text Predici scrise

Rugaciune de impacare cu Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marcel Dumitru

Rugaciune de impacare cu Dumnezeu

Ai simtit ca esti doar unul din miliardele de oameni de pe aceasta planeta? Ei bine, poate ca esti, dar asta nu inseamna ca nu esti special pentru Dumnezeu.

Dumnezeu te-a creat sa fi special si are un plan extraordinar de bun pentru viata ta. Dumnezeu spune: “ Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”

Dumnezeu ne-a creat, ca toti sa avem o relatie cu El. Acea relatie in care poti vorbi cu Dumnezeu despre orice lucru care te apasa. Dumnezeu vrea sa-i spui tot ce ai pe suflet. Te iubeste si vrea sa fi mereu sincer cu El, chiar si in vremurile grele.

Scopul este sa-L cunosti pe Dumnezeu. Cand il cunosti pe Dumnezeul adevarat, Cel din Biblie, nu cel inchipuit de oameni, este mai usor sa traiesti viata pe care o doreste El pentru tine.

Dumnezeu e perfect si locuieste in ceruri.

Noi am fost despartiti de Dumnezeu, nu pentru ca El este in cer si noi pe pamant, ci din cauza pacatelor noastre.

Pacatul apare atunci cand faci ceva rau sau cand iei decizii gresite, diferite de voia lui Dumnezeu.

Pacatul este o jignire la adresa lui Dumnezeu.

Dumnezeu stia ca singura modalitate de a ne impaca cu El era sa-L trimita pe singurul Lui Fiu sa ne salveze, sa ne mantuiasca.

“Caci Fiul Omului nu a venit ca sa piarda sufletele, ci ca sa le mantuiasca.”

Isus S-a nascut in urma cu aprozimativ 2000 de ani si a dus o viata pamanteasca fara pacat.

A aratat multa dragoste, a vindecat bolnavii si a vorbit despre intelepciunea lui Dumnezeu multor oameni.

Datorita vietii Lui curate, Isus a putut sa repare relatia noastra cu Dumnezeu si sa ne impace cu El.

Biblia spune: ”Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi.”

El ne-a iubit atat de mult, incat a murit pe cruce pentru pacatele noastre si a inviat a treia zi.

Cea mai mare dovada de dragoste a fost Jertfa Lui, care a inlaturat distanta dintre noi si Dumnezeu.

Isus este Calea spre viata vesnica alaturi de Dumnezeu.

Daca il accepti pe Isus ca Mantuitorul tau personal, relatia ta cu Dumnezeu incepe de acum, de pe pamant.

Biblia spune ca “Daca Il marturisesti cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit.”

Pentru a incepe aceasta relatie, aceasta impacare cu Dumnezeu, trebuie sa crezi in inima ta, si sa spui cu gura ta ca Isus Cristos este Domnul vietii tale.

Deciziile noastre gresite ne-au despartit de Dumnezeu.

Prin Isus noi putem sa avem din nou o relatie cu Dumnezeu. Trebuie doar sa ne para rau de alegerile noastre gresite, de pacatele noastre si sa recunoastem ca Isus este Mantuitorul nostru.

Ai vrea sa te impaci cu Dumnezeu si sa-L rogi pe Isus sa-ti fie prieten, chiar acum?

Ca sa incepi o relatie cu Dumnezeu, repeta aceasta rugaciune, dupa mine:

“Doamne, recunosc ca am facut lucruri care sunt impotriva voii Tale.

Vreau sa am o relatie cu Tine.

Te rog sa ma ierti pentru pacatele mele.

Cred in inima mea ca Fiul Tau a murit si a inviat, ca sa-mi stearga pacatele, si recunosc ca Isus Cristos este Domnul si Mantuitorul meu personal.

Te rog sa ma umpli cu Duhul Tau cel Sfant, ca sa pot face ce imi spui Tu. Multumesc pentru ca m-ai mantuit si ca m-ai facut copilul Tau.

Te rog sa-mi vorbesti si fa-ma sa aud vocea Ta si sa urmez calea pe care Tu vrei ca eu sa merg.

Astept cu nerabdare sa petrec timp cu Tine, aici pe pamant, si acolo sus in cer.

Iti multumesc ca m-ai mantuit si ca mi-ai ascultat rugaciunea.

In Numele lui Isus!

Amin.”

· Ioan 3:16. “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>