Umblarea prin credință!

Umblare prin credinţă.

Evrei 10:35-39

„Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire!

Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit.

„Încă puțină, foarte puțină vreme”, și „Cel ce vine va veni, și nu va zăbovi.

Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.

Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.”

Sfânta Scriptură ne descoperă trei elemente indispensabile omului care Îl caută pe Dumnezeu și vrea să umble pe Calea Lui. De fapt sunt trei lucruri, fără de care nimeni nu va vedea Fața lui Dumnezeu.

Mai întâi este credința; Evrei 11:6 „Și fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.”

Urmează la fel de importantă, nădejdea: 1 Petru 1:13: „De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.” Însă cea mai mare „avere” a credinciosului este dragostea, pentru că ea nu va pieri niciodată, ci rămâne în veac.

De multe ori nădejdea omului în lucrurile pieritoare este înșelată, este „umbrită” de neîmplinire, nu însă și nădejdea celui care se încrede în făgăduințele lui Dumnezeu, pentru că Domnul Dumnezeu nu amăgește niciodată pe nimeni și nu nesocotește nici o promisiune pe care o face.

Fără credință, poți să ai o nădejde zadarnică, șovăitoare, amăgitoare, care să te ducă la frică și nestatornicie în timpul așteptărilor, pierzând astfel legătura cu Domnul.

Sunt mulți oameni încrezători în promisiunile semenilor și aleargă după ei, participă la campaniile lor mincinoase, cheltuiesc timp prețios și se frământă de multe ori până la epuizare pentru nimic, spre paguba lor. De aceea, Cuvântul Sfânt ne poruncește, în versetul 23 din același capitol, să ne încredem mai mult în promisiunile lui Dumnezeu decât în promisiunile oamenilor. „Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Domnul, Cel ce a făcut făgăduința.”

De fapt, începând cu versetul 19 Duhul Domnului îndeamnă credinciosul la o trăire nouă, prin credință în Dumnezeu, adică la o viață nouă în Cristos.

Nu lumea trebuie să stăpânească în inimile noastre și nu lucrurile ei trebuie să umple inima credinciosului, ci Isus Cristos, Domnul. El trebuie să fie Domn și Stăpân peste viața noastră. Noi trebuie să fim plini de Isus și de Duhul Sfânt, iar lumea să nu-și mai găsească nici măcar un colțișor în inimile noastre sau în viața noastră de credință.

Cele vechi nici nu mai trebuie amintite, ci să privim înainte spre Isus, câștigul de necontestat al vieții noastre veșnice.

Cei ce L-au primit pe Domnul Isus Cristos ca Domn al inimii, chiar dacă ar fi pierdut aici, pe pământ, averi nemaipomenite, comori neprețuite, prieteni dragi (unii au pierdut familii: mamă, tată, frați surori, soți, soții), au câștigat în schimb totul în cerul lui Dumnezeu. Pentru că cine Îl are pe Dumnezeu ca Tată și pe Domnul Isus Cristos, Fiul ca Mântuitor personal, a câștigat împreună cu viața veșnică toate bogățiile cerului. Noi suntem moștenitori împreună cu Isus.

Începând cu versetul 26, apostolul, inspirat, continuă cu un avertisment despre pericolul respingerii ofertei lui Dumnezeu la mântuire. „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiți.”

La cuvintele acestea dumnezeiești nu mai putem să adăugăm nimic altceva, decât să-L rugăm pe Domnul să ne ajute să ne ducem mântuirea până la capăt, cu frică și cutremur.

Capitolul 10 al Epistolei către Evrei se încheie cu versetele în care îndemnul Duhului este să rămânem plini de încredere și hotărâre în ce privește alergarea noastră spre cer. Nimic să nu ne clatine de pe Cale, după Cuvântul Domnului din Romani 8:38-39 unde Pavel ne sfătuiește să-l urmăm, să spunem împreună cu el și să ne încurajăm în credință prin aceste cuvinte: „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru.”

Când Iacov a fugit de mânia lui Esau, fratele său geamăn, s-a oprit la Betel unde, peste noapte, Domnul Dumnezeu i-a arătat în vis o scară rezemată în cer. Geneza 28:12 „Și a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer... ”

Pe scara aceea, coborau și urcau îngerii care făceau o slujbă înaintea Domnului.

Dar în același timp, scara aceea era invitația oferită lui Iacov, în special, și omulu, în general, să urce spre locul veșnic, în locuința cerească pregătită de Domnul Isus Cristos.

Și cum altfel să urci spre înălțimea cerului dacă nu pe scara pregătită de Domnul Dumnezeu? Mulți își caută fericirea în conturile din bănci, sau în mașinile luxoase, în averile colosale, alții în distracții la mare sau la munte, dar toate acestea sunt trecătoare. Oamenii de pretutindeni și din toate timpurile au căutat bunăstarea, bucuria și fericirea, însă nu au ajuns la un rezultat, la o finalizare a căutării lor nici până în ziua de astăzi, pentru că nu au căutat la Sursă.

Adevărata fericire, adevărata liniște, pace și bucurie le vei găsi la capătul de sus al „scării” pe care suntem invitați, fiecare dintre noi, să urcăm, adică în cerul lui Dumnezeu.

Acolo Satan nu va mai avea acces, răul va fi uitat demult, boala și suferința nu vor mai răpune pe nimeni, lacrimile de durere vor lipsi cu desăvârșire. Lucrurile acestea ni le-a promis solemn Domnul Isus Cristos, Mântuitorul sufletelor noastre.

Spre locul acesta suntem invitați să urcăm și să nu mai privim nici o clipă înapoi, pentru că Domnul nu-Și găsește plăcerea în cei ce se uită înapoi cu jind; Avem exemplu în sensul acesta pe poporul Evreu care, fiind în călătorie spre Canaan, țara făgăduită, se uita mereu în urmă spre prajii și usturoiul pe care-l mâncau în Egipt.

Credința, nădejdea și dragostea sunt „bagajele”, oferite de către Domnul Dumnezeu tuturor credincioșilor care se îndreaptă spre cer.