Să nu-ți pierzi nădejdea

Să nu-ți pierzi nădejdea

Fapte. 13:31 „El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, și care acum sunt martorii Lui înaintea norodului".

După înviere, timp de patruzeci de zile, Domnul Isus S-a arătat de multe ori ucenicilor și a stat de vorbă cu ei împărtășindu-le splendorile Împărăției lui Dumnezeu, încercând în felul acesta, încă odată să-i „deconecteze” de lucrurile pământești.

De fapt, acesta este până astăzi, obiceiul Domnului Isus anume, să Își adune copiii, mântuiți în jurul Lui ca să le vorbească, să-i îmbărbăteze pe cei deznădăjduiți, să-i mângâie pe cei întristați, să-i vindece pe cei bolnavi și să le arate frumusețile Împărăției cerești.

De unde știu lucrurile acestea?

Scriptura îmi spune că Domnul Dumnezeu nu se schimbă. El este același ieri, astăzi și până în veșnicii.

De aceea, fără să stau mult pe gânduri, pot să spun că, Mântuitorul ne dă mereu întâlnire la Betel, Casa lui Dumnezeu, locul preferat al Mântuitorului, ca să ne hrănească; dar nu cu pâine și pește, ca pe mulțimile din pustie, ci cu o hrană mai bună care satură sufletul nostru flămând după Cuvântul lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel ne scrie în Epistola întâia Tesaloniceni 5:17 și ne spune: „Rugați-vă neîncetat”. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Isus Cristos cu privire la voi. Nu stingeți Duhul. Nu disprețuiți proorociile. Ci cercetați toate lucrurile, și păstrați ce este bun”.

Domnul Dumnezeu vine în ajutorul fiecăruia în parte: pe cei bolnavi, Domnul îi vindecă, celor împovărați Domnul le ridică greutățile, celor întristați le dă bucurie.

Domnul lasă din pacea Sa peste familiile noastre.

Domnul Dumnezeu a dat omului multe legi și porunci, printre care, cea mai importantă, spune așa: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima;”

Este greu de crezut că omul poate să iubească pe Dumnezeul pe care nu-L vede, cu toata inima și cu toată sinceritatea. Dar în completarea acestei porunci, vine cu una mai grea: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți... ”. Și parcă o asemenea poruncă nu ar fi îndeajuns, urmează una mai grea decât acestea: „Să iubești pe aproapele tău, așa cum a iubit Isus Biserica.” Cam greu de împlinit, dar nu imposibil, pentru că, apostolul Pavel mai târziu, după experiența pocăinței spune: Se poate! „Pot totul in Cristos, care mă întărește!"

Cu adevărat, în Cristos, se poate; și ești mai mult decât biruitor în viața de credință, dacă împlinești cea de pe urma poruncă și anume, porunca pocăinței, în fața căreia mulți dintre noi, ne poticnim...

Dar citind cuvântul sfânt, găsim putere, nădejde și credința care ne duc la pocăință.

Oare ce ar fi făcut Ezechiel atunci când îngerul Domnului l-a dus la apele adânci, dacă nu ar fi știut să înoate în „Oceanul" acesta, Cuvântul lui Dumnezeu? Sau ce ar fi făcut ucenicul Petru când a încercat să pășească pe mare, dacă nu ar fi fost Domnul Isus lângă el? Pentru că uneori nu sunt numai apele adânci, dar sunt și valuri și „rechini” și „lupi” de mare iar dacă nu știi să „înoți” în Scripturi și dacă Domnul Isus, Mântuitorul nu este cu tine, ești în mare pericol.

Sunt atâtea versiuni și interpretări ale cuvântului. Sunt atâtea deformări la propriu, încât dacă nu ești ancorat bine pe Stâncă, te clatini în credință foarte ușor.

Când însă, este Domnul la dreapta ta, nu te clatini, nu te scufunzi în adânc, nu te îneacă valurile și nu te sfârtecă „peștii” cei mari.

Iona care s-a depărtat de Dumnezeu, ce a pățit? A ajuns în apele cele adânci, și a fost înghițit de pește...

Așa că tot mai bine-i lângă Cristos. Lângă El chiar și valurile sunt mici... și apele ți se par mai puțin adânci, iar prin moarte, treci ușor.

Am învățat de la ucenicii care s-au luptat aproape o noapte întreagă pe marea învolburată să ajungă la țărm fără Isus, că au ajuns îndată la mal, numai după ce L-au luat pe Domnul în corabie.

Fără Isus foarte curând falimentezi...

Ce mare lucru este să te poți încrede în Dumnezeu, chiar și atunci când nu înțelegi ce se întâmplă și de ce se întâmplă lucruri grele în viața ta. Ce mare lucru este să poți rămâne lipit de Domnul, chiar și în mijlocul furtunilor care se năpustesc împotriva vieții tale.

Ce mare lucru este să poți sta liniștit în mijlocul cuptorului încins de șapte ori mai mult, știind că Însuși Domnul Isus Cristos te însoțește și este cu tine. Ce mare lucru, să ai un sprijin și o nădejde în Dumnezeul care a făcut cerurile și pământul.

Suflete drag, Domnului Isus, ascultă-l pe unul care a fost încercat în multe feluri: nici odată să nu dai înapoi, nici odată să nu disperi și mai mult decât atât, după cum spune poetul: /„Să nu-ți pierzi la necaz credința, / și nici nădejdea când ți-e greu, /nici dragostea când ești la bine, /să nu te pierzi... de Dumnezeu…”/

Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze!