O singură trâmbiță!

O singură trâmbiță!

Neemia 4:15-20

„Când au auzit vrăjmașii noștri că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a nimicit planul, și ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui.

Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda.

Cei ce zideau zidul, și cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma.

Fiecare din ei, când lucra, își avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine.

Am zis mai marilor, dregătorilor, și celuilalt popor: „Lucrarea este mare și întinsă, și noi suntem risipiți pe zid, departe unii de alții.

La sunetul trâmbiței, să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi. “

De la facerea sa pe pământ, omul a căutat protecție divină și pentru lucrul acesta, s-a uitat în sus, „agățându-se” de o zeitate, stele, soare, lună...

Apoi, nefiind satisfăcut de ajutorul acestor „zei”, omul și-a făcut dumnezei din aur, argint, lut sau din lemn: le punea ochi dar nu vedeau, le punea gură dar nu vorbeau, le punea nas dar nu miroseau, le punea mâini și picioare dar nu mișcau, pentru că erau niște dumnezei morți.

Scriptura spune că la fel erau și cei ce îi făceau și cei care se închinau înaintea unor astfel de dumnezei: erau morți spiritual!

Domnul Isus, Martorul credincios îi spune Bisericii din Sardes, Apocalipsa 3:1b: „Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.”

Lucrul acesta înseamnă că poporul nu se închina după învățătura apostolilor și nu era pe „Cale”, ci era pe „căile” lui, amestecând lucrurile lui Dumnezeu cu cele „străine”, lumești, așa cum se poate întâmpla și astăzi în bisericile care nu veghează să rămână în învățătura apostolică.

Grecii, după ce s-au închinat la toți zeii lor, fără să fi primit vreun răspuns, sau vreo rezolvare a problemelor, au apelat chiar și la un Dumnezeu necunoscut, după cum ne spune Cuvântul sfânt în Faptele apostolilor.

Cain, ucigaș al fratelui său, a avut nevoie de un sprijin de Sus; spunea el: „Dacă mă va întâlni cineva mă va ucide, mă va omorî; și Dumnezeu îi răspunde: Nu te teme! Dacă se va atinge cineva de tine va fi răzbunat de șapte ori…”

Dacă ne uităm în istoria omenirii de la începutul ei, observăm că niciodată nu a fost un „somn spiritual” mai adânc, ca și astăzi. Niciodată nu a fost o „adormire spirituală” mai profundă ca în zilele noastre, permițând „lumii” să intre în Biserică, să amestece lucrurile ei cu cele spirituale. „Creștinii” au intrat într-o „ceață” spirituală, de unde abia mai văd lucrările sfințeniei lui Dumnezeu…

Astăzi oamenii nu mai au nevoie de zei, nu mai au nevoie nici de Dumnezeul care a făcut cerurile și pământul. Marea majoritate se declară creștină, dar faptele trădează contrariul. Cu buzele spun că sunt creștini, dar cu faptele Îl neagă pe Dumnezeu.

De aceea, prieteni dragi, rugăciunea noastră trebuie îndreptată degrabă spre Dumnezeu; spre Dumnezeul cerului și al pământului, către Singurul Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și să-L rugăm să intre la lucru în lumea întreagă, să salveze poporul răscumpărat din „încercuire” și de asemenea, să scoată degrabă credincioșii din „negură și ceață”.

Nu mai este vreme de pierdut și nu mai este timp pentru a „mima” pocăința, pentru că foarte curând se vor împlini cuvintele Domnului Isus, care ne-a spus că vine și nu zăbovește. Numai cei ce vor rămâne „treji” vor auzi strigarea: „Vine Mirele, ieșiți-I în întâmpinare!”

Vrășmașul a încercat dintotdeauna să nimicească lucrarea lui Dumnezeu, să dărâme „zidurile” pe care credincioșii, sub călăuzirea Duhului Sfânt, le ridică spre apărare, însă ca și Neemia care, auzind și cunoscând planurile celor răi, nu s-a descurajat, ci s-a rugat lui Dumnezeu și a luat măsuri de apărare, tot așa trebuie să procedeze astăzi, credincioșii Domnului.

Așa au încercat vrășmașii poporului lui Dumnezeu, în frunte cu Sambalat și Tobia, să nimicească lucrarea lui Neemia. Versetul 8: „S-au unit toți împreună ca să vină împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni.”

Însă, poporul era organizat și echipat pentru luptă, purtând o unealtă de lucru într-o mână și o armă în cealaltă, pentru a putea lucra și lupta în același timp.

La fel, Domnul Dumnezeu ne-a dăruit și nouă, un „câmp” de lucrat, „Evanghelia” și o „armă” de apărare, Cuvântul, care este o armă puternică, o sabie cu două tăișuri.

În versetul 20 Neemia cheamă poporul la ascultare: „La sunetul trâmbiței, să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi. “

O singură trâmbiță trebuia să anunțe pericolul!

Nu trebuiau să fie multe glasuri, sau mai multe trâmbițe care să sune, ca să nu se producă haos în popor.

Așa va fi și la venirea Domnului Isus Cristos pe norii cerului. 1 Tesaloniceni 4:16 „Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer…” Un singur glas și o singură trâmbiță vor răsuna în așa fel că toți credincioșii care au rămas statornici și nu s-au compromis, vor desluși sunetul trâmbiței, chiar și cei ce au adormit în Cristos, vor ieși din morminte și împreună cu credincioșii vii, își vor lua zborul spre locurile cerești.

1 Corinteni 14:8 „Dacă trâmbița (sau mai multe), dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?”

Astăzi s-au ridicat oameni, fără „chemare”, care și-au pus „trâmbițele” la gură și strigă, care mai de care, mai tare sunete false și învățături scornite. Și cine nu este atent la singura „trâmbiță” care vine din cer, Duhul Sfânt, se poate rătăci foarte ușor (poate ieși din turmă), ca să fie luat „prizonier” de către vrăjmaș.

De aceea putem să spunem că, dacă este vreo urgență a zilelor noastre în Biserica Domnului, este nevoia de a auzi glasul lui Dumnezeu. Pentru că sunt tot mai multe voci care strigă, țipă, făcând multă gălăgie, iar vocea blândă a Duhului Sfânt este de cele mai multe ori acoperită, înăbușită.

Pentru acest lucru însă, trebuie să stăm treji, să veghem în așteptarea „ultimului” sunet de trâmbiță, care va face chemarea în „locul” pregătit de Mire pentru întâlnire.

Psalmul 89:15-17 „Ferice de poporul care cunoaște sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne! El se bucură neîncetat de Numele Tău și se fălește cu dreptatea Ta. Căci Tu ești fala puterii lui; și în bunăvoinţa Ta, ne ridici puterea noastră.”

În Numeri 10:4 „Când se va suna numai cu o trâmbiță, să se strângă la tine căpeteniile, mai marii peste miile lui Israel.”

Ultima trâmbiță va răsuna, anunțând victoria finală a Domnului Isus, iar în cer vor fi strigăte de bucurie: Satan a fost învins! Armata sa de demoni și îngeri răi nu mai sunt, au fost nimiciți….

Apocalipsa 11:15 „Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau. „Împărăția lumii, a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Cristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.”

O singură trâmbiță, înseamnă un singur adevăr!