text Predici scrise

Rămâi sub protecția divină!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Rămâi sub protecția divină!

Psalmul 91:1-12

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, și se odihnește la umbra Celui Atotputernic,

zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare, și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred! “

Da, El te scapă de lațul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei.

El te va acoperi cu penele Lui, și te vei ascunde supt aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui!

Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua,

nici de ciuma, care umblă în întunerec, nici de molima, care bântuie ziua n amiaza mare.

O mie să cadă alături de tine, și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.

Doar vei privi cu ochii, și vei vedea răsplătirea celor răi.

Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost! “ și faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; și ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.”

Într-o zi, pe când ucenicii Domnului Isus erau într-o corabie pe mare, s-a iscat brusc, pe neașteptate, o furtună năprasnică gata să-i scufunde. În momentele acelea de grea încercare ale ucenicilor, înspre zorii zilei, când se îngâna ziua cu noaptea, Domnul Isus a venit la ei umblând pe mare, ca să-i salveze de furia celui rău.

Când L-au văzut de departe, nu L-au recunoscut și au strigat îngroziți de teamă: „Este o nălucă!". . . Isus, ca să-i liniștească, le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!"

L-au luat cu ei și, în momentul în care Isus S-a urcat în corabie, furtuna s-a potolit. Matei 14:22.

Ce învățăm din istorisirea aceasta petrecută pe Marea Galileea? Învățăm să nu ne înspăimântăm și să nu ne lăsăm târâți în deznădejde atunci când confruntăm cu „furtunile” vieții ci, dimpotrivă, să ne amintim cine este Dumnezeu pentru noi și să-L chemăm degrabă în „corabia” vieții noastre.

El este Singurul Dumnezeu care poate să potolească furtunile iscate în jurul nostru și El poate să potolească valurile oricât de mult s-ar înălța și oricât de furioase vor fi.

Prieten drag, doar cu forțele, cu abilitățile tale, nu poți face față provocărilor cu care te înconjoară satan, însă Domnul îți poate oferi protecție totală. El te va înconjura pe dinapoi și pe dinainte și te va acoperi cu mâinile Sale, așa cum spune David în Psalmul 139.

Cere prezența Domnului permanent în cele mai furtunoase perioade din viața ta, dar te sfătuiesc să rămâi la „umbra aripilor Sale” chiar și când este liniște și „cerul” însorit.

El știe mai bine ce este bun pentru tine; de aceea, ori va certa valurile și ele se vor potoli negreșit, ori te va lua pe brațe și va merge cu tine în furtună ca să te scoată la „liman”.

În brațele lui Dumnezeu ai o „ancoră” sigură în mijlocul „mării” înfuriate.

El nu te va dezamăgi niciodată și va fi temelia ta veșnică.

În zilele însorite, ca și în zilele furtunoase, El este Același, prezent în viața noastră, dacă Îl căutăm cu toată inima. El liniștește furtuna din lăuntrul nostru și-i pune pe fugă pe cei ce se ridică împotriva noastră.

Dacă Îl luăm pe Domnul Isus în corabia vieții noastre, vom ajunge în siguranță la „limanul” fericirii veșnice, unde ne așteaptă Fericitul nostru Tată.

Domnul Dumnezeu ne dă pacea Sa, dar noi trebuie să-I predăm grijile, îngrijorările, neputințele, temerile și orice tulburare din partea celui rău.

Acesta este „schimbul” pe care Domnul Dumnezeu din cer vrea să-L facă cu fiecare dintre noi. Noi ne predăm viața în mâinile Sale, iar el ne dă mântuire, pace și ne însoțește în călătoria noastră spre veșnicie.

Îi dăm Lui fricile și frământările, iar El ne dă în schimb: protecție, stabilitate, bucurie.

Psalmul 91 este întotdeauna un izvor de încurajare și mângâiere pentru oamenii care-L iubesc pe Dumnezeu și care trec prin perioade de necaz și strâmtorare.

Este Psalmul răsplătirilor lui Dumnezeu pentru toți cei ce zic despre El: „Domnul este locul meu de adăpost! “ și fac din Cel Prea Înalt turnul lor de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu îi va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul lor.”

Dacă citim cu atenție cuvintele scrise de psalmist, observăm faptul că nu oricine este ocrotit și nu oricine poate să stea liniștit în mijlocul furtunilor și în mijlocul atacurilor celui rău. Numai cei ce caută adăpost și protecție sub „aripile” ocrotitoare ale lui Dumnezeu și care Îl iubesc cu adevărat pe Domnul Isus își găsesc pacea și liniștea sufletului în mijlocul „valurilor” înfuriate.

Aici nu este vorba de părtășiile fraților de duminică, ci este vorba de o comuniune constantă și de o dependență totală și permanentă față de Dumnezeu.

Câtă vreme ucenicii au vâslit singuri pe mare, erau în primejdie de moarte și aproape să fie scufundați de „furia” dezlănțuită de cel rău, dar în momentul în care L-au luat pe Domnul și Învățătorul lor în corabie, de cum au intrat in prezenta și sub protecția Lui, marea s-a liniștit, iar satan a fost înfrânt.

Prieten drag, să știi că promisiunile din acest Psalm nu sunt pentru cei ce se apropie de Dumnezeu numai atunci când se iscă furtuna și diavolul aruncă săgețile sale otrăvite, ci sunt Da și Amin pentru credincioșii care stau necurmat la „umbra aripilor” lui Dumnezeu și fac din El un adăpost al vieții zi de zi.

Versetul 1 spune așa: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, și se odihnește la umbra Celui Atotputernic”

Toți copiii lui Dumnezeu care au de trecut în viață prin primejdii de tot felul, prin strâmtorări, boli, suferință și persecuții, găsesc în versurile acestui Imn: îmbărbătare, mângâiere, liniște sufletească și siguranța ocrotirii lui Dumnezeu.

În concluzie, prieten drag, Domnul Dumnezeu ne cheamă prin cuvintele acestui „Imn” deosebit, la o viață de neprihănire, trăită în „ascuns”, sub aripile Sale, unde ne promite protecție totală.

„Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua,

nici de ciuma, care umblă în întunerec, nici de molima, care bântuie ziua n-amiaza mare.

O mie să cadă alături de tine, și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii, și vei vedea răsplătirea celor răi.”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>