Liberi în Cristos, ajutând pe sfinți!

Liberi În Cristos, ajutând pe sfinți!

Galateni 5:13-14

„Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste.

Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Domnul Dumnezeu în îndurarea Sa cea mare, ne-a strigat pe nume pe fiecare, așa cum l-a strigat pe Saul pe drumul Damascului (Fapte 9:4b „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?) și ne-a chemat afară din lumea în care eram robiți de patimi, păcat, de tot felul de grozăvii și ne-a făcut liberi. Ne-a dezlegat de „lanțurile” robiei și ne-a scos din cursa Diavolului.

Acolo în lume, ne hrăneam cu tot felul de lucruri care duc la moarte. Dar în harul Său, Domnul Dumnezeu ne-a scos, ne-a eliberat tocmai ca să ne salveze de Iad și să ne hrănească cu pâinea cerului, Cuvântul vieții.

Eliberați fiind de către Domnul Dumnezeu, moartea nu mai are nici o putere asupra noastră; ci viața pe care am primit-o în dar, guvernează de acum în inimile noastre.

Însă libertatea aceasta, numită libertate creștină, nu este tot una cu libertatea lumească și nu este doar o formalitate simplă, ci este o temă foarte importantă și complexă, însemnând eliberare de sub influența tuturor faptelor firii pământești, care duc la moarte.

Libertatea aceasta creștină nu înseamnă că de acum putem să facem tot ce ne place, sau tot ce ne dorim. Adică de acum, eliberați prin jertfa Domnului Isus, nu mai putem să fim robii mofturilor și ai pasiunilor noastre carnale.

Libertatea creștină, sau slobozenia despre care vorbește apostolul în versetul acesta ne-a dat dreptul să intrăm sub autoritatea și puterea Duhului Sfânt, dătătorul de viață veșnică.

De acum nu mai avem voie pe deoparte să ne hrănim cu „viață” „Pâinea cerului” și pe de altă parte să facem tot ce vrem! Tocmai din acest motiv apostolul Pavel ne dă o poruncă în prima Epistolă către Corinteni 11, ca fiecare să se cerceteze pe sine și să aibă grijă de felul cum gestionează slobozenia și harul primit de la Domnul.

Pentru că slobozenia nu înseamnă să încălcăm Legea dragostei, să urâm, să-i deranjăm pe cei din jurul nostru prin felul nostru firesc, să-i nesocotim, să ne certăm, să facem tot felul de lucruri care contravin legii lui Dumnezeu.

Legea spune dimpotrivă: „Iubește-ți aproapele, ca pe tine însuți!”

Fundamentul, sau temelia libertății creștine este în primul rând întâlnirea cu Isus, Mântuitorul la cruce. Apoi este cunoașterea și experimentarea noii vieți fără păcat și umblarea pe Calea cea nouă a iubirii lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă să reflecți în jurul tău, lumina harului primită da la Domnul Isus, să strălucești ca și stelele în noapte și să-i conduci spre El, pe cei care încă mai bâjbâie în lumea aceasta „întunecată”, așa cum corăbierii din vechime erau călăuziți de stele și conduși spre port.

Aplicând Legea lui Dumnezeu, alții, sau cei de lângă noi, sunt persoanele față de care trebuie să avem respect și pe care trebuie (aici este o poruncă), să-i slujim și să-i iubim pe toți ca frați ai noștri, fiind împreună fii ai lui Dumnezeu. Trebuie să procedăm și noi la fel cum Însuși Dumnezeu ne-a iubit și ne-a slujit pe noi, prin Persoana Domnului Isus Cristos.

De fapt, libertatea creștină înseamnă, libertatea de a ne sluji unii altora în dragoste.

Dumnezeu ne-a acordat o favoare, un privilegiu, tuturor celor eliberați din robia păcatului și anume, un har special atunci când ne-a dat îndemnul acesta de ajutorare.

Ajutorarea sfinților este de fapt, un dar oferit de către Domnul, tuturor celor eliberați de patimi, de păcat și de egoism. Apostolul Pavel plasează darul ajutorării între alte două daruri, anume între cel tămăduirilor și cel al cârmuirilor 1 Corinteni 12:28 pentru că ele sunt legate în lucrare și formează împreună un întreg spiritual.

Ajutorarea sfinților este un semn al încrederii pe care Dumnezeu o are în fiecare dintre noi, ştiind că suntem gata să împlinim Legea Sa, iubindu-i pe frații aflați în nevoie, așa cum Isus Cristos a iubit și a slujit pe când era pe pământ.

Marcu 10:45 „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărătoare pentru mulți.”

Primul ajutor pe care poți să-l acorzi sfinților este iubirea, dragostea, arătând milă, compasiune față de neputințele fraților tăi.

Noi nu trebuie să slujim din datorie. Pentru că datoria o plătești, ai scăpat și ești liber; însă când iubești și ajutorarea o faci din dragoste, ea nu are sfârșit. Cât timp iubești, dăruiești și te dăruiești!

Cea de-a doua ajutorare, este de bună seamă rugăciunea, Și dacă te rogi cu dragoste și credință ea are mare putere pentru că Domul Dumnezeu care vede și aude, vine la „urgențe”. El se îndreaptă degrabă spre locul unde cel pentru care te rogi este în mare nevoie.

Iacov 5:15-16 „Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va însănătoși și, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

Vedeți cât de importantă este rugăciunea făcută în Numele Domnului Isus? Ea are putere de iertare, de mântuire, de vindecare nu numai pentru cel pe care-l aduci în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, ci și pentru tine. Da și Amin!