text Predici scrise

Nu te teme

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Nu te teme

2 Cronici 32

Când a văzut Ezechia, împăratul lui Israel, că vrășmașul se pregătește să nimicească cetatea și să decimeze poporul, a strigat către Dumnezeu, s-a încrezut în Dumnezeu, s-a îmbărbătat, s-a sfătuit cu căpeteniile sale și cu vitejii din popor, versetele 2-3 și împreună au luat hotărârea să se apere, să lupte până la capăt și să nu se dea bătuți în fața năvălitorilor.

„Ezechia, văzând că a venit Sanherib și are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, s-a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji, ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate. Și ei au fost de părerea lui.”

Au început deci prin a tăia orice sursă de apă din afara cetății și prin a drege spărturile, adică, au început prin a întări locurile fragile.

Lucrul frumos pe care îl învățăm de la Ezechia, este faptul că s-a sfătuit împreună cu oamenii de acțiune.

S-au unit, s-au strâns în același gând și au trecut la acțiune.

S-au rugat, au strigat împreună către Dumnezeu, au cercetat locurile slabe și le-au întărit.

Versetul 5 „Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat și l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David, și a pregătit o mulțime de arme și de scuturi.”

Tot astfel trebuie să cercetăm și noi astăzi, să vedem unde sunt locurile vulnerabile și pe unde poate vrășmașul, șarpele cel vechi, să pătrundă în poporul lui Dumnezeu ca să altereze lucrarea:

- poate în îndemnurile la rugăciune;

- sau poate în învățăturile pe care le auzim;

- poate în faptele noastre.

După modelul lui Ezechia, trebuie degrabă să cercetăm și să distingem locurile slabe și să le dregem cât mai curând, astfel ca vrășmașul să nu poată pătrunde în turmă.

Așa a procedat Ezechia împreună cu poporul care a reparat zidurile dărâmate, și de asemenea s-au aprovizionat cu apă din belșug, înainte ca să astupe izvoarele de apă.

Apa din belșug, reprezintă Cuvântul Adevărului care trebuie să fie îndreptarul de căpătâi al fiecărui credincios. Și ori de câte ori ne adunăm în casa Domnului, Cuvântul trebuie să astâmpere setea sufletelor însetate.

Versetele 7-8 „Întăriți-vă și îmbărbătați-vă. Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea împăratului Asiriei și înaintea întregii mulțimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulți decât cu el.”

Oricât de mulți vrășmași se vor ridica împotriva noastră și oricât de mare mulțime ni se va împotrivi, întotdeauna cu noi vor fi mai mulți, pentru că, cu noi este Însuși Domnul oștirilor care nu pierde niciodată vreo bătălie.

„Cu ei este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta și se va lupta pentru noi.”

Niciodată nu lasă Domnul pe ai Săi la greu.

„Nu-i prieten lui Isus asemenea, nimenea, nimenea! „ așa spune poetul unei cântări.

Chiar dacă este fără de putere, vrășmașul caută să inducă groaza în popor, țipând, strigând tare: prin intermediul legilor, a urmăririlor, a amenzilor….

Versetul 18. „Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce spaima și groaza în poporul din Ierusalim... ”

Uneori vrășmașul își amplifică țipetele ca să înfrice poporul.

Dar cine se încrede în Domnul și nu în oameni, nu se va îngrozi de amenințările și nici de țipetele lui.

Ei vor fi eroii biruitori în lupte, care vor intra pe porți în locul preasfânt.

De curând, într-o seară târziu, pe la orele 22 am primit un mesaj pe telefon în urma unei rugăciuni pe care o făcusem numai cu câteva minute înainte și îmi spunea așa din partea Domnului: „Nu te teme de nimic!” Eu, zicea vasul de lucru, nu știu cu ce vă confruntați, care este frământarea dumneavoastră. Dar Domnul așa îmi zice să vă spun: „să nu vă temeți” și nu am liniște până nu vă spun ce am din partea Domnului. „Nu te teme de nimic”.

I-am mulțumit lui Dumnezeu și Îi sunt recunoscător pentru că nu mă lasă niciodată la greu.

Noi oamenii, făcuți din „țărână”, suntem slabi, vulnerabili și prin puterile noastre nu ne putem apăra și nici nu putem sta în picioare în „vreme” rea. De aceea avem nevoie mare de ajutorul lui Dumnezeu.

Suflete dragi Domnului, concluzia acestei scurte expuneri, este aceasta: Împreună, cu toți mântuiții, să strângem rândurile, sub aripile ocrotitoare ale Domnului. Aici nu ne poate ajunge săgeata celui rău, nici ciuma vorbirilor de rău, nici molima răutății și nici virușii ucigași.

La umbra „aripilor” lui Dumnezeu (Psalmul 91), este liniște, pace și bucurie în Duhul Sfânt. „O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia și nu te va atinge răul.”

Prin urmare, Domnul Dumnezeu ne încurajează să rămânem tari și neînfricați, să alergăm în alergarea care ne stă înainte.

Pentru că nu mai este mult și vom ajunge la capătul călătoriei unde ne așteaptă Fericitul nostru Domn și Tată.

Dumnezeu să ne binecuvânteze!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>