text Predici scrise

Zi de zi, împreună cu Isus!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Zi de zi, împreună cu Isus!

Psalmul 23

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în fața protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele."

Domnul este Sursa vieții și Păstorul grijuliu care nu lipsește de nici un bine pe cei ce se încred în El.

Suntem de neam din Dumnezeu; El ne-a făcut, ai Lui suntem.

Din El, prin El și pentru El trăim în fiecare zi cu credința și cu nădejdea întâlnirii pe „norii” cerului.

Din El, Stânca de veacuri, pornesc după cum stă scris în Psalmul 23, nouă izvoare curate, sfințite, dătătoare de viață care se transformă în râuri de binecuvântare, udând din abundență, „grădina” sufletului tău și al sufletului meu. De aceea nu ne temem când vine „arșița” și nici când trecem prin „Valea umbrelor morții”.

Pe malurile acestor râuri binecuvântate, Domnul, Păstorul cel Bun îți dăruiește odihnă și înviorare sufletului, îți pregătește o hrană grasă și miezoasă, îți unge capul cu untdelemn de bucurie, îți umple paharul cu binecuvântări, îți poartă de grijă ca să nu duci lipsă de nici un bine.

Astfel te poartă spre Țara fericirii veșnice.

Gândește-te suflete drag, ce mare binecuvântare am primit în dar de la Mântuitorul și cu câtă prețuire ne-a primit la El, făcând din sufletul nostru o gradină mănoasă, frumoasă, udată de „râurile” cerului, plină de roadele Duhului, care răspândește în jurul ei mireasmă de la viață spre viață, ca și Edenul de la început.

Într-o astfel de grădină, Mirele sfânt Își găsește plăcerea, de aceea în fiecare zi, în răcoarea ei, chiar înainte de ivirea zorilor, El coboară ca să stea de vorbă cu fiecare dintre noi; să ne îmbărbăteze, să ne încurajeze ca să nu dăm înapoi, să ne mângâie și să ne invite cu drag în „carul” biruinței Sale.

Niciodată nu ne lasă Domnul să bâjbâim în căutările noastre, zilnice. Nu ne lasă să umblăm pe căi rătăcitoare, nu ne lasă la îndemâna celui rău, ci ne înconjoară pe dinapoi și pe dinainte oferindu-ne protecție. Și dacă lucrul acesta nu este destul, atunci așa cum stă scris în Psalmul 139, El Își pune și mâna peste noi, pentru ca nici o săgeată a celui rău să nu ne poată ajunge.

Dumnezeu, Păstorul cel Bun, este sursa vieții și a credinței noastre. De aceea în fiecare zi trebuie să înaintăm pe cale și să urcăm pe treptele credinței, tot mai sus, tot mai sus și cu nici un chip să nu dăm înapoi.

Să știi prieten drag, că Dumnezeu vrea să facă în fiecare zi un schimb avantajos, cu tine!

El vrea să Îi dai Lui toate grijile și îngrijorările tale, toată durerea, frământările și întristările tale, să-ți încredințezi viața în mâinile Lui.

În schimb, El îți va da pace, bucurie și fericirea pe care nu le poți găsi nicăieri în altă parte. Te va înconjura cu dragoste, te va sprijini și te va purta cu biruință prin lumea aceasta de nevoi.

„Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini.” (Psalmul 55:22).

Dacă ești îndurerat, întristat, sau deznădăjduit ridică-ți privirea în sus și spune-I Domnului despre toate aceste lucruri, descarcă-ți inima înaintea Lui. Poate chiar acum, când citești pasajul acesta, treci printr-o perioadă grea a vieții tale. Poate că te simți atât de singur, nu te întreabă nimeni: ce mai faci, ca să te mângâie, sau să-ți vină în ajutor; nu descuraja roagă-te, încredințează-ți viața în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra, așa cum ne spune în Psalmul 37:5.

Sau dacă astăzi îți este bine și ești bucuros, dă-I slavă Domnului; laudă-L pe Dumnezeu pentru că se îngrijește de tine și roagă-te pentru cei ce trec prin încercări. Sunt mulți, chiar dacă noi nu îi cunoaștem. Dumnezeu îi cheamă pe fiecare pe nume. „Astfel împlinim legea lui Cristos, purtându-ne sarcinile unii altora”. (Galateni 6:2).

Prieten drag, îți doresc o zi minunată și binecuvântată de Domnul, Izvorul de viață!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>