Scrie-i Bisericii din Sardes!

Scrie-i Bisericii din Sardes!

Apocalipsa 3:1-6

„Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: „Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.

Veghează, și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.

Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.

Totuși ai în Sardes câteva nume, care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici.

Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții, și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui. “

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul. “

Sardes, a fost o cetate întemeiată cu o mie de ani înainte de Cristos, dar se pare că, creștinismul a fost adus abia în vremea lui Pavel, de către Clement, unul dintre colaboratorii lui, împreună cu unul din cei șaptezeci de ucenici ai Domnului Isus.

Dar ca să înțelegem mai bine cuvântul lui Dumnezeu, vom face astăzi un exercițiu pe care nu l-am mai făcut până acum: vom intra în cadrul acestei Biserici, ne vom așeza undeva deoparte și vom urmări starea ei, așa cum ne-o prezintă Martorul Credincios.

Înainte însă, să privim spre Domnul Isus care se prezintă acestei Biserici astfel: „…Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele.”

Este Isus Cristos, Domnul care stă în mijlocul Bisericii ca un Părinte iubitor, și se uită cu îndurare spre fiecare copil al Său, cercetându-i inima, mângâindu-l și în același timp mustrându-l cu blândețe.

„Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.

De ce ajunge o Biserică a Domnului Isus în starea aceasta, după ce a pornit cu evlavie și credință pe Calea lui Dumnezeu? Pentru că a permis marelui vrăjmaș, satan să se infiltreze între rânduri și să-și amestece învățăturile drăcești, lumești cu cele duhovnicești, deviind-o astfel pe drumul morții.

Dar, Domnul Isus spune foarte clar: Veghează, și întărește ce rămâne, (Dacă a mai rămas ceva bun, întărește) care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.”

Mesajul lui Dumnezeu transmis Bisericilor din toate timpurile, este un mesaj foarte important, pentru că este mesajul încurajării la luptă spirituală, al biruinței și în final, al vieții veșnice. Pentru că numai luptătorii și biruitorii credinței vor avea parte de viața veșnică.

Mesajul Domnului pentru fiecare Biserică înseamnă, purtare de grijă, mângâiere, lumină sfântă, îndreptare, sau așezare în adevăr.

Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna mângâietor, este ajutor pentru cei încercați, dar este și semnalul de alarmă, sau de avertisment pentru pericolele ce urmează.

Cel mai greu cuvânt pe care l-am putea primi, din partea Domnului Isus, după ce am frecventat Biserica ani și ani la rând, este cuvântul pe care l-a primit Biserica din Sardes: „îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”

Ce înseamnă o Biserică „moartă?”

Înseamnă că Biserica tolerează păcatul, îl „cocoloșește”, îl îmbracă în „indulgență” și nu-l dă pe față ca să „curețe hainele” neprihănirii mânjite de nelegiuiri și fapte care-L întristează pe Dumnezeu.

În Capitolul 7:14b, Domnul Isus spune foarte clar faptul că: „…numai cei ce și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului vor intra în cer!”

Iar în 21:27 cuvântul este și mai dur: „Nimic întinat nu va intra în cer, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși în Cartea vieții Mielului!” Adică numai cei care nu se vor compromite, vor rămâne vii pentru Domnul!

O Biserică moartă nu poate face faptele desăvârșite ale sfinților. În Sardes Domnul se uită și nu vede fapte sfinte desăvârșite. Versetul 2b „…Căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.”

Am putea să punem întrebarea: Cum Doamne, suntem morți? Venim de fiecare dată la Biserică, cântăm, ne rugăm, ascultăm predicile…, ba unii dintre noi mustră duhurile necurate, proorocesc în Numele Tău!

Și Domnul să spună: „Plecați de la Mine, căci nu vă cunosc!”

Va fi o tragedie pentru mulți „căldicei”, cărora nu le-a păsat niciodată de felul cum merg lucrurile în Adunare.

Ceea ce descoperim că este şi mai dureros este faptul că, numele Bisericii din Sardes era apreciat şi avea o reputaţie bună în comunitate, pentru că lucrurile erau amestecate și nu se deosebea prea mult de lume, adică nu „deranja” lumea cu pocăința ei.

Ce ar putea să fie mai tragic decât situaţia în care, pe pământ să fim consideraţi buni credincioși, smeriți şi plini de evlavie, iar cerul să ne considere „morţi”, ca și pe membri Bisericii din Sardes! ?

Nu există înșelăciune mai mare decât aceasta: să te consideri bun lucrător, cu multe fapte de credință, dar să faci totul în „folosul” și pentru slava ta!

Domnul Isus ne avertizează că, în ziua judecății, cei surprinşi în această situaţie, nu vor fi deloc puţini: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7:22-23)

Dar pentru a nu fi puşi în faţa acestei situații înfiorătoare atunci când nu se va mai putea schimba nimic, Domnul Isus, Cel care are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, ne cercetează chiar astăzi și ne dă şansa să ne pocăim.

„Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine”. Versetul 3.

Vestea bună a Scripturii ne spune că există speranţă de viaţă chiar şi pentru un creştin „mort” şi chiar pentru o biserică „moartă”, așa cum era cea din Sardes, deoarece Isus Cristos este Domnul vieţii, iar Duhul Sfânt este Duhul dătător de viaţă.

Profetul Ezechiel ne descoperă în capitolul 37 al cărţii sale, faptul că, în urma intervenţiei miraculoase a Duhului Sfânt, chiar din acea vale plină cu oase goale, a renăscut o mare armată gata de luptă. Același Duh Sfânt poate să sufle și astăzi un „vânt” de viață peste adunare, dar pentru ceasta cere pocăință.

În ziua judecăţii, niciunul nu ar trebui să auzim, din partea Domnului Isus, cuvintele: „Plecaţi de la Mine că nu vă cunosc!”, deoarece fiecare avem, astăzi, şansa cercetării de sine şi a pocăinţei.

Soluţia lui Dumnezeu pentru apropierea de El și pentru o apreciere bună a omului, este pocăinţa sinceră. Pocăinţa presupune mai întâi un proces al minţii, subliniat în textul nostru prin cuvintele: „adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit”.

De fapt pocăinţa înseamnă ceea ce spuneau grecii odinioară: metanoia, adică schimbarea minţii. Pocăinţa începe în minte, cu o schimbare a gândirii, după tiparul primit prin auzirea cuvântului.

Uneori pocăinţa presupune abandonarea unor teologii greşite, de tipul „învăţăturii Nicolaiţilor” care justifica păcatul şi amestecul cu lumea…

De asemenea, pocăinţa presupune ruperea legăturii cu liderii care despart „turmele” şi întoarcerea în mijlocul celor care urmăresc pacea şi sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

Să nu uităm niciodată cum am auzit cuvântul lui Dumnezeu, cum l-am primit, cum l-am așezat în inima noastră, cum am crescut sănătoși în credință și mai ales, să nu dăm înapoi.

Versetul 3: „Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.”

Ce trebuie să evităm în viața noastră de credință? Răcirea dragostei față de Domnul și față de frați, să nu înlocuim evlavia cu un formalism religios și mai ales să nu lăsăm ca „lumea” să-și facă loc în adunare, numai de dragul de a rămâne mulți la număr...