text Predici scrise

Răspunsul lui Dumezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Răspunsul lui Dumnezeu

Psalmul 91

Suntem spre finalul anului 2024 și până aici am avut tot felul de sărbători: Am început anul cu revelionul, Boboteaza, Floriile, Paștele când ne-am amintit de moartea și învierea Domnului Isus, a fost sărbătoarea Înălțării lui Isus la cer, coborârea Duhului Sfânt, ne-am întâlnit duminică de duminică în ziua Domnului.

În toate zilele acestea de sărbătoare ne-am agitat, am făcut „programe” speciale în Biserici și apoi…ne-am liniștit de parcă nu a fost nimic.

Dar oare, cu adevărat au trecut sărbătorile?

Dacă ne referim la lumea religioasă cu tradițiile ei, la ritualurile, la obiceiurile și la practicile ei, am putea să spunem că au trecut și sărbătorile, iar de acum intrăm din nou în vâltoarea viții de zi cu zi și a lucrurilor obișnuite.

Însă, dacă ne referim la Biserica Domnului, care încă este în lume dar, care nu mai face parte din lume, atunci putem spune că sărbătoarea continuă și va culmina în Împărăția cerurilor în jurul Celui pe care L-am iubit și L-am sărbătorit în fiecare zi, chiar dacă nu la aceeași intensitate ca în toate zilele acestea despre care aminteam mai sus.

Însă, trebuie să știm foarte clar un lucru, chiar dacă au trecut, Floriile, Paștele, Învierea, Înălțarea, Cincizecimea…nici una dintre aceste sărbători nu sunt despre noi, ci ascultați-mă cu mare atenție: sărbătorile acestea speciale, sunt toate despre o Persoană specială: despre Isus Cristos, Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Mântuitorul meu și Mântuitorul tău suflete drag.

Înaintea Lui se pleacă cerul și pământul, munții și dealurile, apele toate. În cer și pe pământ, totul strigă: slavă înaintea Împăratului împăraților, nu o dată, nici de două ori pe an, ci necontenit Îl laudă pe Creatorul!

Ar trebui să profităm din plin de oportunitatea de a-L mărturisi pe Isus, ca Domn și Mântuitor al sufletelor noastre, nu numai la Paști și la Crăciun, ci în toate zilele vieții, de dimineața și până seara, de la răsărit și până la apus, oriunde ne-am găsi.

Psalmul 91 a fost, este si va fi întotdeauna un izvor de încurajare și mângâiere pentru toți credincioșii care trec prin perioade de necaz si strâmtorare.

Toți copiii lui Dumnezeu care au trecut prin primejdii de tot felul, prin strâmtorări și persecuții, au găsit în versurile acestui imn de o frumusețe aparte, îmbărbătare, mângâiere și asigurarea ocrotirii lui Dumnezeu.

Cel mai sigur loc de adăpost nu este pe vârful munților, nici în adâncul peșterilor, sau între „stele”, ci „Sub aripile lui Dumnezeu”, pentru că acolo găsești: liniște, pace, ocrotire…”

Nu întâmplător Satana s-a folosit de versurile Psalmului 91 pentru a îndrepta săgețile otrăvitoare ale celei de-a doua ispite împotriva Mântuitorului: „Atunci Diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina templului și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, arunca-te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei te vor lua de mâini ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră”

Dacă pătrundem mai adânc în mesajul psalmului, vom observa că aici nu se vorbește despre viața trăită în fără Dumnezeu, sau viața trăită înaintea oamenilor, ci despre viața interioară, viața trăită în intimitate cu Dumnezeu.

Psalmistul nu ne vorbește despre o părtășie ocazională, sau din când în când, ci de o comuniune constantă și profundă în sărbătoare a sufletului cu frații în „familie” și cu Dumnezeu.

Trăind viața de credință în felul acesta, avem în răspunsul lui Dumnezeu: ocrotire, mângâiere și izbăvire de sub loviturile celui rău.

Dumnezeu să ne binecuvânteze!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>