text Predici scrise

Înviorând inima fraților în Hristos prin ascultare, dedicare și părtășie sfântă (Filimon 1:20-25)

Înviorând inima fraților în Hristos prin ascultare, dedicare și părtășie sfântă (Filimon 1:20-25)

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Filimon 1:20. Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul şi înviorează-mi inima în Hristos! 21. Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult decât îţi zic. 22. Totodată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre. 23. Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate; 24. tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru. 25. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

 

 

INTRODUCERE


Apostolul Pavel este un exemplu minunat de lucrător dedicat lui Dumnezeu, matur spiritual și în lecția de astăzi învățăm că părtășia sfântă este bazată pe rămânerea în ascultarea de Domnul și materializarea acestei relații prin slujirea fraților, comunicarea strânsă cu frații în credință care împlinesc Planul lui Dumnezeu  de extindere a Împărăției Lui, calități care apostolul Pavel le recunoaște în Filimon.

 

 

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI


 

1. Înviorarea inimii fraților în credință se face prin ascultarea în lumina planului și Cuvântului lui Dumnezeu
Filimon 1:20. Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul şi înviorează-mi inima în Hristos! 21. Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult decât îţi zic
Evrei 13:17. Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.
Prov 10:20. Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puţin lucru. – 21. Buzele celui neprihănit înviorează pe mulţi oameni, dar nebunii mor fiindcă n-au judecată.
1 Ioan 4:12. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi.
1 Petru 1:22. Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; 23. fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
 

 

2. Înviorarea inimii fraților în credință se face prin dedicare față de frații în credință
Filimon 1:22. Totodată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre. 23. Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate; 24. tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru. 25. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.
Romani 12:4. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, 5. tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. 6. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. 7. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. 8. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. 9. Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. 10. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. 11. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. 12. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.
 

 

3. Înviorarea fraților în credință se face printr-o părtășie sfântă, evitând reacțiile firești în relația dintre noi
Ioan 15:11. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină. 12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. 13. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. 14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.
Galateni 5:13. Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. 14. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” 15. Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii. 16. Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
Galateni 5: 24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. 26. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.
Efeseni 4:25. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora. 26. „Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră 27. şi să nu daţi prilej diavolului. 28. Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. 29. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. 30. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. 31. Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. 32. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

 

 

APLICAREA LECȚIEI


Relația dintre apostolul Pavel și Filimon este un exemplu pentru fiecare din noi, ca să ne iubim unii pe alții, să renunțăm la firea pământească, la ambițiile noastre firești și călăuziți de Duhul Sfânt să căutăm înviorarea fraților, printr-o ascultare de Dumnezeu, o supunere față de autoritatea Lui dată fraților, o slujire prin darul dat de Duhul Sfânt față de frați, fiind dedicați lucrării Domnului și dorind o părtășie sfântă, prin lepădare de sine și prin dorința de extindere a Împărăției lui Dumnezeu în cât mai multe inimi.

 

ÎNTREBĂRI:


Ce doresc în Biserică, afirmarea personală sau înviorarea fraților în credință?
În relația cu frații în credință, ascult de Dumnezeu, mă dedic lucrării Domnului, slujesc prin darul Duhului sau doresc să fiu eu în centrul atenției?
Ce înșeleg astăzi printr-o părtășie sfântă cu frații mei din Biserică, cât îi critic și cât le slujesc, cât mă dedic firii pământești și cât mă las folosit de Duhul Sfânt?
 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>