Isus a scris pe pământ: iertare

Isus a scris pe pământ: Iertare...

Ioan 8:1-8

„Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.

Dar, dis-de-dimineață, a venit din nou în Templu; și tot norodul a venit la El. El a șezut jos și-i învăța.

Atunci, cărturarii și fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului și au zis Lui Isus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia.

Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?”

Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos și a scris cu degetul pe pământ.

Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus și le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”

Apoi, S-a plecat iarăși și scria cu degetul pe pământ.”

Domnul Dumnezeu a știut că omul va fi neascultător, va cădea în robia păcatului aducător de moarte, de aceea a pregătit împreună cu iertarea și mântuirea, sau reabilitarea prin jertfa de sânge, adusă odată pentru totdeauna de către Fiul Său, pe care L-a făcut Miel de jertfă.

În acest pasaj și nu numai, Duhul Sfânt ne descoperă mesajul lui Dumnezeu, de iertare și ne ajută să înțelegem că, Domnul Dumnezeu nu a dorit niciodată moartea păcătosului, ci dimpotrivă, a dorit încă de la început să condamne răul, să nimicească păcatul care face așa de mult rău omului, ducându-l la moarte.

Ezechiel 18:23 „Doresc Eu moartea păcătosului? Zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?

Și versetul 32 „Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. „Întoarceți-vă dar la Dumnezeu și veți trăi!”

Lucrul acesta reiese și din cuvintele rostite de către Domnul Isus în dialogul cu femeia păcătoasă, versetul 11 „…Nici Eu nu te osândesc. Du-te și să nu mai păcătuiești.”

Înaintea Domnului Isus, a fost adusă o femeie care, fără îndoială era vinovată, însă, mai marii poporului, în nelegiuirea lor, au adus-o înaintea Lui, pentru a încerca să-L pună în încurcătură într-un mod viclean.

Pe de o parte, dacă Domnul o condamna, atunci El nu mai era ceea ce pretindea că este, adică nu mai era un Mântuitor şi n-ar fi făcut nimic în plus faţă de ceea ce putea face legea. Adică să condamne și să stârpească răul din mijlocul poporului, prin pedepsirea cu moartea.

Iar pe de altă parte, dacă o lăsa pe femeie să plece liberă, ar fi disprețuit legea, sau o nesocotea, făcându-Se prin aceasta vinovat El Însuși de moarte.

Levitic 18:5 „Să păziți legile și poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!”

Era un demers foarte șiret și plin de răutate al fariseilor, dar la ce folos să fie cineva abil înaintea lui Dumnezeu, Cel care cercetează inimile și cunoaște gândurile omului? Pentru că El nu se lasă nici manipulat și nici batjocorit.

Domnul i-a lăsat să meargă până la capăt cu planurile lor răutăcioase, fără a le răspunde.

Probabil că ei credeau că în sfârșit, L-au prins în „cursă”; de aceea, I-au cerut insistent, („…nu încetau să-L întrebe…”Versetul 7) și să-L provoace, ca să poruncească să o omoare cu pietre, pentru că așa spunea Legea lui Moise.

(Și așa cum spune românul: „unde-i lege nu-i tocmeală…”)

Însă Domnul Isus Cristos i-a pătruns cu privirea-I blândă, S-a uitat la ei pătrunzător, apoi S-a aplecat, a scris ceva cu degetul pe pământ. Și pentru că nu încetau să-L ispitească, S-a ridicat în picioare și a strigat: „cel ce este fără vină, cel ce n-are păcat să arunce primul cu piatra și apoi, toți ceilalți”

Dar nu s a găsit niciunul fără păcat și toți și-au plecat capetele și au ieșit unul câte unul rușinați, începând cu cel mai bătrân și până la cel mai tânăr.

Oare cine poate sta în prezenţa Domnului fără să fie convins de starea lui de păcat?

Cine poate să mărturisească înaintea lui Dumnezeu că este curat, că nu este vinovat de nici un păcat, sau că are haina nepătată?

Mă uit prin credință la cuvintele pe care Domnul Isus Cristos le-a scris cu degetul pe pământ. El a scris în dreptul femeii „iertare”, așa cum a scris iertare și în dreptul tău suflete drag; așa cum a scris iertare și în dreptul meu. Și, pentru ca totul să fie legalizat pe vecie, a pecetluit aceste cuvinte pe cruce, când a strigat cu glas tare: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Luca 23:34.

Un aspect de care trebuie să ținem seama este acela că, Domnul Dumnezeu nu ne iartă doar pentru că ne căim, sau doar că ne pare de păcatul săvârșit, ci El ne iartă dacă ne străduim să nu mai păcătuim. („Du-te, dar să nu mai păcătuiești”)

Domnul Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, nu dorește moartea omului, ci dorește stârpirea păcatului din om.

Versetul 6 scria cu degetul pe pământ: Iertare!

În versetul 8 S-a așezat din nou și a scris completarea: Mântuit! Iertat și mântuit.

Dacă, spre exemplu, un procuror, i-ar spune unui pușcăriaș: te iert, dar nu l-ar elibera din închisoare; ar avea oare vreo valoare iertarea? Dar când omul este iertat și eliberat, dezlegat de „lanțurile robiei”, atunci iertarea și mântuirea sunt împlinite, iar omul se poate bucura de libertate.

Tot așa, dacă Domnul ar fi venit să ne spună: „v-am iertat de toate păcatele”; dar nu ne-ar fi mântuit, sau dacă nu ne-ar fi eliberat din strânsoarea celui rău, ne-am fi putut oare bucura de iertare?

O! Ce lucrare măreață a făcut Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu în dreptul nostru. Ne-a văzut în „groapă”, „închisoarea celui rău”, ne-a iertat, ne-a eliberat, mântuit, ne-a spălat în sângele jertfei Sale, ne-a dezbrăcat de „zdrențele murdare”, ne-a îmbrăcat cu haina albă a neprihănirii și ne-a primit în „Casa” Sa, ca fii și fiice.

Astăzi mă unesc împreună cu cei ce vor să primească iertare de la Domnul Isus, Mântuitorul care stă cu „Sceptrul” Său de Împărat al împăraților, întins spre fiecare dintre noi.

Să facem o rugăciune de pocăință înaintea Domnului, apoi, după ce ne va ierta de tot ce am greșit înaintea Lui, după ce ne va spăla în sângele Său sfânt din nou, să ne acopere cu binecuvântările Sale. Amin.