Scăldătoarea Vitezda

Faptele Apostolilor 9,32-42, Ioan 5,1-15

Vechiul Testament prevestise faptul că Iisus va binevesti săracilor, că va vindeca pe cei suferinzi, va slobozi pe robi și că va revărsa mila lui Dumnezeu peste toate durerile lumii. Identificarea lui Iisus cu toți cei năpăstuiți de soartă este semnul că Dumnezeu iubește pe toți oamenii și că vrea să ne slobozească pe toți și să ne trezească la o altă viață, într-o lume nouă, fără de păcat, suferință și moarte. Iisus izbăvitorul însuși spusese despre sine că Fiul Omului, adică Hristos, a venit în lume, ca lumea viață să aibă și chiar mai mult să aibă."Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi" (Matei 11,28). „Hristos”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur „este cel ce plânge cu cei ce plâng, flămânzește cu cei înfometați și tremură de frig cu cei prinși de frig”.

Sfintele Evanghelii ne descriu parte din semnele și minunile pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a săvârșit în timpul misiunii sale omenești și dumnezeiești pe pământ. Minunile săvârșite dovedeau odată în plus dumnezeirea lui Iisus, marea sa iubire de oameni și înțelegerea sa fără de margini față de suferințele omenești de tot felul. Pentru aceste semne făcute de Iisus în timpul misiunii sale pământești el era numit și izbăvitorul. Vindecând neputințele sufletești și trupești, prin acest act de iubire și de milă dumnezeiască, pe lângă vindecarea propriu zisă a celor aflați în suferință se întărea totodată și credința oamenilor în mila și puterea lui Dumnezeu.

O astfel de minune săvârșește Iisus pentru slăbănogul care zăcea de 38 de ani pe marginea izvorului tămăduirii, la scăldătoarea Vitezda. Suferința trupească împreună cu suferința sufletească fiindcă nimeni nu se găsise până atunci să-l ajute să intre în apă și să se vindece atunci când îngerul Domnului se pogora și tulbura apele tămăduitoare, faptul că „n-avea om” cum spunea bolnavul, nu-l face pe omul acela paralizat să-și piardă răbdarea, credința și nădejdea că într-o zi va fi vindecat și el. El nu-și pierde răbdarea și credința deși așteptase ani mulți această minune dumnezeiască. Omul acela, paralizat fiind, avea voință și credință dar nu avea putere și capabilitate fizică, dar nici om care să-l ajute să intre în scăldătoare. Și iată că se găsește nu un om oarecare ci însuși Fiul Omului, Iisus Hristos să-l ajute spunându-i „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla.” După vindecare Iisus îl întâlnește pe omul vindecat la templu unde acel om vindecat în timpul Sabatului fusese ispitit de farisei. Iisus îi spune celui vindecat: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie și mai rău!”

Cauza bolilor, a tuturor suferințelor din această lume este păcatul. Păcatul de multe ori poate este o greșală a noastră sau a părinților noștri, pentru care plătim de multe ori cu ani mulți de suferință sau toată viața. Uneori oamenilor li se trimit tot felul de încercări ori de pedepse spre a se îndrepta. Sunt și alte cazuri pe care le găsim în Sfintele Scripturi precum cel când Iisus vindecă un orb și este întrebat de ucenicii săi: "Cine a greșit, acesta sau părinții săi? Iar Iisus le răspunde că: "Nici acesta, nici părinții lui, ci acestea s-au făcut ca să se arate prin el lucrurile lui Dumnezeu" (Ioan 9,3).

La scăldătoarea Vitezda ca și în alte ocazii Iisus dovedește prin fapte puterea sa de a-l vindeca pe om de toate neputințele. El spune omului acela paralitic „Ridică-te, ia-ți patul și umblă”. Și întradevăr acel om se ridică de pe patul suferințelor urmând calea vieții și lumina învierii. Ceea ce se desprinde însă din textul Sfintei Evanghelii este faptul că omul acela care era paralizat îi spune lui Iisus: „Doamne, n-am om”. Era expresia vădită a unei suferințe omenești poate mult mai profunde decât boala însăși. Era suferința singurătății umane, suferință suflească ce apasă din ce în ce mai mult pe mulți oameni în lumea de astăzi. „Nu este bine ca omul să fie singur”, ne învață Sfânta Scriptură (Facere 2,18). A fi singur și neștiut de nimeni mai ales la boală, iată o suferință psihică greu de suportat. De aceea unul din rosturile importante ale bisericii este acela de a aduna ca o mamă pe toți cei lipsiți de căldura și bucuria dragostei. „Purtați sarcinile unul altuia și așa veți împlini legea lui Hristos” așa îi învață Sfântul Pavel pe Galateeni (Galateni 6,2). Iar Sfântul Iacob spune: „Cucernicia curată și neprihănită înaintea lui Dumnezeu este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor” (Iacob 1,27).

Sfântul Petru, urmând învățătura lui Iisus a vizitat bisericile din afara Ierusalimului și a vindecat pe Enea și a înviat pe Tavita. În Sfânta Evanghelie după Ioan 5,1-15 și Faptele Apostolilor 9,32-42, ni de redă pilda vindecării a doi paralitici, adică oameni care pot judeca, au voință, cred, dar între creier și trup, între axoni, dendrite și neuroni există o disconecție. Paraliticul vrea, are voință și înțelegere dar nu poate să facă ceea ce vrea. Numai că Dumnezeu cel atotputernic poate face minuni și fără voia și fără de puterea omenească. Pentru ca văzând săvârșindu-se astfel de minuni dumnezeiști oamenii să se întoarcă la Dumnezeu, să se încreadă în mila, puterea și iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.

Sfânta Scriptură ne învață că Biserica este trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul ei (Efeseni 1,22-23). Iisus izbăvitorul este doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, iar Biserica sa este spitalul sufletelor și al trupurilor unde cei credincioși își găsesc alinare și tămăduire. Biserica este Vitezda, scăldătoarea duhovnicească pentru milioane de oameni, este izvorul de apă vie și tămăditoare pentru toți cei care cred în mila și puterea lui Dumnezeu de a vindeca pe om de toate neputințele sale. Duhul Sfânt continuă să fie prezent în lume, să lucreze și să vindece în Biserica lui Iisus izbăvitorul.

Porunca lui Hristos și datoria bisericii sale este să ne învețe cum să ne alinăm unii altora suferințele trupești și cele sufletești, cum să ne ajutăm unul pe altul să intrăm în scăldătoarea Vitezda atunci când îngerul Domnului tulbură apele. Desigur, poate că noi, oameni fiind, nu putem face minunile vindecărilor așa cum le-au săvârșit Iisus și apostolii săi, dar minunea pe care întradevăr o așteaptă Dumnezeu de la noi este ca fiecare din noi la locul său și după puterile sale să fie omul pe care îi așteaptă cel la nevoie. Fiindcă Fiul Omului ne-a învățat să ne iubim unii pe alții, precum El ne-a iubit pe noi. (Ioan 15,12)