi credincioșii trebuie să mergem pe ea neîncetat, zi și noapte, cu laude, cu mulțumiri și mai ales cu credință.

1 Tesaloniceni 5:17 „Rugați-vă neîncetat!”

Cuvântul pildei din Luca 11 ne încurajează să stăruim în rugăciune și ne arată foarte clar motivul pentru care trebuie să batem cu îndrăzneală, la ușa îndurării lui Dumnezeu.

Se înțelege foarte clar faptul că prietenul din pildă a venit la ușa vecinului său, pentru nevoile călătorului obosit și flămând de atâta cale.

El nu a cerut nimic pentru sine!

Versetele 5-6 „... Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, și n-am ce-i pune înainte”.

Îmi aduc aminte că prin anii 90, în lanțul de rugăciune pe care Betelul îl avea 24 de ore din 24 eram și eu prins în veriga dintre orele 4-5 dimineața.

Mă sculam, mă rugam pentru cauza respectivă un ceas și apoi plecam la serviciu.

Începeam programul la 6³⁰.

Niciodată nu eram obosit în ziua aceea, dimpotrivă, eram plin de vlagă, de putere și Domnul adăuga credință, credinței mele.

Și am văzut că Dumnezeu răsplătește întotdeauna pe cei ce mijlocesc înaintea lui Dumnezeu.

Pilda Domnului Isus, ne învață să batem cu îndrăzneală la ușa harului, să nu ne lăsăm intimidați niciodată de nimic și de nimeni.

Pentru că ușa harului nu poate fi comparată, sau confundată cu ușa vecinului care era încuiată, ferecată, de netrecut.

Pentru că oricine bate la ușa îndurării lui Dumnezeu, nu o va găsi niciodată închisă și nu va găsi un Dumnezeu care nu dorește să fie deranjat, sau nu dorește să fie tulburat din preocupările Sale, sau din odihna Sa.

Dimpotrivă cine vine în Numele Domnului Isus, va găsi ușa harului larg deschisă și nu se va întoarce acasă niciodată cu mâinile goale acasă, tot la fel cum nu a plecat fără pâinile de care avea nevoie nici prietenul din pildă.

Ioan 14:13 „Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.”

Dacă ne uităm cu atenție, vom observa că învățătura acestei pilde nu este una a comparației, ci este un a contrastului.

Pentru că nu se poate compara ușa vecinului cu ușa harului lui Dumnezeu.

Ușa vecinului, sau a prietenului o poți găsi de cele mai multe ori închisă, dar ușa harului nu se închide niciodată.

Domnul, Dumnezeu este numit în Scriptură: Părintele îndurărilor și este preocupat întotdeauna de binele credinciosului, El este iubitor de oameni și plin de generozitate.

Versetul 13 „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult, Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer.”

Dimpotrivă, omul este egoist, invidios, rău intenționat de cele mai multe ori.

„Vecinului”, așa îl numesc eu, îi lipsea bunăvoința, nu putința de a răspunde nevoilor celui ce bătea la poarta sa.

El avea pâine, pe când vecinul lui nu avea și nu putea să hrănească pe drumețul obosit și înfometat.

Dumnezeu însă, este binevoitor și gata în orice clipă să sară în ajutorul celor ce I-L cer.

El nu trebuie convins cu multe rugăminți și nu trebuie „lingușit”, după Cuvintele Psalmului 81:15.

El cunoaște nevoile fiecăruia dintre noi, cunoaște lipsurile, durerile, așteaptă doar îndrăzneala de a cere. Îndrăzneala de a bate la ușa îndurării Sale.

El este gata să facă mult mai mult pentru noi decât știm să-i cerem, sau am putea să-I cerem.

Domnul Isus ne dă o pildă și ne învață să rămânem statornici în ascultare de Dumnezeu, pentru că în felul acesta și Dumnezeu din cer ne va asculta când vom veni cu cereri înaintea Lui.

Ioan 15:7 „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.”

Și oricine este nestatornic în ascultare, în credință, sau în rugăciune, înseamnă că nesocotește, sau că se îndoiește de făgăduințele lui Dumnezeu.

Un astfel de om, nici să nu se aștepte la vreun răspuns din partea lui Dumnezeu, pentru că el se aseamănă după cum spune Iacov 1:6 cu „... valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și în colo.”

Rugăciunea nu este „roata de rezervă”, a vieții noastre de credință, ci este chiar „motorul”, care ne poartă spre împlinirile divine, de aceea, trebuie să-l menținem totdeauna în funcțiune.

Și trebuie să ținem seama de trei lucruri: să ne rugăm întotdeauna cu țintă, cu stăruință și mai ales cu credință.

Concluzia acestei învățături o găsim în versetele 9-10 „De aceea și Eu vă spun: Cereți, și vi se va da: căutați, și veți găsi; bateți și vi se va deschide.

Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.”

Domnul, Dumnezeu să ne binecuvânteze!