text Predici scrise

Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ștefan Zambo

Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)

Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte un părinte care ne inspira. Mai ales când pornești pe un drum nemai umblat, într-o meserie nouă, ai nevoie de un maestru care să te ucenicizeze. La fel stau lucrurile pe Calea Domnului și în slujirea Bisericii. În direcția aceasta Biblia este un permanent ghid care ne poate inspira și învăța. Partea cea mai consistentă din Noul Testament este formată din Epistole, care sunt scrisori apostolice. Epistolele se împart în două; bisericești sau generale, și pastorale, adresate unor persoane individuale. Epistolele pastorale uneori pun în evidență relațiile speciale care au avut loc între unii oameni în lucrarea lui Dumnezeu din vremea apostolilor. O astfel de relație este cea dintre tânărul Timotei și mentorul său, apostolul Pavel. Bătrânul apostol al lui Hristos îi scrie ucenicului său în lucrarea Domnului două scrisori pline de sugestii și recomandări binecuvântate. Dacă tânărul Timotei îl avea pe bătrânul Pavel de mentor în secolul întâi, noi în secolul douăzeci și unu avem Biblia care ne mentorează și ne învață. Să luăm deci câteva din sugestiile apostolului Pavel adresate tânărului Timotei pentru binecuvântarea noastră.

I. „Dreptarul învățăturii sănătoase, ... ține-l... ” (2Timotei 1:13) Învățăturile sunt multe și de tot felul; sănătoase și nesănătoase. Există însă o unitate de măsură a tuturor, un dreptar, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Tinere, ține-l, ea este busola! Fără această busolă ești în pericol. Timotei avea o responsabilitate deosebită în ce privește Cuvântul. Ca și tânăr conducător de adunare, cele mai multe sugetii primite sunt legate de Cuvântul lui Dumnezeu. Un sfânt spunea: „Pe cât cineva ține Cuvântul lui Dumnezeu în stăpânirea sa, este și el ținut de dânsul și pe cât îl păstrează este păstrat și el”.

II. „Nu fi nepăsător de darul care este în tine... ” (1Timotei 4:14) Fiecare om are anumite abilități native. Există însă și unele abilități primite la convertire de la Duhul Sfânt, abilități numite daruri. Ca și abilitățile native și darurile spirituale se dezvoltă în om în măsura întrebuințării. Goethe, marele scriitor german, spunea: „Talentul (darul) fără muncă se pierde: munca însă înlocuiește talentul”. „Timotei, înflăcărează darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele”, spune apostolul Pavel. (2Timotei: 1:6) Îndemnul este valabil pentru fiecare din noi.

III. „Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos... ” (2Timotei 2:8) Tinerețea este perioada din viață în care omul se află în căutări. Atunci apar modelele, idolii, ... Părinții, modelele din copilărie nu mai satisfac. Într-o lume ca a noastră, plină de chiciuri și false vedete, Scriptura ÎL pune înainte pe Isus din Nazaret. Hrisoston spune: „Dacă Îl vom contempla mereu pe Dumnezeu cu mintea, dacă ne vom aminti mereu de el, atunci totul ni se va părea ușor, totul lesne de suportat, vom răbda toate cu ușurință și vom fi mai presus de toate”. Tinere, Timotei, ia-L model pe El, contemplă viața Lui, imită-L. Însuși Fiul lui Dumnezeu spune: „... învățați de la Mine... ” (Matei 11:29)

IV. „Ferește-te de poftele tinereții... ” (2Timotei 2:22) Sunt lucruri în viață de care ne ferește Dumnezeu, și numai veșnicia ne va spune de câte primejdii ne-a păzit Atotputernicul fără ca noi să știm. Dar sunt și lucruri de care trebuie să ne ferim noi. De exemplu, Timotei; vorbele goale care-L necinstesc pe Dumnezeu, întrebările nebune care dau naștere la certuri, poftele carnale care se războiesc cu sufletul. (1Petru 2:11) Există pofte și pofte, pofte bune și pofte rele. Tinerețea este o perioadă a poftelor, în care poftele trupului sunt cele mai presante. Diavolul este mare maestru în a specula vulnerabilitatea noastră. El strecoară în calea și în mintea omului tot felul de ispite cu gând să-l compromită. Scriptura ne încurajează spunând: „Nu v-a ajunge nici o ispită, care să nu fie potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda”. (1Corinteni 10:13)

Prin urmare, Timotei, dreptarul învățăturii sănătoase, ține-l... ; Tinere, nu fi nepăsător de darul care este în tine... Sufletul meu, adu-ți aminte de Isus Hristos... Omule, fugi de poftele păcătoase care se războiesc cu sufletul... și-ți va fi bine!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
PREDIC Ă LA SF. PROROC MALEAHI, SF. MC. GORDIE
PREDICĂ LA SOBORUL SF. IOAN BOTEZĂTORUL 7 IANUARIEFrați creștini, Ieri am băut apă sfântă din milostivirea lui Dumnezeu iar astăzi îl cinstim pe slujitorul Tainei, pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>
Unde vrei să-ți petreci veșnicia?
Unde vrei să-ți petreci veșnicia? Ioan 17:1-3 „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe... Citeste mai mult >>
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire și nefățarni... Citeste mai mult >>