Păstrați-vă starea de sfințenie!

Păstrați-vă starea de sfințenie!

Ioan 17:16-19

„Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume.

Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfinți prin adevăr.”

Noi toți suntem atât de sfinți pe cât vrem să fim. Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul, cu atât suntem mai „curați”, mai încrezători în făgăduințele Sale și mai depărtați de lumea și influențele ei.

Motivul pentru care suntem încă în căutare, făcând puțin progres spiritual este faptul că nu am murit față de păcat și Eu-l nostru, încă este la lucru. Noi încă intervenim în lucrarea lui Dumnezeu din lăuntrul nostru și nu-L lăsăm pe El să ne transforme, să ne prelucreze și să ne sfințească prin adevărul Său.

Ca o consecință, „astăzi” cel mai greu acceptate în Biserici sunt cuvintele: pocăință, smerenie, sfințenie, iertare, uniate, …deoarece oamenii se cred „tari”, se cred „mari”, „a toate știutori”, au o „neprihănire” a lor, de aceea fac diferențe între „oaie” și „oaie” și pe unii îi marginalizează...

Nu puțini sunt influențați de „duhul lumii” și se cred cei mai frumoși, fără greșeală; sunt îndrăgostiți de ei înșiși, nu mai sunt interesați de cer. Asemenea oameni au pierdut dragostea pentru Isus și dorul după veșnicie.

Tocmai de aceea, Domnul Isus Cristos ridică ochii spre cer, aproape de clipa plecării Sale, după înviere și se roagă fierbinte înaintea Tatălui: „Tată, Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi.

Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău…” „Acum, Te rog să-i păzești Tu, Tată.”

Domnul Isus Cristos, a păstrat adevărul și i-a învățat pe ucenici să-l trăiască indiferent de consecințe. De acum însă, puteau oricând să „cadă” și să creadă o minciună în locul adevărului, pentru că Învățătorul nu mai era cu ei.

Fiți sfinți, zice Domnul, păstrând adevărul curat, nealterat și Cuvântul sfânt care v-a fost dat prin Duhul Sfânt să rodească în voi.

În rugăciunea Domnului Isus, trebuie să observăm faptul că El se roagă (cu lacrimi), către Cel ce are toate resursele materiale și spirituale, pentru păzirea Bisericii de lume: „Pentru ei mă rog. Nu mă rog pentru lume…” zicea Domnul. (Ioan 17:9a)

În dragostea Sa nemărginită, Domnul Isus nu i-a lăsat pe ucenici în voia sorții, ci i-a încredințat în brațele Tatălui ceresc, rugându-L să-i păzească și să-i păstreze într-o stare de sfințenie până la sfârșit.

Simți o deosebită mângâiere, să știi că cineva se gândește la tine și se roagă pentru tine atunci când ești în greu și suferință, cu atât mai mult când știi că însuși Fiul lui Dumnezeu se roagă cu lacrimi, mijlocind pentru tine înaintea Tatălui care are toată puterea în cer și pe pământ, primești putere de trăire în sfințenie.

Foarte interesant este faptul că în textul acesta, Domnul Isus se roagă doar pentru cei care au crezut în El și care L-au urmat pas cu pas, pentru că cel rău are o preferință pentru sufletele celor credincioși, de aceea este de maximă importanță protecția lui Dumnezeu, Tatăl.

Versetul 9 „Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi.”

De fapt, numai pentru credincioși există înțelesul Scripturilor, pentru ei se roagă Domnul Isus, pentru ei promisiunile lui Dumnezeu sunt Da și Amin; pentru cei ce au primit mântuirea prin jertfa Fiului totul este posibil.

„Pot totul în Cristos, care mă întărește…” zicea apostolul Pavel.

Lucru posibil în ascultare de Cuvântul Scripturii!

1 Petru 1:14-15 „Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neștiință.

Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră.”

Tocmai din cauza unor slăbiciuni pe care noi oamenii le avem, s-ar putea ca obiectivul sfințeniei la care suntem chemați să nu-l putem atinge, de aceea Domnul Isus mijlocește înaintea Tatălui ca să ne păzească El, să ne dea putere să învingem lumea din noi, dar și pe cea de afară condusă de cel rău.

Pentru lume, pentru cei necredincioși, nu există decât o așteptare a judecății lui Dumnezeu și văpaia unui foc care-i va mistui veșnic.

Trist, dar adevărat!

Domnul Isus mijlocește în rugăciune pentru cei credincioși și îi cere Tatălui ceresc patru lucruri foarte importante în timpul vieții lor pe pământ: ocrotire, unitate, sfințire și proslăvire.

„Tată, sfințește-i prin …. Cuvântul Tău.”

Aceasta este suma dorinţelor Domnului Isus pentru ucenici: să fie sfinţi (curați, puși deoparte pentru Dumnezeu), despărțiți de lume și în grija Tatălui. Domnul se roagă cu dorința ca ucenicii Săi să fie una, nu printr-o învoire omenească și nu printr-o lege omenească, ci potrivit ocrotirii și puterii divine.

Pe când era pe pământ împreună cu ucenicii, îi păzise El în Numele Tatălui, împlinind cu credincioşie tot ceea ce Dumnezeu din cer Îi încredinţase, fără să piardă pe vreunul din aceia care erau ai Tatălui.

În ce-l priveşte pe Iuda, fiul pierzării, a fost alegerea lui și împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Versetul 12 „…Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat și nici unul dintre ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.”

Protecţia pe care Domnul Isus le-o oferise ucenicilor, aflându-Se împreună cu ei în această lume, urma să înceteze de acum, pentru că El se întorcea acasă, după ce a biruit moartea prin moarte. Dar dorința Lui fierbinte a rămas aceea ca urmașii Săi să nu se amestece cu lumea și să nu se lase călăuziți de dumnezeul veacului acestuia, ci să se sfințească(să se pună deoparte pentru Dumnezeu) în fiecare zi.

Domnul Isus nu urmărește pe pământ, în primul rând confortul, sau bunăstarea celor credincioși ci mai degrabă sfințirea, maturizarea în credință, desăvârșirea și ajungerea la starea plinătății Lui.

Domnul Dumnezeu să ne ajute pe fiecare!