Se apropie judecata!

Se apropie judecata!

Isaia 12

„În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat!”

„Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, și nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele, și El m-a mântuit.”

Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii, și veți zice în ziua aceea: „Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui, vestiți lucrările Lui printre popoare, pomeniți mărimea Numelui Lui!

Cântați Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul!”

Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.”

Nu este cazul să vorbim de faptul că trăim și că viețuim într-o lume cu bunele și cu relele ei, cu frumosul și cu urâtul ei, cu păcatul și idolatria ajunse până la culme, dar este foarte necesar să ne oprim puțin din alergare și să ne uităm în jurul nostru, să ne dăm seama că trăim într-o lume în care nu mai există nici o formă de respect, de bune maniere, și parcă nici înțelegere între oameni nu mai există.

Am ajuns într-o vreme în care toate lucrurile par că s-au întors cu susul în jos, o vreme în care nimic nu mai este la locul lui. Parcă totul este înclinat spre prăbușire.

În lumea de astăzi, copiii nu mai au niciun respect față de părinți sau față de cei bătrâni, elevii nu mai au nici un respect față de profesori, ba mai mult le vorbesc la per-tu și le adresează cuvinte injurioase fără nici o jenă.

Cei așezați în funcții înalte nu mai au nici o responsabilitate pentru poporul care i-a votat și i-a așezat în „scaune”, bancherii nu mai au nici o compasiune față de creditori, și așa mai departe.

Trăim într-o lume care, pe zi ce trece și pe măsură ce se apropie de sfârșit, parcă se strică, se înrăiește tot mai mult, fapt care adeverește că Scriptura are dreptate 2 Timotei 3:1-5 „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea”. Urmează porunca fermă a lui Dumnezeu: „Depărtează-te de oamenii aceștia.”

Lumea este comparabilă cu o scară rulantă care coboară în abisul nenorocirilor! Este un fluviu care poartă cu el, în aval, tot ce întâlnește în cale, întocmai ca și puhoaiele care se formează în urma ploilor torențiale, devastatoare. Trăim într-o lume ciudată; este adevărat că nu am ales-o noi, ea ne-a fost dăruită de către Domnul Dumnezeu pe când era bună, frumoasă, plăcută înaintea Făcătorului ei.

Dar, într-o lume ca aceasta, care s-a stricat prin intervenția omului, credincioșii nu trebuie să se lase antrenați în avalanșa care rostogolește totul la vale, ci trebuie să se lupte, să se mențină pe linia de plutire, să „înoate” împotriva curentului lumii acesteia stricate, oricât de greu ar fi.

În Matei 24:4 Domnul Isus ne avertizează și ne spune: „Băgați de seamă!”

Într-o lume în care capcanele nenorocirilor s-au înmulțit și sunt la tot pasul, când Satan și-a întins cursele întocmai ca un păsărar gata să prindă pe oricine în lațul lui ucigaș, Domnul Isus Cristos, prin Duhul Sfânt, strigă: „Băgați de seamă!” să nu cădeți în cursa ucigașă a celui rău.

Când Dumnezeu din cer strigă: Băgați de seamă! , nu înseamnă să ne așezăm la pândă, nici să ne ascundem undeva în întuneric, ci înseamnă să ne trezim în sfârșit din somn și să ne apărăm credința care ne-a fost dată odată pentru totdeauna.

Pentru că oricine va sta în veghere și oricine va băga de seamă va rămâne în brațele Domnului, va înainta și va ajunge într-o zi la limanul fericirii veșnice, în brațele Fericitului Tată, Domn și Dumnezeu.

Aceasta este nădejdea despre care noi vorbim cu drag și cu dor nespus, nădejdea că nu peste multă vreme vom părăsi meleagurile acestea și vom intra acolo unde Domnul Isus ne-a pregătit loc fiecăruia, în cerul Său slăvit.

Însă, deocamdată, trăim pe pământ și nu poate fi tăgăduit faptul că lumea în care trăim este tot mai nesigură.

Astăzi te bucuri de liniște, de pace, de o stare de bine, de o fericire aparentă și mâine se declanșează nenorocirea, care poate să frângă multe inimi și să distrugă multe vieți.

Oameni de toate vârstele se duc la medic pentru un control de rutină și se întorc acasă cu un diagnostic năucitor: Cancer! Sau altă boală incurabilă.

Oamenii au cuvinte multe, dar ultimul este întotdeauna al Domnului. El poate să schimbe boala care răpune și omoară în sănătate și viață.

Pe alocuri sunt cutremure devastatoare, incendii, inundații care mătură totul în cale. Se crapă pământul înghițind oameni și case.

Sunt atât de multe exemplele de genul acesta încât nici nu mai e nevoie să le enunțăm. Ceea ce dă siguranță omului este credința în Domnul Dumnezeu, Singurul care oferă statornicie și pace între oamenii plăcuți Lui.

Se observă însă că lumina credinței, care ar trebui să ardă tot mai intens și tot mai puternic într-o vreme ca aceasta, începe să pâlpâie doar, pentru că untdelemnul pur, mirul curat al sfințeniei s-a amestecat cu impuritățile ritualurilor și ale obiceiurilor lumești și întunericul pune stăpânire tot mai mult peste oameni.

Într-o astfel de lume și într-o astfel de vreme a ajuns omenirea, fără nici un fel de respect și de reverență față de Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor văzute și nevăzute, Binefăcătorul lumii, Cel ce dă ploaie la timp și face ca pâinea de pe masă să nu lipsească în niciuna din zilele vieții noastre.

Putem spune că astăzi necredința, imoralitatea și spurcăciunea păcatului sunt tot mai înfloritoare, cuprinzând încet, dar sigur, întreaga suflare, care nu mai are niciun fel de rușine de nimeni și de nimic.

Lumea a ajuns ca și judecătorul acela nedrept din pilda Domnului Isus, care de oameni nu se rușina și de Dumnezeu nu se temea.

Este o vreme în care chiar și credincioșii se „trag de șireturi” cu Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și sunt la per-tu cu Împăratul împăraților.

Toate lucrurile și faptele acestea pot fi numite într-un cuvânt: „tragedii” sau „Grozăvii”.

Să nu se înșele însă nimeni de faptul că, în urma acestor lucruri, vine „prăpădul”. 1 Tes. 5:3.

Vine judecata lui Dumnezeu! Mai este foarte puțin și vine Domnul să judece vii și morții. „Cine-i sfânt să se sfințească…” după Cuvântul Domnului.