text Predici scrise

Voi veți primi o putere

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Voi veți primi o putere

Faptele Apostolilor 1:4-8

„Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care ”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.

Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.”

Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea acesta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”

El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

Ci voi veți primi o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

Convingerea și descoperirea stării de păcat a fiecăruia dintre noi, generație după generație, o face Unul singur și același Duh Sfânt, trimis de către Domnul Isus, ca să fie cu noi și în noi pe tot parcursul vieții noastre de credință.

Și dacă în umblarea noastră prin „pustia”, acestei lumi de multe ori ne poticnim și cădem în deznădejde, El, Duhul Sfânt ne ajută să ne ridicăm și să înaintăm spre „Țintă”.

Duhul Sfânt ne dă putere să rămânem în credință și să mărturisim că Domnul este Dumnezeu și că moartea și învierea Sa, ne-a salvat din robia celui rău și ne-a dăruit viață veșnică.

Coborârea Duhului Sfânt în toiul sărbătorii Cincizecimii, nu a fost un eveniment izolat, pentru că Domnul Dumnezeu nu lucrează în ascuns, ci dimpotrivă, vrea ca toți oamenii să-L cunoască.

Tocmai de aceea, am putea spune că Domnul Dumnezeu a ales momentul potrivit, astfel ca tot norodul să vadă, să audă și să ducă vestea coborârii Duhului Sfânt, până la marginile pământului.

În Ierusalim se găseau în zilele acelea, la închinare, „…iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.” Faptele Apostolilor 2:5.

Și aproape că nu este vreo pagină în Cartea Faptele Apostolilor în care să nu se vorbească despre măreața şi glorioasa lucrarea cu care Duhul Sfânt formează, călăuzește, şi însufleţeşte pe urmașii lui Cristos.

Dar, pentru ca oamenii să înțeleagă chemarea-I dulce la pocăință și ca să poată să se elibereze de legăturile păcatului și a necredinței, Domnul Isus, Mântuitorul L-a trimis pe Duhul Sfânt să lucreze cu putere divină în toți aceia care vor crede.

Astfel descoperim că, Duhul Sfânt inspiră predica apostolului Petru, care întăreşte în credinţă pe toţi ucenicii și trezește poporul adunat în cetate, spre pocăință. (Aproape trei mii s-au întors la Domnul, prin pocăință. Fapte 2:41.)

Duhul Sfânt îi trimite pe Saul şi Barnaba în ţări îndepărtate pentru a deschide noi căi pentru învăţătura lui Cristos.

De altă parte, se știe că o viaţă de credință matură, profundă şi evlavioasă, nu este un lucru oarecare și nu se poate improviza, ci este nevoie de sfat, de călăuzire și de putere de la Duhul Sfânt, pentru ca omul să rămână ancorat în Dumnezeu.

Nu întâmplător, Domnul Isus le cere ucenicilor să rămână în cetate până vor primi puterea de la Duhul Sfânt care, după făgăduința Lui, urma să coboare peste ei, nu peste multe zile.

Îi vedem pe ucenici, ascultători de Domnul și Învățătorul lor, stând în cetate (Ierusalim), și „stăruind în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni”, așteptând împlinirea făgăduinței lui Isus.

Versetul 8 „Ci voi veți primi o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

Înainte de urcarea Sa la cer, Domnul Isus suflase peste ucenici, zicându-le: „Luați Duh Sfânt!” Ioan 20:22, dar lucrul acesta însemna doar o arvună a plinătății care urma la coborârea Persoanei Duhului Sfânt, ca să fie cu ei și în ei, dându-le putere să înfrunte greul misiunii la care fuseseră mandatați și trimiși de către Domnul Isus. (Și-Mi veți fi martori…până la marginile pământului).

Făgăduința Domnului s-a împlinit întocmai după cuvintele Sale și Duhul Sfânt a coborât, trimis de Tatăl, umplându-i pe ucenici cu putere de predicare, de credință; și putere de a învinge orice teamă din partea oamenilor. Fapte 4:33 „Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și mare har era peste toți.”

Lucrarea Duhului Sfânt de la Cincizecime și puterea Lui în viața credinciosului, este valabilă și în zilele noastre și rămâne până când Biserica va fi pe pământ, pentru ca generație după generație, să ducă marea veste a mântuirii prin Jertfa Domnului Isus, până la marginile pământului, astfel ca toți oamenii să audă chemarea la pocăință.

Aceasta este cea mai mare și mai înaltă slujbă pe care un credincios, poate să o aibă înaintea Împăratului.

Slujba de propovăduitor al Împărăției cerești, cu cea mai mare răsplătire: Viața veșnică, la dreapta Împăratului Isus!

Domnul Dumnezeu să reverse și peste noi această putere de la Duhul Sfânt!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>