Nu iubiți lumea

Nu iubiți lumea

Ioan 16:33

„V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”

Nimic bun și nimic trainic nu ne poate oferi lumea aceasta în care ne-am născut și în care călătorim o vreme.

Dacă ne uităm în șirul evenimentelor care se derulează sub ochii noștri, vom observa că amenințările sunt tot mai mari din toate părțile.

Țipă unii la alții peste „gard”. „Urlă” ca lupii flămânzi din pădure peste granițe.

Oamenii au început să se urască și se amenință unii pe alții cu lupte, cu război, cu arme nucleare și dacă încă nu a început un conflict la nivel mondial este numai pentru faptul că Dumnezeu ține lumea aceasta sub control, din pricina celor care încă îi mai are în vedere ca să intre pe ușa mântuirii și din pricina celor care, odată intrați pe ușa mântuirii trebuie să se pocăiască.

Dumnezeu, în bunătatea Sa, mai are răbdare cu noi.

Până când? „Încă puțină vreme și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi…” Evrei 10.

Ziua aceea sau declanșarea finalului dacă pot să spun așa, este ascuns de Dumnezeu în evenimentele care se derulează sub ochii noștri, tocmai pentru ca oamenii să nu se întoarcă la El de frică, ci dimpotrivă să-L iubească, să-L primească pe Domnul Isus Cristos ca Domn și Mântuitor și să-L iubească din toată inima lor.

Asta este dorința Dumnezeului cerului și al pământului; să nu ne întoarcem la el de frică ci din dragoste așa cum el însuși, Tatăl, L-a trimis pe Fiul în lumea noastră.

După cum ne spune apostolul Ioan în 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, adică omul, încât L-a dat pe Singurul Lui Fiu la moarte, pentru ca oricine crede în El, oricine crede în jertfa Domnului Isus Cristos, oricine crede în Învierea lui în trup, oricine crede în Înălțarea lui la cer, oricine crede în dumnezeirea Domnului Isus Cristos și Îl primește din toată inima iubindu-L, să fie mântuit.”

În viață sunt atâtea momente și atâtea lucruri de îngrijorare. Dar Domnul ne spune cu drag, să nu ne îngrijorăm de nimic, ci să aducem toate lucrurile la cunoștința Sa, cu cereri și mulțumiri.

Dacă ne uităm în jurul nostru, ne trec fiori; de aceea, dorința și îndemnul Duhului Sfânt, este să ne întoarcem către Dumnezeu cu toată inima noastră să ne lipim tare de Domnul Isus Cristos, pentru că nu puterile lumii, nu „inteligența artificială” și nu cei care „conduc” lumea aceasta sunt la butoane, ci însuși Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu are vremea Sa, hotărâtă mai dinainte și toate lucrurile se vor derula după voia Lui.

De aceea trebuie să stăm lângă El așa cum își dorea David în Psalmul 91: „La umbra aripilor lui Dumnezeu.” Acolo este pace, liniște sufletească, izbăvire de orice rău, chiar dacă „săgețile” celui rău zboară în jurul nostru, „virușii” știrilor ne înconjoară, avem un adăpost sigur în Cristos, Domnul.

De altfel, furtunile din viața unui credincios, sau suferința din viața de credință, are rolul ei. Dumnezeu a lăsat suferința cu un scop pentru fiecare credincios, fiindcă fără suferință, fără lipsuri, fără necazuri și fără amărăciuni omul nu ar avea nevoie de Dumnezeu.

De aceea, Domnul Dumnezeu în preștiința Sa a lăsat pe pământ „furtuni” pentru ca omul, cât este în viață să treacă prin ele; să treacă prin vijelie uneori să treacă prin văi adânci și prin necazuri pentru că în felul acesta își aduce aminte că are nevoie mare de Dumnezeu.

Este adevărat: Calea spre cer este presărată și cu flori și cu bine și cu frumos. Dar ca să ai parte de ele, trebuie să te alipești tare de Domnul.

Așa ne învață omul lui Dumnezeu Isaia în 12:2:

„Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele, și El m-a mântuit."

Dumnezeu să ne binecuvânteze! Amin.