Străini și călători

Străini și călători

1 Petru 1:1-4

„Petru, apostol al lui Isus Cristos, către aleșii care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, asia și Bitinia,

După știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite!

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostrum Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie,

Și la o moștenire nestricăcioasă, și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi.”

Oricât de mult ne-am strădui să ne facem un loc al nostru și oricât am cheltui pentru ca să ne așezăm undeva, să avem liniște, pace, intimitate; statutul nostru pe pământ este și rămâne acela de „străini și călători”.

Ne naștem, fiecare la vremea lui, călătorim o vreme prin lumea de nevoi și de necazuri; lumea nu ne cunoaște pentru că nu-i aparținem. Când se uită lumea la noi, spune că suntem niște rătăciți.

Trebuie să recunoaștem că, nu aparținem acestei lumi, chiar dacă pentru o vreme suntem în mijlocul ei, ci ca niște „rătăciți”, ne îndreptăm cu drag și cu dor spre patria cerească, locuința noastră veșnică, pregătită de Domnul Isus.

Ținta călătoriei noastre prin „pustiul lumii”, este și rămâne din generație în generație, cerul frumos, sfânt, curat, cu străzi de aur străveziu unde nu mai sunt spitale pentru că nu mai există boală și suferință, nici polițiști pentru că nu mai sunt oameni răi, nici judecători pentru că nu mai sunt răufăcători, unde nu mai sunt cimitire pentru că nu mai există moarte.

Acolo este pace și bucurie în Duhul Sfânt; acolo, în Țara noastră de sus, este odihnă și viață veșnică lângă Mirele Sfânt, Isus.

Lucrul acesta ni-l spune apostolul Petru în versetul unu, ca apoi în versetele trei și patru să arate spre cer, moștenirea noastră, pregătită prin harul lui Dumnezeu pentru toți sfinții.

„Petru, apostol al lui Isus Cristos, către aleșii care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadochia, Asia și Bitinia…

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie, și la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru noi.”

Ce merite avem noi ca să ni se păstreze în cer o moștenire așa de mare împreună cu Domnul Isus?

Nu avem nici un merit, nu avem nici o vrednicie, nimic nu ni se cuvine și totuși, primim prin har toate lucrurile împreună cu viața veșnică.

Vestea bună pe care Duhul Domnului ne-o dă în umblarea noastră ca străini pe pământ, este aceea că, suntem păziți la fiecare pas de puterea lui Dumnezeu.

Versetul 5. „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!”

Versetele următoare vorbesc despre lucrurile pe care le întâlnim în călătoria spre cer, adică, întâlnim încercări de tot felul, întristări, dureri, vrășmași gata să ne dărâme, dar versetul opt ne îndreaptă privirile spre Cel ce ne poate bucura sufletul și ne poate dărui în mijlocul necazului o înviorare și o nădejde vie, spre Isus care este Domnul.

Suntem cu adevărat, împreună călători spre cer și pe pământ suntem socotiți de către lumea din jurul nostru, ca niște străini, dar în relația noastră cu Tatăl suntem fiii și fiicele Sale.

În cer suntem mai cunoscuți decât pe pământul pe care ne-am născut.

Aici lumea nu ne cunoaște pentru că nu L-a cunoscut nici pe Isus, mântuitorul.

Acolo sus, ne cunosc miliardele de îngeri sfinți, ne cunoaște Dumnezeu Tatăl, ne cunoaște Domnul Isus, Fiul și ne cunoaște Duhul Sfânt.

Suntem o familie și avem un Tată, iar noi suntem apropiați de El ca fii și fiice, de aceea trebuie să ascultăm de El în toate, totului tot.

Glasul Tatălui trebuie să pătrundă până în adâncul inimilor noastre, iar glasul lumii să treacă fără să ne atingă și fără să ne tulbure călătoria.

În relația cu Isus Cristos, suntem frați răscumpărați prin sângele Lui scump, pe care L-a vărsat la Golgota.

De aceea suntem mai mult decât datori să prețuim Jertfa Domnului Isus. Să ne aducem aminte necontenit de Crucea și suferințele Sale, pentru că El nu a murit ca martir și nu a murit pentru păcatele Sale, ci S-a jertfit pentru păcatele și nelegiuirile noastre.

În al treilea rând, în relația noastră unii față de alții suntem frați și surori, adică, suntem o familie aleasă, distinsă, onorată de îngeri și binecuvântată de Dumnezeu Tatăl.

De aceea, ca o familie unită, trebuie să simțim unii cu alții, să ne iubim unii pe alții, să ne rugăm unii pentru alții și împreună să răzbatem „pustia” acestei lumi ca să ajungem la limanul ceresc, unde ne așteaptă Dumnezeu, Tatăl nostru.

Dumnezeu să ne binecuvânteze!