text Predici scrise

Saul transformat, integrat în biserică și folosit pentru Împărăția lui Dumnezeu (Fapte 9:17-31)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Saul transformat, integrat în biserică și folosit pentru Împărăția lui Dumnezeu (Fapte 9:17-31)

Fapte 9:17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.” 18. Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat. 19. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. 20. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. 21. Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?” 22. Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul. 23. După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare; 24. şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare. 25. Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă. 26. Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. 27. Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. 28. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim 29. şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare. 30. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars. 31. Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.

INTRODUCERE – INTRODUCTION:

După întâlnirea lui Saul din Tars cu Domnul Isus pe drumul Damascului, conform informațiilor lui Dumnezeu transmise lui Saul și lui Anania, cei doi se întâlnesc iar Saul are parte de transformare, vindecare și este folosit de Dumnezeu într-un mod minunat pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu și bunul mers la Bisericii Lui.

PREZENTAREA, ŞI INTERPRETARE LECȚIEI – LESSON PRESENTATION AND INTERPRETATION

1. Întâlnirea cu Domnul Isus aduce în viața lui Saul transformare, vindecare și umplerea cu Duhul Sfânt

Fapte 9:17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.”

Regula aceasta biblică rămâne valabilă la orice om, pentru transformarea, vindecarea și plinătatea Duhului este nevoie de o întâlnire și-o relație personală cu Domnul.

2. Saul se integrează în Biserica Domnului împlinind botezul, mărturia că s-a întâlnit cu Domnul și i-a schimbat viața

Fapte 9:18. Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat. 19. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc.

Pentru integrarea în Biserică trebuia urmați pașii subliniați de Cuvântul lui Dumnezeu în Învățătura apostolilor sau în Noul Legământ, pentru orice membru al Bisericii: credința, pocăința, botezul și funcționarea în Trupul Domnului (Biserica)

3. Saul este folosit de Dumnezeu pentru Împărăția lui Dumnezeu prin darul dat lui de Duhul Sfânt

Fapte 9:20. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. 21. Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?” 22. Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul. 23. După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare; 24. şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare. 25. Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă.

Dumnezeu dorește ca fiecare din noi să fie folosit pentru Împărăția Lui, prin darul dat de Duhul Sfânt, în așa fel încât Împărăția lui Dumnezeu să crească, atât numeric cât și spiritual.

4. Indiferent de circumstanțele din interiorul sau exteriorul Bisericii, apostolul Pavel rămâne la dispoziția lui Dumnezeu, încrezându-se că El o să-l folososească și-o să-i poarte de grijă

Fapte 9:26. Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. 27. Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. 28. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim 29. şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare. 30. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars. 31. Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.

Slujitorul și lucrătorul lui Dumnezeu, chiar în situațiile nefavorabile și potrivnice, atât din exteriorul bisericii locale, cât și din interiorul bisericii, rămâne la dispoziția lui Dumnezeu, încrezându-se în Dumnezeu și slujind mai departe prin lucrarea la acare a fost chemat.

APLICAREA LECȚIEI – LESSON APPLICATION:

Fiecare din noi putem înțelege din exemplul lui Saul din Tars, cât de important este în viața omului întâlnirea cu Domnul Isus, transformarea omului făcută de Duhul Sfânt, prin pocăință, nașterea din nou, mărturisirea Domnului în apa botezului, umplerea cu Duhul, integrarea în Biserica Domnului și să ne lăsăm folosiți de Dumnezeu pentru lărgirea Împărăției Lui și binele Bisericii.

ÎNTREBĂRI – QUESTIONS:

Ce a adus întâlnirea personală a lui Saul cu Domnul, în viața lui?

Cum înțelege Saul împlinirea chemării la lucrare după ce este botezat?

În ciuda opoziției din exteriorul bisericii și din interior, care este atitudinea lui în lucrarea încredințată de Dumnezeu?

Chiar prin greutățile existente în Biserică, lucrarea ucenicilor Domnului se înmulțea, care sunt motivele?

Simion Ioanăș

Puteți citi materialul și aici.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>