„Pocăiți” fără pocăință!

„Pocăiți” fără pocăință!

Apocalipsa 3:14-22

„Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:

„Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic“, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii, și să vezi.

Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!

Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.

Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Cel ce adeverește faptul că Biserica din Laodicea a pierdut „busola” pocăinței, bazându-se pe bogățiile materiale acumulate, este însuși Domnul Isus care, în scrisoarea adresată acestei biserici, mărturisește: „Iată Eu stau la ușă și bat…” Prin această afirmație înțelegem că Domnul Isus nu era în mijlocul bisericii, acolo unde Îi este locul și cum merită să fie cinstit, onorat, ci este la ușa bisericii, ținut afară, respins...

Domnul Isus trebuie să fie acceptat și să-Și primească întotdeauna locul de cinste în Adunare, fiindcă El este capul Bisericii și fără El lucrarea de zidire nu propășește.

Fără El, poți să te numești pocăit, sau poți să fii „poleit” pe dinafară cu o neprihănire a ta, dar pe dinăuntru să fii gol și fără nici o frică de Dumnezeu.

Acest fapt este real, fiindcă a fost arătat de Cel ce este „…Martorul credincios și adevărat…”

Ce mare pierdere! Să crezi că ești pe Cale și tu să fii alături. În loc să fie prezent în Biserica pe care o conduci, Isus Cristos, Capul trupului spiritual, să-L ții afară pentru că nu mai are loc în „program”.

Laodicenii erau bogați din punct de vedere material, dar erau atât de săraci din punct de vedere spiritual, și nu-și dădeau seama de lucrul acesta, așa cum se întâmplă și în zilele noastre, când „programele” din Biserici merg din inerție, de cele mai multe ori fără Duhul Sfânt care ar trebui să conducă toată lucrarea.

Așa se întâmplă atunci când schimbi valorile. În Biserica din Laodicea, locul lui Cristos a fost luat de bogățiile și valorile materiale, neținând seama de faptul că toate bogățiile acestei lumi sunt trecătoare (Proverbe 27:24: „Căci nici o bogăție nu ține veșnic…”) și lasă în urmă dezamăgire, tristețe, amărăciune.

Adevărata bogăție, care nu piere în veci, este aceea pe care o dăruiește Domnul Dumnezeu celui ce cu adevărat se pocăiește de păcatele lui.

Constatăm lucrul acesta prin chiar mărturisirile pe care ei înșiși le-au făcut, zicând: „Suntem bogați, ne-am îmbogățit, și nu ducem lipsă de nimic”

Avem clădiri impunătoare placate cu granit, avem spații mari, luminate artificial, încălzite cu radiatoare, dar lipsește Cel ce zidește interiorul spiritual. Lipsește Lumina cerească și lipsește focul Duhului Sfânt.

„Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic“, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol…”

Lucrul acesta înseamnă să privești realitatea spirituală dintr-o perspectivă greşită, pentru că nu bogățiile lumești te duc în cer, ci pocăința adevărată.

Domnul Isus, uitându-Se la cei ce schimbă valorile Scripturii, le descoperă „boala” de care suferă fără să știe, precizându-le „diagnosticul” spiritual: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot.” Adică tu vrei să fii și cu lumea și cu Dumnezeu; lucru incompatibil cu pocăința adevărată.

„și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol”

Laodicea era, ca multe Biserici din zilele noastre, căldicică, pentru că s-a bazat pe lucrurile acumulate și nu pe puterea Duhului sfânt, astfel că a coborât în „grade”, de la „clocot”, când Duhul Sfânt era la lucru și Biserica „fierbea” de plinătatea Duhului, la căldicel, pierzând râvna și dragostea pentru adorarea lui Cristos, adică era și cu lumea și cu Dumnezeu, nedându-și seama că Domnul nu acceptă asemenea slujire. „…Am să te vărs din gura Mea.”

Când o Biserică își pierde „busola” și când slava Domnului o părăsește, iar Domnul Isus stă la ușă cerând voie să intre, înseamnă că acolo s-au amestecat lucrurile lumii care întinează toată lucrarea și, datorită „vălului” care s-a lăsat peste popor, acesta trăiește în confuzie.

Laodicea era odată biserică cu reputație bună, îi mersese vestea că este vie, cu lucrări duhovnicești, dar acum este lipsită de viață spirituală. De aceea, Domnul Isus, Cel ce este Amin, o îndeamnă la trezire și pocăință, promițând să-i îmbrace în haine albe pe cei ce vor să nu mai fie goi.

„Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic“, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol”.

Laodicenii au schimbat valorile, punând pe primul loc în Biserică bogățiile, luxul afișat și lăudăroșia vieții, lăsându-L pe Cristos, Ziditorul afară.

Erau pocăiți fără pocăință! Și nu contează ceea ce ai pe dinafară, ci contează ceea ce ai pe dinăuntru; contează ce ai în inimă, pentru că acolo Se uită Domnul Dumnezeu, nu la ceea ce afișezi pe dinafară.

Biserica din Laodicea a pierdut viziunea și valorile spirituale, s-a dezbrăcat de puterea Duhului Sfânt, și a devenit „căldicică”. „Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea” zice „Martorul adevărat”. Oare astăzi nu se întâmplă tot la fel, când „știința” omului a lăsat la o parte inspirația Duhului?

Spre deosebire de Laodicea, Biserica din Filadelfia este lăudată de către Martorul Credincios, pentru răbdare și păstrarea adevărului și a Cuvântului curat, cu toate că avea o „putere” mică. Domnul Isus îi promite că o va păzi în „ceasul încercării” și va face din cei ce vor rămâne biruitori: „stâlpi” în Templul lui Dumnezeu.

Nimeni nu trebuie să se înșele. O biserică fără Cristos, sau un „pocăit” fără pocăință, nu va avea parte de răpire, pentru că nu poate nimeni să trăiască aici pe pământ după bunul lui plac și apoi să aibă parte de cerul lui Dumnezeu.