Mi-e dor de cer!

Mi-e dor de cer!

Psalmul 42:1-5

„Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Cu lacrămi mă hrănesc zi și noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău? “

Mi-aduc aminte, și-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulțime, și cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și mulțămire ale unei mulțimi în sărbătoare.

Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înlăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.”

Mi-e dor de atmosfera cerească!

Mi-e dor de serile de rugăciune, în care Duhul Sfânt se odihnea peste poporul Domnului și slava lui Dumnezeu umplea adunarea!

Mi-e dor să văd bucuria Domnului în Biserică!

Mi-e dor să văd și să aud „vasele” lucrând sub ungerea Duhului Sfânt!

Mi-e dor de „văzătorii” care văd cerul deschis și pe Isus bucurându-Se de poporul Său.

Mi-e dor să simt prezența Domnului Isus în adunare!

Mi-e dor să aud cântări sub ungere divină!

Mi-e dor de lacrimile bucuriei și atingerea Duhului, în urma cântărilor inspirate!

Mi-e dor de predicile însoțite de Duhul Sfânt!

Mi-e dor, mi-e dor de cer!

Îmi aduc aminte că într-o zi în care poporul Domnului era adunat la rugăciune în Biserică, am avut o experiență deosebită, printre multe altele în serile de rugăciune.

După cuvântul Său, Domnul coboară în mijlocul laudelor Sale și cuvântul acesta este încercat și adevărat.

Era cu noi în ziua aceea o familie, soț și soție (Acum sunt plecați acasă) și am chemat-o pe sora să cânte. Avea dar de cântare!

A venit în față și a cântat Psalmul 34:

/„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, / /Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea…/

/Înălțați pe Domnul împreună cu mine, /

/Să lăudăm cu toții Numele Lui: ”/

Când a cântat ultima parte: „Înălțați pe Domnul….”, am simțit că în adunare freamătă Duhul Sfânt.

Nu Îl vedeam, dar Îl simțeam cum umple adunarea de o bucurie mare.

Am ridicat poporul în picioare și am mai cântat o dată, cu toată adunarea, refrenul acesta spre slava lui Dumnezeu. Când s-a terminat cântarea, poporul a intrat într-un moment de rugăciune care a curs ca un râu.

În urmă a venit lucrare printr-un vas de lucru și o vedenie despre care zicea vasul: Niciodată nu am văzut așa ceva.

Era slava lui Dumnezeu peste adunare!

Am înțeles că atunci când faci ceva frumos pentru Domnul drept mulțumire și recunoștință, se unește cerul în laudele aduse lui Dumnezeu și El te răsplătește cu bucurii duhovnicești nespuse.

Mi-e dor de asemenea seri, în care slava lui Dumnezeu umple adunarea și Duhul Domnului lasă o bucurie cerească în popor.

Mi-e dor de seri ca acelea.

Mi-e dor să coboare cerul în adunare!

Mi-e dor și strig împreună cu poetul cântării:

/„Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut; / Acele vremi de pocăință, / Când în al dragostei sfânt jar/, Zideam altar după altar, / iar Duhul Sfânt ne aduna…”/

Da, mi-e dor, mi-e dor de cer!