Mântuit în jertfa lui Isus!

Salvat în jertfa lui Isus!

Isaia 12:2

„Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele și El m-a mântuit.”

Sunt mai mult decât bucuros pentru faptul că Domnul Isus a avut milă de mine și m-a salvat, m-a smuls de pe calea pierzării, m-a așezat în „carul” biruinței Sale și mă poartă pe calea veșniciei.

Într-o duminică de vară a anului 1990, eram în Biserica Filadelfia din București și la chemarea pastorului, am ieșit în față ca să mă predau Domnului. Împreună cu mine a ieșit și fiul meu care avea 14 ani. Atunci am primit o Biblie ca s-o citesc, să mi-o însușesc și să o împlinesc în umblarea mea pe pământ.

Nu am fost fotbalist, nu știu să jonglez cu mingea, nu cunosc fapte de magie, nu sunt un orator iscusit, dar sunt mântuit prin jertfa Domnului Isus și bucuros o spun oricui. Sunt bucuros și fericit pentru faptul că Domnul Dumnezeu mântuiește și oameni simpli, nebăgați în seamă de semeni. Sângele Lui m-a spălat de păcatele săvârșite din neștiință și dintr-un vas de „ocară”, Domnul dumnezeu a făcut un vas de „cinste” pe care îl folosește spre slava Sa.

Nu am fost într-o grupare rău famată, nu am avut vre-o „gașcă” de cartier, totuși eram căzut în necredință, dar Domnul Isus, în mila și îndurarea Sa, S-a aplecat spre mine și m-a ridicat.

Nu am fost bețiv, ca să fiu cules din șanțuri, dar Mântuitorul a avut milă de mine și m-a salvat de pe calea pierzării.

Așa cum spune poetul cântării: „El m-a cules din pulbere cu harul…”

Eram pe calea cea largă, în mijlocul mulțimii care se îndreaptă spre „prăpastie”, dar Isus m-a văzut, mi-a ieșit înainte în ziua aceea de vară și mi-a șoptit: „Vino după Mine!” Drumul pe care mergi duce la moarte. Vino să-ți arăt o cale mai bună, este îngustă dar duce spre viață.

Și mi-a mai șoptit, gingaș: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. Urmează-Mă și vei trăi.

Astăzi mărturisesc faptul că am trecut prin multe încercări: unele „ușoare”, altele la limita suportării, dar sunt bucuros că am rămas lângă Domnul meu și calc pe urmele Sale, chiar dacă uneori trebuie să mai trec prin văi adânci.

Prin anul 2000 la finalul unei slujbe, a venit lângă mine un vas de lucru și mi-a spus: Virgile, Domnul mi-a arătat că vei fi lovit… mi-a spus cum și de către cine. Atunci am zis în inima mea: Doamne, nu se poate! Eu i-am slujit pe oamenii aceștia. Au trecut două săptămâni și am primit „lovitura” grea. Am tot întrebat pe Domnul: Doamne, de ce? După doi ani petrecuți în Școala Domnului, mi-a spus: „Vreau să fii serios în lucrare!”

De atunci nu-mi doresc altceva, decât să fiu pe placul Domnului, să rămân în voia Lui, să-mi duc mântuirea cu frică și cutremur până la capăt.

Așa cum mă învață Isaia, spun și eu: „…Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele și El m-a mântuit.”

Nu m-au mântuit oameni, păstori, evangheliști… ci m-a mântuit Domnul Isus care Și-a dat viața și pentru mine.

Nu cred că dacă aș fi fost un mare fotbalist, spărgător de vitrine, sau făcător de minuni eram mai mântuit decât sunt acum. (... ) Domnul Dumnezeu are aceeași măsură pentru fiecare suflet. El nu se îndură de unul mai mult decât de celălalt. Pe bogat îl tratează ca și pe cel sărac, pe cei mari ca și pe cei mici. El este un Dumnezeu al dreptății.

Prieten drag, dacă citești această scurtă mărturie, gândește-te că Domnul Isus stă cu mâna întinsă spre tine invitându-te să te prinzi de El și să te lași tras spre veșnicie. „Trage-mă după Tine! Și haidem să alergăm!” Cântarea Cântărilor 1:4.