Isus e viu

Isus e viu

Ioan 20:1-2

„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric, și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.

A alergat la Simon Petru și la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, și le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus.”

În urmă cu două mii de ani, erau în Palestina și în Ierusalim, multe categorii de oameni care se poticneau în persoana Domnului Isus Cristos, pentru simplul motiv că se numea Fiul lui Dumnezeu.

Se poticneau fariseii, se poticneau saducheii, se poticneau irodianii, se poticnea omul de rând, se poticneau toți aceia care se lăsau influențați într-un fel sau altul de mai marii poporului.

Tocmai de aceea Domnul Isus Cristos spune în predica de munte: „ferice va fi de cei care nu se vor poticni în Numele Meu”.

Lumea acesta înconjurătoare ne vede și pe noi că suntem puțin cam „ciudați”, pentru că într-o lume fără stabilitate morală și spirituală; când împărățiile se clatină și neamurile se frământă la propriu, noi mărturisim că avem pace și suntem fericiți în Isus Cristos, Domnul înviat din morți.

Toată această stare de fericire este de fapt, sub binecuvântarea lui Dumnezeu și este pentru noi o stare de mare bucurie, aducătoare de liniște și pace sufletească.

Fericirile vieții fără Dumnezeu, sunt efemere și nu suntem siguri pe nici una dintre ele: nu suntem siguri pe sănătatea noastră, nici pe ceea ce deținem material, nici pe inteligența noastră, nici pe dragostea celor din jur.

Adevărata fericire este aceea pe care ne-o dă Cristos Cel înviat din morți. Când inima noastră este plină de El, sau când ajungem la convingerea lăuntrică a faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dăruit nouă ca Mântuitor, suntem cu adevărat împliniți în viață.

Lumea „religioasă”, L-a condamnat pe Isus la moarte, fără vină. L-au legat ca pe un făcător de rele, L-au bătut, L-au scuipat, I-au smuls barba, I-au pus cunună de spini pe cap… și L-au pironit pe cruce… Apoi L-au pus în mormânt. Dar nu au putut să-L țină în „lanțurile” morții, pentru că El este Domnul vieții și a învins moartea; El, Lumina lumii, a învins întreaga putere a întunericului și a înviat!

Evenimentul învierii Mântuitorului, în urma patimilor şi a morții Sale pe cruce, constituie actul suprem al „înălţării”, sau al „Preamării” Sale în slavă.

Pentru că a fost biruitor, I s-a dat locul de cinste și onoare la dreapta Tatălui în cer, pe scaunul de Domnie. Efeseni 1:20 „…puterea, pe care a desfășurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești…”

Învierea Domnului Isus nu poate fi tratată doar ca un „epilog” al suferinţei de pe Cruce, întrucât ea, învierea, constituie actul fundamental al mântuirii noastre de sub puterea păcatului și al morții, realizată de Isus Domnul.

De obicei, cu moartea se încheie tot ceea ce-l reprezintă pe om indiferent ce rang, sau ce statut a purtat în viață.

Ceea ce urmează după moarte, este sinteza finală a existenţei lui.

În ceea ce-L privește pe Domnul Isus s-a întâmplat şi se întâmplă tocmai contrariul: ceea ce a urmat după moartea Sa, înseamnă începutul desăvârşirii lucrării de mântuire, pentru care, de altfel a venit din cer pe pământ.

Cu alte cuvinte, sfârşitul vieţii Sale pământeşti şi impactul învierii Sale asupra existenţei umane şi asupra universului întreg înseamnă de fapt, începutul vieții veșnice, îmbelșugate, pentru cei răscumpărați prin cruce.

Punctul central al credinţei creştine este de fapt învierea lui Isus. Fără învierea Domnului Isus, nu ar fi fost vreodată mântuire, nici speranță de viață…

Pavel a subliniat foarte bine acest lucru când a scris: „Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Cristos sunt pierduţi” (1 Corinteni 15:16-18)

Pare ciudat că femeile: Maria Magdalena și cu celelalte, l-au căutat pe Domnul înviat, în mormânt.

Chiar îngerii li s-au arătat și le-au zis: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu?” Luca 24:5.

Dar nu este nimic nou sub soare, pentru că până în zilele noastre, oamenii Îl caută pe Isus, în locuri în care El nu gustă plăcere. Îl caută printre cei „morți” în păcate și dacă nu-L găsesc, îi aduc pe ei, adică aduc lumea în Biserică…

Se apropie sărbătorile Pascale și lumea creștină întreagă spune că Isus e viu, dar fără să simtă o emoție sufletească în multe cazuri, fără convingere, doar de dragul de a spune ceva…

Se spune că o fetiță de cinci anișori a fost întrebată de către un pastor, dacă îl iubește pe Isus și fetița a avut un răspuns deosebit: Da, îl iubesc, Isus este în inima mea și ori de câte ori pun mâna pe pieptul meu, Îl simt că „umblă” pe acolo!

Suflete drag, îți recomand să-L cauți de urgență pe Isus Cel viu, în inima ta și dacă nu-L simți că „umblă” pe acolo, cheamă-L de urgență. Roagă-L să-Și ia locul de cinste pe „tronul” inimii tale.

Isus este viu!

El îți poate dărui și ție viață, din viața Sa.