„S-a isprăvit!”

„S-a isprăvit!”

Ioan 19:25-30

„Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui și sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, și Maria Magdalina.

Când a văzut Isus pe mamă-Sa, și lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău! “

Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta! “ Și, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă.

După aceea, Isus, care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete. “

Acolo era un vas plin cu oțet. Ostașii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet, și I l-au dus la gură.

Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit! “ Apoi și-a plecat capul, și Și-a dat duhul.”

Fiind atârnat între cer și pământ, în arșița Palestinei, Domnul Isus a cerut apă strigând de pe cruce: „Mi-e sete!” Lucrul acesta arată faptul că suferința Sa trupească era aproape de epuizare.

Era ceasul de pe urmă, în care Domnul Isus Cristos avea să-Și dea viața pentru păcatele lumii acesteia.

Era ziua în care vrășmașii, ațâțați de diavolul, s-au purtat cu Fiul lui Dumnezeu cu o cruzime animalică: L-au scuipat, i-au pus o cunună de spini pe cap apoi L-au bătut peste ea cu nuiele de trestie, ca să-I provoace și mai mare durere, L-au batjocorit și în final L-au răstignit pe o cruce de lemn, țintuindu-L în mâini și picioare cu piroane de fier.

Creatorul și Mântuitorul lumii a avut astfel parte de o moarte cumplită, chinuitoare, însă prin moartea Sa, a „isprăvit” planul măreț al lui Dumnezeu de răscumpărare a omului din robia păcatului.

Înainte însă ca Domnul Isus să Își fi încredințat duhul în mâinile Tatălui din cer, fiind țintuit pe cruce, a pus în rânduială toate lucrurile care au mai „rămas” până la plecarea Sa la cer, îngrijindu-Se mai întâi de cei apropiați sufletului Său și apoi de oamenii pentru care a venit, să-i salveze din robia păcatului.

A încredințat-o pe Maria, mama Sa, ucenicului Ioan, lăsând-o în grija lui, iar pe Ioan, ucenicul drag, l-a lăsat în grija mamei sale.

„Când a văzut Isus pe mamă-Sa, și lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău! “

Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta! “ Și, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă.”

Apoi Domnul S-a rugat pentru cei păcătoși și pentru cei care L-au batjocorit și L-au răstignit: „Tată, iartă-i că nu știu ce fac!”

Cu ultimele puteri a strigat: „S-a isprăvit!” De acum, Mi-am isprăvit lucrarea; Eu vin la Tine, Tată!

Era momentul în care Domnul Isus învingea în lupta cu satan, care a căutat pe toate căile să-L împiedice pe Fiul lui Dumnezeu să ajungă la cruce, locul biruinței finale asupra celui rău.

Începând din prima zi a lucrării Sale, Domnul Isus a fost ispitit de către satan și „ademenit” în „plasa” sa, ca să nu Își facă lucrarea pentru care coborâse din cer. L-a ispitit oferindu-I „împărăția” pământească. Matei 4:5-6: „Atunci, diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe strașina Templului și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să te lovești cu piciorul de vreo piatră.”

Apoi prin ucenicul Petru, a vrut să-L împiedice să ajungă în Ierusalim, locul în care urma să fie prins, arestat și răstignit pentru păcatele lumii.

Noi știm că după moartea omului nu se mai întâmplă nimic și că totul s-a terminat. Însă atunci când Domnul Isus Și-a dat duhul și a murit pe crucea din Golgota, s-au întâmplat lucruri care au dat omului speranță de viață.

La moartea Domnului Isus s-a rupt, de sus până jos, Catapeteasma care despărțea locul întâlnirii cu Dumnezeu în sfânta sfintelor, de cealaltă parte a Templului.

Faptul acesta este de mare însemnătate, pentru că prin credința în moartea ispășitoare a Domnului Isus avem intrare liberă la Tronul de milă și îndurare al lui Dumnezeu, Tatăl și de asemenea, avem dreptul să stăm de vorbă cu El în orice vreme, În Numele Fiului Său, Isus.

La moartea Domnului Isus, cerul s-a întunecat și s-a cutremurat pământul, arătând faptul că El este cu adevărat fiul lui Dumnezeu și fără El nu există viață.

Apoi, după cuvântul evangheliștilor, mulți morți au înviat și au fost văzuți trecând prin cetate, ca mărturie a faptului că există înviere și speranță de viață veșnică.

Prin cuvintele acestea: „S-a isprăvit!" Domnul Isus, de fapt, a strigat: „Tată, Mi-am împlinit misiunea pentru care M-ai trimis. De acum, Eu vin acasă!”

Aceste cuvinte marchează finalul jertfei Lui și împlinirea profețiilor Biblice, dar și începutul unei noi dispensațiuni de har și iertare a păcatelor în jertfa Sa. Cuvintele „S-a isprăvit!" (Tetelestai în greacă) arată faptul că Domnul Isus a îndeplinit în totalitate voința lui Dumnezeu prin moartea Sa pe cruce, oferind astfel o cale nouă spre mântuirea oricărui om care crede.

„S-a isprăvit” lucrarea Domnului Isus, ca Fiu al omului pe pământ. El a pus bazele unei noi Împărății și a pus temelia Bisericii.

„S-a isprăvit”, judecata lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, în jertfa Fiului Său la Golgota.

S-au împlinit promisiunile Scripturilor despre nașterea, viața, moartea și învierea Mântuitorului, Isus Cristos. Moartea a fost învinsă la Cruce.

„S-a isprăvit!” este mai degrabă strigătul victoriei, al biruinței în lupta cu diavolul, decât un strigăt al înfrângerii! „Am isprăvit!”

„Am dus lupta cu întunericul la bun sfârșit!”.

„S-a isprăvit!”, așa a strigat Mântuitorul de pe cruce, dar asta nu înseamnă că totul s-a terminat, pentru că, Împărăția lui Dumnezeu continuă azi pe pământ în noi și prin noi, datorită lucrării de mântuire a Domnului Isus.

Fiecare credincios este lucrarea Tatălui, în Fiul Său, și fiecăruia îi este dat să-și împlinească chemarea și să ducă la bun sfârșit ceea ce i s-a încredințat.

Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Și-a isprăvit lucrarea de mântuire, murind în locul nostru pe Altarul din Golgota. De acum nu ne mai rămâne altceva de făcut, prieteni dragi, decât să privim cu credință spre crucea (suferințele) Sale, să Îl primim ca Domn al vieții și să Îl urmăm, călcând pe urmele pașilor Săi.

Doamne ajută! Doamne dă izbândă!