text Predici scrise

Strigarea Duhului Sfânt

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Strigarea Duhului Sfânt:

Pocăință

Ioel 2:1-3

„Sunați din trâmbiță în Sion!

Sunați în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toți locuitorii țării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!

O zi de întuneric și de negură mare, o zi de nori și de întunecime. Ca zorile dimineții se întinde peste munți un popor mare și puternic, cum n-a mai fost din veac, și nici în vremurile viitoare nu va mai fi.

Arde focul înaintea lui și pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, țara era ca o grădină a Edenului, și după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă.”

Trâmbița, sau Șopharul, era un instrument făcut din corn de berbec, în vremurile străvechi și era folosit pentru transmiterea unor semnale deosebite, pentru situații deosebite în poporul lui Dumnezeu. De aceea, Duhul Domnului chema străjerii care foloseau astfel de instrumente să sune alarma cu vâlvă, dar nu oriunde, nu pe dealuri și nici pe înălțimi, ci chiar în Sion, adică în mijlocul slujbelor care se aduceau Domnului.

Versetul 1: „Sunați din trâmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe Muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toți locuitorii țării. Să se trezească în sfârșit din somnul spiritual, care i-a cuprins pe majoritatea, Căci vine ziua Domnului, da, este aproape.”

Cuvântul Domnului este poruncitor, este ferm, este adevărat și este demn de luat în seamă de către cei care îi înțeleg sensul.

Astăzi când internetul a luat amploare și este la îndemâna oamenilor mici și mari, proorocii Domnului, care ar trebui să pună trâmbița la gură și să sune cu „surle”, în Biserică, mai degrabă „sună” pe internet și parcă în van.

Cine ia seama la strigătul lor?

Acolo de multe ori este un sunet de „șophar” fals. Dar sunetele adevărate nu le pot distinge numai cei care stau foarte aproape de Domnul. Însă mulți, foarte mulți sunt înșelați…

Și fiindcă ziua Domnului se grăbește și pentru că nu a mai rămas mult timp de pregătire, nu mai este vreme de dormit, ci cu mic cu mare trebuie să ne grăbim pentru întâlnirea cu Isus, care precede ziua cea grea și înfricoșată despre care vorbește Ioel.

Profetul Amos, contemporan cu Ioel are două plângeri și două „vaiuri”. Unul pentru cei ce stau nepăsători și care dorm în Biserică lăsând lucrurile să meargă oricum și un „vai” pentru cei care în loc să aștepte pe Domnul și să se pregătească pentru întâlnirea cu El, așteaptă cu totul altceva. Eventual sunt cu ochii pe Bruxelles, sau pe guvernanți și așteaptă vremuri bune promise de oameni.

Amos 6:1 „Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion…”

Și Amos 5:18 „Vai de cei ce doresc „ziua Domnului!” Ce așteptați voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric și nu lumină.”

Ziua Domnului despre care vorbește Scriptura nu este o zi de bucurie și nu este o zi de odihnă, ci este, după cum spune profetul Domnului, Ioel în versetul doi: „O zi de întuneric și negură mare, o zi de nori și de întunecime…”.

De aceea, Domnul Dumnezeu strigă prin gura proorocilor și ai străjerilor: DEȘTEPTARE!

Constatăm însă, că poporul Domnului nu ia seama și mai degrabă se complace mai departe într-o ațipire și într-o adormire spirituală profundă.

Și nu mai este nimeni parcă, să dorească prezența Domnului în adunare.

Nu mai este nimeni să mai dorească umplerea și botezul cu Duhul Sfânt.

Nu mai este nimeni care să dorească putere de la Duhul în rugăciuni și în predici.

Nu mai este nimeni care să dorească slava lui Dumnezeu în Adunare.

Cu toții ne mulțumim cu programe în care avem cântări despre Împărăția lui Dumnezeu și despre răpire și cântăm: „Hai în Rai”, numai că în Rai nu se merge dormind și nici căutând slava omenească.

Degeaba cântăm despre Împărăția cerească dacă nu ne pregătim pentru a intra în ea.

A fost o vreme, când Domnul ne spunea mereu la întâlnirile și părtășiile pe care le aveam împreună, că nu ne vom putea aduna doi cu doi. Și mulți dintre noi „râdeam” și puneam la spate cuvintele Domnului. Dar ele s-au împlinit cu Da și Amin! Pentru că ceea ce rostește Dumnezeu se împlinește mai devreme s-au mai târziu.

Astăzi se anunță prin cuvânt profetic pe toate căile, că vin vremuri grele pentru lume și vremuri chiar mai grele pentru poporul Domnului.

Și chiar se văd mulți nori negri, adunându-se undeva, nu departe…

Dar cui îi pasă?

Stă scris în Psalmul 90:11 „Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale, și la urgia Ta, așa cum se cuvine să se teamă de Tine?

Cine este așa de înțelept ca să ia seama la strigarea Duhului?

Ultima strigare, care se mai poate auzi, ca venită de sus, este aceasta: „Pocăiește-te omule, până încă nu-i târziu!”

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața cu Domnul.
Viața cu Domnul.Toate le-am lăsat în urmăSub o mantie de ceațăAm pornit cu Domnul meuAstăzi într-o nouă viațăToate, toate mi le-a ștersCu a Lui sânge sfânt, curatCând cu lacrimi de căințăSub cruce m-a... Citeste mai mult >>
Eu spun atât
Eu nu spun dacă. Spun ca Ești.Te recunosc în tot suspinul meu.Din molecula harului mă creștiÎntru iertare, ca pe-un curcubeu.Eu nu spun poate. Spun că suntÎnveșmântat cu cel mai sacru rostȘi nu e unul... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Astăzi este ziua
Astăzi este ziuaAlergăm în lumea-aceastaFără-a cugetaCă aici suntem o vremeCă mult nu vom sta,Fără-a știi că pe cărareNe putem gătiPentru lumea viitoareDacă vom dori. Astăzi este ziua-n care Domnului... Citeste mai mult >>
Isus este jertfa lumii dată
Isus este jertfa lumii dată,Jertfa fără nici-o pată,Găsită în toate privințele curată.Cum cere Cerescul Tată!Isus e Mielul fără cusur,În toate găsit vrednic, pur.Isus este Omul Dumnezeu,A șters tot pă... Citeste mai mult >>
Frumusețile dragostei Tale, Doamne
Din Împărăţia Ta de cânteceFără vreo mărginire,De la minunea şoaptelor ierbiiFoşnind a iubireŞi până la măreţia dreptăţiiRevărsată-n cascadă de tunete,Doamne, ai pus şi la îndemâna meaVreo şapte sunet... Citeste mai mult >>
Așteaptă
De trebuie s-aștepți, așteaptăDar nu oricum, ci-n voia Lui.Smerit, umil, în sus îndreaptăA tale cereri Domnului.Spune-I doar Lui ce te apasă,Descarcă-ți focul inimii,Iar Dumnezeu, iubitul Tată,La piep... Citeste mai mult >>
Vrem trezire
Vrem trezireMai adu Doamne trezireaPentru cei ce vor apropiereaDe Tine, să trăiască în neprihănire,Mai lasă în biserici iarăși o trezire.Vedem bine că ne-am îndepărtatȘi nu mai slujim cu foc Celui Pre... Citeste mai mult >>
Fericiți sunt fiii
Fericiți sunt fiii ce-i urmeazăVrednic pe părinții sfinți.Cei mai mulți sunt niște josnici,Nu-s pe calea sfântă rodnici.Prea puțini sunt cei cumințiCe fac cinste la părinți.Toate-s. deopotrivăOamenilo... Citeste mai mult >>
Nimic nu ne va despărți!
Nimic nu ne va despărți!Am îmbrăcat haină cernită,Mă simt atât de vinovat,N-am ales calea potrivităPe drumul Tău cel drept, n-am sta. tAzi plâng, sunt plin de supărare,Și mă rog Ție neîncetat,Isus iub... Citeste mai mult >>