Ultima parte de drum!

Ultima parte de drum!

Geneza 45:21- 24

„Fiii lui Israel au făcut așa. Iosif le-a dat cară, după porunca lui Faraon; le-a dat și merinde pentru drum. Le-a dat la toți haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint și cinci haine de schimb. Tatălui său i-a trimes zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt, și zece măgărițe încărcate cu grâu, pâine și merinde, pentru ca să aibă pe drum.

Apoi a dat drumul fraților săi, care au plecat; și le-a zis: „Să nu vă certați pe drum. “

Eram tânăr, „copil” în credință și alergam după oameni cu „faimă”, predicatori iscusiți. Parcurgeam distanțe mari ca să-i ascult. Până într-o zi când Domnul Dumnezeu mi-a dat o lecție pe care o țin minte chiar și azi după mulți ani; atunci mi-a „spus” să nu mai alerg după oameni, ci să stau lângă Domnul Isus, să-L urmez pe El, să cercetez Scripturile, să învăț să vorbesc ca El, pentru că oriunde se adună doi sau trei în Numele Lui, El este prezent. Astăzi îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a oprit din „alergarea” după oameni și m-a ținut credincios lângă El.

Mai avem puțin de mers. Finalul „urcușului” este tot mai aproape. Dar acum în ultima parte de drum, mulți credincioși au obosit, abia se mai târăsc, alții au „adormit” după cuvintele apostolului Pavel adresate Corintenilor; alții se „ciorovăiesc”, se ceartă pentru scaune, pentru slujbe. „Turmele” nu mai sunt conduse cu dragoste, cu blândețe după modelul Marelui Păstor, ci sunt conduse despotic…

Unii se laudă că sunt „băieți de treabă” ca și frații lui Iosif, care l-au vândut ismaieliților pentru 20 de arginți. Alții se împroașcă cu „noroi” în văzul lumii (pe internet); se întâmplă lucruri grave spre „dezamăgirea” lui Dumnezeu.

Trist este faptul că mulți din cei ce au gustat din bunătatea lui Dumnezeu, au abandonat Calea acum când suntem pe ultima parte de drum și s-au întors în „mocirla” păcatului.

Iadul freamătă de bucurie pentru toate aceste lucruri urâte, iar Biserica a ațipit, s-a culcat pe „o ureche”, amăgindu-se cu ideea că oricum va ajunge cerul.

Toate acestea și multe altele ca ele arată că suntem foarte aproape de final, suntem chiar pe ultima porțiune de drum și apoi, vine judecata.

Evrei 10:37 „Încă puțină, foarte puțină vreme și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi…” Cuvintele acestea ale Scripturii sunt de actualitate și se apropie de împlinire.

La Înălțare, frații erau uniți, împreună pe muntele Măslinilor în jurul Domnului Isus; la fel trebuie să-i găsească Venirea Domnului pe ai Săi: uniți în dragoste, așteptând împreună pe Mirele.

Iosif, fratele mai mic al copiilor lui Iacov, i-a primit pe frații săi cu drag, i-a ospătat și apoi i-a trimis acasă la tatăl lor încărcați cu multă merinde, dar le-a „poruncit”: „Să nu vă certați pe drum!”

Cearta a lăsat întotdeauna în urma ei amărăciune, dezbinare, lupte fel de fel și chiar rupturi de Adunări. Nimic bun nu aduce o ceartă între frați.

Nu trebuie să surprindă pe nimeni faptul că, vorbirea noastră, sau cuvintele noastre au putere.

Ele pot vindeca suflete sau pot răni, pot încuraja pe cineva sau pot descuraja.

Cuvintele noastre pot ridica pe cineva dintr-o stare de deznădejde sau pot dărâma suflete; de asemenea pot aduce multă amărăciune, sau pot aduce dimpotrivă, multă bucurie. Depinde ce fel de cuvinte alegem să rostim.

Psalmistul zice în Psalmul 45:1-2 „Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul! Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!”

Cine își înfrânează limba și rostește cuvinte ziditoare, mângâietoare face o lucrare de „bun miros” înaintea lui Dumnezeu.

Dar se pare că vorbim prea mult despre noi, vorbim prea mult despre ce au făcut oamenii credinței, cităm adesea cuvintele rostite de înaintași și vorbim atât de puțin despre Domnul și despre felul cum a lucrat Dumnezeu pentru noi!

Unii își pierd credibilitatea datorită cuvintelor, sau își pierd slujbele pentru că, cuvintele omului sunt uneori rostite la „cald”, fără a fi trecute prin „filtrul” rațiunii, al gândirii.

Sunt cuvinte care au putere de zidire, sau de dărâmare; altele au putere de mângâiere, sau dimpotrivă, au putere de asprime.

Cu totul alta este atunci când rostești cuvintele lui Dumnezeu pentru că ele sunt pline de farmec, de zidire, de mângâiere, de încurajare; pentru că ele sunt inspirate de Duhul Domnului.

Cuvintele lui Dumnezeu rostite prin profetul Isaia sunt acestea: „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu…” Aceasta este o slujbă plăcută Domnului.

Cuvintele lui Dumnezeu îți schimbă viața din „temelii” atunci când le asculți și le pui în inimă.

Domnul Isus i-a întrebat într-o împrejurare pe cei doisprezece: „Voi nu plecați?” Și ei au răspuns: „Unde să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții!”

Mai avem puțin de mers și vom ajunge în Canaanul ceresc, dacă vom rămâne în ascultare de Dumnezeu și dacă vorbirea noastră va fi întotdeauna inspirată de Duhul Domnului, dreasă cu sare, dătătoare de mângâiere, zidire și viață!

Toate semnele vremurilor arată că nu mai este mult și vine Domnul Isus. De aceea trebuie ca frații să strângă rândurile, să se unească în dragoste și să lase ura, dezbinarea, cearta, să vorbească între ei cu Psalmi, să se îndemne unul pe altul la fapte de credință.

Este adevărat că suntem pe cea mai grea porțiune de drum. Niciodată nu au fost atâtea „falsuri” în învățătura creștină, niciodată nu au fost folosite în predici atâtea cuvinte scoase din mintea omului și nu din Scripturi și lucrul acesta era profețit de către Însuși Domnul Isus Cristos pe când încă era pe pământ.

Astăzi sunt mulți „vânzători”, defăimători, „frații” se urăsc unii pe alții.

„În vremea din urmă, zicea Domnul, se vor ridica învățători mincinoși, proroci mincinoși care îi vor înșela pe mulți și dragostea celor mai mulți se va răci”.

Dar cine va rămâne lângă Domnul ascultând de El până la finalul „drumului” și nu va alerga după oameni, va fi numit erou al credinței și va ajunge „linia de sosire” în cerul lui Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu să ne ajute!