Toma, necredință vs. credință

„... Ferice de ceice n-au văzut, și au crezut.” (Ioan 20:29)

Din puținele relatări pe care la avem în Evanghelii despre Toma aflăm că el face parte din cercul select al celor 12 ucenici aleși personal de Domnul Isus. Ca și caracter, pentru că de aceasta ne ocupăm acum, Toma este greu de definit. Toma iese în evidență prima data cu ocazia morții lui Lazăr. Domnul era în Galileia când a primit vestea că prietenul său Lazăr este grav bolnav. Astfel, Domnul Isus pornește înspre Iudeea ostilă pentru a-l ajuta pe Lazăr. În contextul acesta Toma spune celorlați ucenici: „Haidem să mergem să murim și noi cu El”. (Ioan 11:14). Era Toma un om rațional care știa cei așteptă? Era hotărât și devotat Domnului? Era pesimist și neîncrezător? ... A doua oară îl întâlnim pe Toma ieșind în evidență la Cina cea de taină unde Domnul le vorbește ucenicilor, printre altele, despre despărțirea iminentă de ei. Încercând să-i încurajeze, El le spune: „Știți unde Mă duc, și știți și Calea într-acolo”. Toma a replicat însă: „Nu știm unde Te duci, cum putem ști Calea într-acolo?” (Ioan 14:5) Era oare Toma unul din liderii grupului de ucenici și simțea să ceară în numele tuturor lămuriri? Era Toma mai degrabă dezamăgit de faptul că Mesia urma să-i părăsească? ... A treia oară Toma iese în evidență după înviere. Pe când ucenicii erau adunață la un loc, Domnul înviat din morți li se arată. Toma singurul lipsea. Mai apoi când ucenicii l-au întâlnit, plini de bucurie, i-au spus: „Am văzut pe Domnul!” (Ioan 20:25a) Dar Toma se îndoiește și pune condiții pentru a crede: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede: ” (Ioan 20:25b)

Numele Toma este sinonim cu îndoiala și necredința, de unde și vorba: „Nu fi Toma necredinciosul!” Avem tendința să-l facem cu ouă și oțet pe Toma pentru că s-a îndoit în ce privește învierea Domnului, uitând însă că la începutul vieții spirituale în inima celor mai mulți din noi au existat îndoieli, întrebări, frământări, incertitudini. Pentru mulți nu a fost chiar ușor până am ajuns la deplina credință. Sunt unii în biserică care au avut harul de a se naște și a crește în familii evlavioase care au oferit pentru copiii lor un mediu creștin autentic, iar acestora credința li se pare ceva normal. Sunt însă mulți care au trăit prima parte a vieții în lume, fără Scriptură, iar atunci când au intrat în contact cu credința au avut parte de un război interior, intelectual și spiritual, între necredință și credință. Lucru aceste nu este rău în sine dacă duce la credință și mântuire.

După opt zile ucenicii sunt iarăși împreună. De data aceasta este și Toma cu ei. Domnul vine în mijlocul lor, îi salută cu „Pace vouă!” după care se ocupă de Toma: „Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Michelangelo îl zugrăvește pe Domnul cum apucă mâna dreaptă a lui Toma și o duce spre rana dintre coaste. Tomna pune degetul arătător în coasta Lui cum cerea, dar parcă se ferește să privească. Toma copleșit, face cea mai frumoasă declarație: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Cel înviat dintre cei morți îl dojenește: „Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n-au văzut, și au crezut.” (Ioan 20:26-29)

Poți să crezi fără să vezi? Dacă poți să crezi despre Napoleon, de pildă, doar bazat pe ce spun istoricii, fără să-l fi întâlnit personal, de ce n-ai putea crede în Isus și în învierea Lui bazat pe ce spun apostolii? Toma s-a îndoit pentru ca noi să nu o mai facem. Dumnezeu a îngăduit ca ucenicilor să li se ofere mărturii suplimentare cu privire la înviere pentru ca mărturia lor mai târziu să fie credibilă, iar noi să ne putem baza pe aceste mărturii. Mare a fost harul de care au avut parte ucenicii, dar Fiul lui Dumnezeu are o fericire specială pentru cei care nu L-au văzut în carne și oase și totuși cred în El.