Isus, Biruitorul morții!

Domnul Isus, Biruitorul morții!

Ioan 10:17-18

„Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși să o iau.

Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”

Faptul că Dumnezeu Tatăl L-a dat pe Fiul Său la moarte pentru păcatele lumii nu înseamnă că nu-L mai iubea pe Isus, dimpotrivă, dragostea dintre Tatăl și Fiul s-a adâncit și mai mult pentru că Domnul Isus S-a oferit să-I facă voia, știind mai dinainte cu ce moarte va plăti răscumpărarea celor păcătoși.

„Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși să o iau.”

Așadar, erau ultimele ceasuri înainte de patimile Sale și Domnul Isus Se pregătea intens pentru jertfa finală.

A luat ucenicii cu El, au trecut valea Chedron și au urcat împreună pe Muntele Măslinilor unde Domnul Isus S-a rugat Tatălui cu lacrimi amare ca, dacă era cu putință, să nu fie adus ca jertfă. Luca 22:42: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”

Ce ne arată cuvintele Domnului Isus în această rugăciune? Faptul că moartea, mai cu seamă cea prin care urma să treacă Isus, este cumplită.

El a fost luat din Grădina Ghetsimani, a fost dus cu forța înaintea Marilor Preoți, dușmanii înfocați ai Domnului, a fost învinuit și judecat pe nedrept, a fost bătut, I s-a pus cunună de spini pe cap, a fost pironit și răstignit pe cruce împreună cu tâlharii, a fost batjocorit până la moarte de către cei cărora le-a făcut mult bine.

De la înălțimea crucii, Isus privea spre oamenii care-L înconjurau spunând, prin profetul David, în Psalmul 22:12-18 „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu, niște tauri din Basan mă înconjoară.

Își deschid gura împotriva mea, ca un leu, care sfâșie și răcnește.

Am ajuns ca apa, care se scurge, și toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara, și se topește înlăuntrul meu.

Mi se usucă puterea ca lutul, și mi se lipește limba de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morții.

Căci niște câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiți dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile și picioarele:

toate oasele aș putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc și mă privesc; își împart hainele mele între ei, și trag la sorț pentru cămașa mea.” O, câtă durere, câtă suferință!

Ar fi putut Domnul să Se întoarcă „acasă” la Tatăl, sau ar fi putut să plece din Ierusalim, să Se „ascundă” în munți, ca și David de nebunia lui Saul, sau în altă cetate, dar de dragul salvării noastre din robia păcatului și din moartea veșnică, nu a făcut nimic din toate lucrurile acestea.

Dimpotrivă, El a adunat ucenicii în jurul Lui, le-a pregătit o masă specială de Paște, într-o cameră mai dinainte așezată; și acolo, după ce au mâncat împreună mielul cu ierburile amare, a instituit Cina cea de Taină, oferindu-le adevărata hrană care dă viață: Trupul Său, și adevărata băutură: Sângele Său.

Matei 26:26: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; și după ce a binecuvântat, a frânt-o, și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu. “

Apoi a luat un pahar, și, după ce a mulțămit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.

Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu. “

Era ultima masă de Paște la care Domnul Isus participa, ca Fiu al omului, apoi a urmat prinderea Lui, judecata nedreaptă și condamnarea la moarte prin răstignire; dar nimic din toate acestea nu a fost întâmplător, pentru că Domnul Isus, de bună voie, a coborât din slava Tatălui ca să Se nască din fecioară, tocmai pentru ca să-Și dea viața ca Miel de jertfă spre iertarea păcatelor noastre.

„Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”

Astăzi Domnul Isus este sărbătorit ca Biruitorul morții prin Învierea Sa a treia zi, moment în care Duhul Său (pe care-L încredințase în mâinile Tatălui, (Luca 23:46b), S-a reunit cu trupul, surpând astfel stăpânirea întunericului și boldul morții.

El a lăsat pentru noi, urmașii Săi, dorința fierbinte să ne aducem mereu aminte de moartea, învierea și înălțarea Sa la cer, până când va reveni din nou în Slavă cu toți sfinții îngeri.

Mărturisirea adevărului că Domnul Isus Cristos a înviat din morți, biruind puterea întunericului și a morţii, este de mare importanță pentru toți cei ce cred în El, pentru că în adevărul acesta avem mântuirea sufletului și nădejdea vieții veșnice.

Toată lucrarea, pe care a împlinit-o Domnul Isus în umblarea Sa pe pământ ca Fiu al omului, are o legătură directă și personală cu fiecare om care crede în El ca Fiu al lui Dumnezeu și Îl primește în mod personal ca Domn al inimii.

Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 15:20 „Dar acum, Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți.”

De fapt, mărturisirea credinței noastre în moartea, învierea și înălțarea Domnului la cer nu o facem doar cu ocazia Sărbătorilor Pascale, ci noi Îl mărturisim ca Domn al vieții noastre în fiecare zi, prin trăirea noastră în neprihănire, în curăție de inimă și în umblarea cu credință.

Apostolul Iacov, fratele Domnului, spune în 1:18: „El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.”

Domnul Isus a înviat din morți, și nu S-a urcat la cer până când nu a pus toate lucrurile în rânduială.

I-a adunat pe ucenici în jurul Său de multe ori timp de patruzeci de zile, le-a vorbit pe îndelete despre moartea și învierea Sa, arătându-le că nu moartea este biruitoare, ci viața. Le-a vorbit despre împărăția cerului și le-a dat „mandatul” de martori ai Săi, începând din Iudeea și până la marginile pământului.