Isus potolește furtuna

Isus potolește furtuna!

Luca 8:22-25

Într-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac.” Și au plecat.

Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un așa vârtej de vânt, că se umplea corabia cu apă și erau în primejdie.

Au venit la El, L-au deșteptat și au zis: „Învățătorule, Învățătorule, pierim.” Isus S-a sculat, a certat vântul și valurile înfuriate, care s-au potolit, și s-a făcut liniște.”

Omul a fost creat după un model perfect, fără nici un defect, cu forme frumoase... Geneza 1:26 „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea noastră... ”

Așa a fost până într-o zi când omul, a ascultat o altă „voce”, aceea a lui satan care prin șiretenie l-a scos din prezența lui Dumnezeu…

Iar după ce oamenii au început să se înmulțească pe pământ, nu le-a mai plăcut starea inițială și au început să schimbe modelul. Fiecare a căutat un model după care să se formeze. Unii caută model actori, alții sportivi, alții politicieni; copiii vor să fie ca părinții ș. a. m. d.

Chiar și în biserică oamenii caută modele, de slujire, de manifestare, de predicare, însă toate aceste modele nu duc prea departe, pentru că oamenii sunt schimbători și limitați în tot ce fac, de aceea, Domnul Dumnezeu ne-a trimis din cer pe Fiul Său, pe Singurul Său Fiu ca model de viață. Și cu cât ne vom apropia mai mult de El, Îl vom cunoaște mai mult, mai bine și cu atât vom deveni asemenea Lui.

Iar cei ce ne vor vedea și auzi vorbind, vor spune despre noi, ca și despre cei din Antiohia: aceștia sunt ai lui Cristos. Ei vorbesc ca și Cristos, trăiesc ca și Cristos, se poartă ca și cristos.

Cuvântul Scripturii îi încurajează pe toți copiii Domnului să nu se depărteze de El, și-i fericește pe toți cei ce iau seama la sfaturile Sale: „Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul, și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși!” (Ps 40:4)

Dumnezeu vrea să ne încredem în El cu toată ființa noastră, fără să șovăim, sau să ne îndoim de dumnezeirea, sau ajutorul și făgăduințele Lui.

Ucenicii au fost uimiți de puterea Domnului Isus și autoritatea cu care a liniștit marea și vântul puternic, care le stătea împotrivă. Versetul 25 „Cine este Acesta de poruncește chiar și vânturilor și apei, și-L ascultă?”

Ei Îl cunoșteau pe Isus ca pe Învățătorul lor, în descrierea Împărăției lui Dumnezeu, dar nu au reușit să înțeleagă faptul că în El era Dumnezeu și că El era om și Dumnezeu în același timp.

Abia mai târziu, după înviere și înălțarea la cer a Domnului Isus, și-au dat seama că Isus era deosebit de alți învățători. Ioan scria în capitolul 1 al Evangheliei sale că: „La început a fost Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.”

Versetul 10 al aceluiași capitol: „El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.”

Domnul Dumnezeu nu vrea nimic altceva decât să credem că El este (Dominus Deus), adică Stăpânul absolut, Creatorul universului și privind spre măreția Lui, Să-L lăsăm pe El să lucreze în viețile noastre.

Să nu Îl împiedicăm să ne înflăcăreze inima, să nu respingem binecuvântările Sale, să-L lăsăm să ne scoată din starea cotidiană, obișnuită, ca să ne ducă într-o tânjire specială după El.

Nu putem să-L înduplecăm pe Dumnezeu cu rugămințile noastre, pentru că El este suveran. El dă binecuvântările și așteaptă ca noi să ne întoarcem cu mulțumire și recunoștință spre El.

De multe ori acesta este un lucru foarte greu pentru că suntem „artiști” în a ne descurca singuri și Domnul Dumnezeu, cere de la noi dependență totală, așa cum un copilaș este în totalitate dependent de părinții lui.

Încrede-te în Domnul și lasă-L pe El să lucreze; noi nu-L putem ajuta niciodată pe Dumnezeu. El este acela care lucrează în noi.

„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul, și a cărui nădejde este Domnul!” (Ieremia17:7-8).

Nu înseamnă că fiind copil de Dumnezeu nu vei fi încercat în furtună!

Însuși Domnul ne-a spus că: În lume vom avea necazuri (vârtejuri), gata să ne doboare uneori dar, ca să potolească furtuna trebuie să venim la El cu îndrăzneală. Să strigăm ca și ucenicii: Doamne, ajută-ne!

Niciodată nu a respins Domnul, un strigăt după ajutor, venit dintr-o inimă credincioasă.

Avem atât de multe exemple în Scriptură, care ne arată compasiunea lui Isus cu cei ce erau în suferință.

Orbul Bartimeu a strigat: Isuse, Fiul lui David ai milă de mine!

Sutașul roman a „strigat” pentru vindecarea robului său.

Iair a „strigat” pentru fetița lui care era pe moarte și Domnul a răspuns fiecăruia fără să mai stea pe gânduri, prin fapte.

Unul Singur este capabil să potolească orice furtună, să vindece orice boală, sau să readucă liniștea în orice familie: Isus Cristos, care este Domnul. Însă, ca să intervină trebuie să-L chemi! Trebuie să te rogi, să strigi ca și ucenicii să te scape: „Au venit la El, L-au deșteptat și au zis: „Învățătorule, Învățătorule, pierim.”

Dacă vii la El cu credință, nu te lasă. Îndată ceartă „marea”, „vârtejul” format în jurul tău și deodată se face liniște. Așa ne-a promis Domnul că, „în liniște și odihnă va fi mântuirea noastră”, dar pentru acest lucru trebuie să stăm lângă Isus.

Domnul Dumnezeu să ne mărească credința!