Răsplătiri cerești

Răsplătiri cerești

Matei 6:6 „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.”

Mare adevăr rostește Domnul Isus în cuvintele acestea; pentru că Tata din cer îți cunoaște starea sufletului, dorința de a sta de vorbă cu El, îți vede lacrimile de pe obraz și nu rămâne niciodată nepăsător față de nevoile tale.

Oare nu ți s-a întâmplat niciodată să te simți singur, părăsit de toți și abandonat?

Nu ți s-a întâmplat să stai lângă cineva și rugându-te te podidește plânsul dar, nu te întreabă nimeni: de ce plângi, ce probleme ai, ce te doare?

Ți-a spus cineva? : Vreau să mă rog pentru tine și împreună cu tine?

Doar Tatăl din cer îți cunoaște durerea, îți aude suspinul inimi și coboară lângă tine ca să te mângâie. Însă vrea să te găsească în „cămăruță”, fără „ferestre” spre lume și fără influențele lumii de afară. Domnul vrea să stai de vorbă, doar tu și cu El, de aceea, Domnul Isus te încurajează să intri în „cămăruța” inimii tale și să stai de vorbă cu Tatăl, prin credință.

Traian Dorz, scria într-o poezie, versurile acestea:

/"Domnul poate fi oriunde/ și răspunde ori și cui/ Dar mai sigur el răspunde/ cui se roagă în casa lui.”/

Acolo, în cămăruță, în „odăița” inimii tale, Tatăl coboară să-ți audă plângerile, să-ți șteargă lacrimile, să te mângâie și să te ajute; să-ți răspundă și să te răsplătească pentru credința pe care o arăți față de El.

Poezia continuă și spune: /„Binecuvântat e omul ce se apropie de altar/ cu evlavie și teamă căci smeritul află har”/

Eu mărturisesc în fața cerului deschis, că am mare nevoie de harul lui Dumnezeu.

Sunt dependent de Domnul Dumnezeu.

Am nevoie de mila Domnului, am nevoie de mângâierea Sa și am nevoie de Domnul în viața mea. Fără El nu sunt nimic; fără Domnul nu pot să fac nimic. Nu pot să mă ridic în picioare fără Isus, Domnul meu.

Am mare nevoie de harul lui Dumnezeu.

Dacă și tu, suflet drag, care citești aceste rânduri, ai nevoie de harul lui Dumnezeu, mă unesc cu tine în rugăciune, și zic: Doamne, Dumnezeul cerului și al pământului, îți mulțumim frumos că ne-ai dat dreptul să Te numim Tată. De aceea îndrăznim și Te rugăm frumos Tată: ascultă-ne din ceruri, uită-Te cu îndurare spre sufletul care, în „odăița” lui se roagă, răsplătește și binecuvântează, pentru că ce binecuvântezi Tu, rămâne veșnic. Amin.

Poate că te apasă întristarea, sau poate că este prea grea povara pe care o ai pe umeri, poate că nu știi ce să mai faci și încotro să o apuci.

Să știi că nu ești singur, tu faci parte din „tabăra lui Israel” și împreună vom învinge; cu Domnul vom cuceri „Canaanul”.

De aceea vreau să ne rugăm împreună.

Scriptura ne încurajează și ne spune că, dacă doi se unesc să ceară un lucru oarecare, le va fi dat.

Cunoaștem foarte bine făgăduințele lui Dumnezeu, cunoaștem Evanghelia, dar atât de puțin cunoaștem harul, dragostea și puterea lui Dumnezeu.

Nu știu de ce? Poate din necredință, din timiditate, sau de teamă, nu îndrăznim să experimentăm puterea și harul lui Dumnezeu!

„…Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.”

Dumnezeu, Tatăl nostru, ne așteaptă cu bucurie să ne apropiem de El cu evlavie și credință, pentru că are ceva bun pentru noi.

(Eram patru frați mici la părinți. Mama venise acasă după două săptămâni petrecute la tratament și ne adusese bomboane. Îmi aduc foarte bine aminte că mama mi-a zis să o sărut ca să-mi dea bomboane, dar eu m-am rușinat de niște vecini care erau la noi și nu am sărutat-o de aceea, nici nu mi-a dat bomboane. Am suferit foarte mult).

Acum, când sunt mare și Domnul Isus îmi spune să intru în cămăruță să mă rog ca să primesc răsplată de la Tatăl, nu mai vreau să ratez.

Știu că Tatăl, nu mai vine cu bomboane, ci cu mângâiere în dragoste, cu izbăvire, cu vindecare, cu încurajare în credință…

Nu rata, suflet drag. Spune-i lui Isus: În baza făgăduinței Tale, Doamne, închid ferestrele și ușile către lume, îmi deschid ochii spre cer, mă rog cu credință și aștept…

Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze!