text Predici scrise

Nașterea lui Hristos Domnul, parte din Evanghelia lui Dumnezeu (Romani 1:1-6)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Nașterea lui Hristos Domnul, parte din Evanghelia lui Dumnezeu (Romani 1:1-6)

Romani 1:1. Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2. pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4. iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5. prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, 6. între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.

INTRODUCERE-INTRODUCTION:
Sărbătoarea Întrupării și Nașterii Domnului este parte din Evanghelia lui Dumnezeu și are ca scop să aducem la ascultarea credinței pe orice om, chemându-i să fie a lui Hristos Domnul.

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEITHE LESSON PRESENTATION AND INTERPRETATION:

1. Vestea bună a fost vestită prin proroci și privește Nașterea lui Hristos din sămânța lui David în ce privește trupul
Cum a putut Isus să fie Fiul lui David, dacă David a trăit cu aproximativ 1.000 de ani înainte de Isus?
a) Nașterea Domnului a fost împlinirea profeției cu privire la sămânța lui David (2 Samuel 7:12-16)
2 Samuel 7:12. Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. 13. El va zidi Numelui Meu o Casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. 14. Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; 15. dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. 16. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”
Ps 132:10. Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău!” – 11. Domnul a jurat lui David adevărul şi nu Se va întoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău. 12. Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu şi învăţăturile Mele pe care li le voi da, vor şedea şi fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.” –

b) Nașterea Domnului din Sămânța lui David în ce privește trupul S-a împlinit prin faptul că a fost urmaș direct al lui David prin Iosif, tatăl legal al lui Isus (Matei 1:15-17)
Matei 1:15. Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; 16. Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos. 17. Deci de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.

c) Nașterea Domnului din Sămânța lui David în ce privește trupul S-a împlinit prin Mesianitatea în ce privește lucrarea Lui
Femeia a cărei fiică era chinuită de un demon (Matei 15.22), cei doi orbi de la marginea drumului (Matei 20.30) și orbul Bartimeu (Marcu 10.47), cu toții au strigat după ajutor la Fiul lui David, recunoscând în El pe Mesia Promis
Cum e posibil ca Mesia să fie Fiul lui David, când David el însuși îi spune „Domnul meu” (Marcu 12:35-37)
Marcu 12:35. Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? 36. Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” 37. Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

2. Vestea bună a fost vestită prin proroci și privește Întruparea Domnului, Cuvântul Întrupat din veșnicie, Dumnezeu Întrupat, Fiul lui Dumnezeu
Isaia 9:6. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”Isaia 7:14. De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.
a) Nașterea Domnului a fost a fost certificată de Dumnezeu de la naștere în mod miraculos, El fiind Fiul lui Dumnezeu
Matei 1:18. Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif; si, inainte ca sa locuiasca ei impreuna, ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfant.
b) Nașterea Domnului prin prezența Îngerilor a certificat clar că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu cu noi
Matei 1:21. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” 22. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: 23. „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.”
c) Nașterea Domnului ca Fiul lui Dumnezeu a fost adeverită prin Învierea Lui
Romani 1:4. iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,

APLICAREA LECȚIEI – THE LESSON APPLICATION:

Sărbătoarea Nașterii și Întrupării Domnului este parte din Evanghelie și-un motiv să predicăm Evanghelia minunată a trimiterii de către Dumnezeu a unui Mântuitor, pe Isus Cristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu și singurul mijloc de salvare a lumii (Fapte 4.12), Cel care este de asemenea Fiul lui David, atât în sens fizic, cât și spiritual, demonstrând lucrul acesta înaintea oamenilor îi provocăm la credința în Evanghelie și pocăință.

ÎNTREBĂRI – QUESTIONS:
Este Nașterea lui Hristos Domnul parte a Evangheliei care trebuie s-o vestim oamenilor?
Ce au spus prorocii despre nașterea lui Hristos Domnul ca om și Dumnezeu șI ce importanță au aceste prorocii șI împliniri în mărturisirea Evangheliei?
Ce importanță are faptul că Dumnezeu din veșnicii a luat trup omenesc?

Simion Ioanăș

Puteți citi materialul și aici.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Isus, Împăratul meu!
Isus, Împăratul meu! Ioan 18:36-38a „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta“, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile... Citeste mai mult >>
O scrisoare către cei din Babilon: Ieremia 29
O scrisoare către cei din Babilon - scrisoarea prorocului Ieremia trimisă prinșilor de război evrei aflați în Babilon: Ieremia 29. I. Scrisoarea despre care vorbesc, deși veche de mai bine de două mii... Citeste mai mult >>
Nu primi ofertele celui rău!
Nu primi ofertele celui rău! Matei 4:1-11 „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit. Is... Citeste mai mult >>
Domnul Isus, bucuria noastră!
Domnul Isus, bucuria noastră! Psalmul 97:10-12 „Urâți răul, cei ce iubiți pe Domnul! El păzește sufletele credincioșilor Lui, și-i izbăvește din mâna celor răi. Lumina este semănată pentru cel nepr... Citeste mai mult >>
Să te asculte Domnul!
Să te asculte Domnul! Psalmul 20 „Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ți trimită ajutor din locașul Său cel Sfânt, și să te sprijinească din Sio... Citeste mai mult >>
Rugaciune pentru guvernanti nostri
Rugaciune pentru guvernantii nostri Tatal nostru care esti in ceruri, in Numele si in meritele Domnului Isus Hristos, Fiul Tau preaiubit, Cel Unul nascut din Tatal, mai inainte de orice inceput, care... Citeste mai mult >>
Numele Domnului este Minunat!
Numele Domnului este Minunat! Mica 5:1-6 „Acum, strângeți rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresurați! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua peste obraz! Și tu, Betleeme Efra... Citeste mai mult >>
Cu Isus vreau să stau de vorbă!
Cu Isus vreau să stau de vorbă! Psalmul 141:1-4 „Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem! Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, și ca jertfa de seară... Citeste mai mult >>
TRĂSĂTURI ALE BISERICII PRIMARE
TRĂSĂTURI ALE BISERICII PRIMARE O privire înapoi la origini este mereu un exercițiu benefic pentru evaluare. Principiile și practicile primilor creștini trebuie să fie repere pentru conduita urmașilor... Citeste mai mult >>
Despre copii - Marcu 10:14
„Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, ... ” (Marcu 10:14) Pentru creștini Biblia este Adevărul care-i luminează și motivează mai presus de orice. Este foarte instructiv să parcurgi pasajel... Citeste mai mult >>