Înțelepciunea lumii în contrast cu înțelepciunea lui Dumnezeu!

Înțelepciunea lumii, în contrast cu înțelepciunea lui Dumnezeu!

1 Corinteni 1:17-21

„De fapt, Cristos m-a trimes nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Cristos să fie făcută zadarnică.

Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.

Căci este scris: „Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți. “

Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia?

Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.”

Prin harul și mila lui Dumnezeu, încercăm să descoperim greșelile în înțelegerea credinței creștine prin înțelepciunea omenească și remediul care constă în primirea înțelepciunii din Dumnezeu.

Lumea în care trăim parcă nu-și mai găsește „busola” credinței și orientarea corectă spre adevăr și spre cunoașterea lui Dumnezeu. Este un amalgam, o amestecătură în cunoașterea lui Dumnezeu și în tot ce se întâmplă în Adunări, pentru că oamenii nu-și dau seama de faptul că înțelepciunea lumii este în contrast cu înțelepciunea lui Dumnezeu.

În vremea apostolului Pavel, spre exemplu, erau foarte mulți greci care locuiau în Corint și care chiar proaspeți creștini fiind, nu se puteau debarasa de filosofiile lumii contemporane lor.

Apostolul Pavel a înființat biserica din Corint și la câțiva ani după ce a plecat, a auzit că se întâmplă fapte grozave și învățături false cu privire Calea adevărului.

Credincioșii proaspeți veniți în Biserică erau plini de mândrie, de aroganță de „înțelepciune” lumească și încercau să se impună în mijlocul comunității.

Tolerau desfrâul și nu luau nici o atitudine împotriva celor ce trăiau în păcat.

În Biserica nou formată de către apostolul Pavel, erau oameni care veneau din lume cu multe idei și învățături străine de Scriptura propovăduită de către apostol.

Vorbirea în alte limbi și alte daruri spirituale erau folosite nebiblic și în mijlocul lor era o neînțelegere totală cu privire la doctrina creștină. De aceea, apostolul Pavel se vede nevoit să scrie această primă epistolă către corinteni într-o încercare de a reașeza Biserica din Corint pe temelia ei, adică în Isus Cristos, Piatra din capul unghiului.

Erau oameni care încercau să-L primească pe Cristosul propovăduit de către Pavel, dar nu puteau să se debaraseze de religiile, de obiceiurile pe care le aveau în lume și nici nu înțelegeau faptul că a fi urmaș al lui Cristos, trebuie să lași mândria, aroganța, să lași deoparte „priceperea” și „înțelepciunea” lumii și să o primești pe cea care vine de sus.

Iacov 3:17: „Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică!”

De fapt numai vremurile s-au schimbat, dar lumea a rămas la fel. Cei ce vin astăzi la pocăință, cu greu se pot debarasa de obiceiuri, de datini și chiar de vicii; cu greu se pot lăsa de răutate și de limbajul folosit în lume.

Din pricina aceasta, de multe ori se iscau certuri care duceau la dezbinări, ca și în zilele noastre când oameni nesupuși crucii lui Cristos, „rup Biserici”, iar cei necrescuți spiritual sunt debusolați, urmându-i orbește.

Nu întâmplător, era nevoie de o intervenție divină pentru a schimba mentalitatea multora care se considerau înțelepți și pricepuți în conduita creștină.

Versetul 19: „Căci este scris: „Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor pricepuți.”

Credincioșii din vremea de început, ca și mulți dintre noi astăzi, nu înțelegeau faptul că pocăință înseamnă de fapt: schimbarea minții, care vine din grecescul: „Metanoia” (să nu se înțeleagă spălarea minții), de asemenea înseamnă schimbarea modului de viață.

Dacă în lume ai avut un anumit comportament, un anumit mod de viață, sau sentimentul că ești cel mai bun și ceilalți trebuie să te urmeze, când ai pășit pe calea credinței, toate acestea trebuie să piară din mentalitate.

Chiar de la începutul acestei Epistole, Pavel îi avertizează pe credincioșii din Corint cu privire la dezbinările din biserică, arătând faptul că fără unitate și fără o învățătură bazată doar pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu poate fi clădită o Biserică autentică, amintindu-le tot odată faptul că harul Domnului Isus Cristos îi îmbie pe toți la dragoste și adevăr.

Apostolul îi ceartă pe corinteni pentru comportamentul lor lumesc, care vine în contrast cu înțelepciunea lui Dumnezeu și de care ei nu se pot debarasa.

Capitolul 3:3 „…voi tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?”

De asemenea îi încurajează să fie uniți, să aibă părtășie unii cu alții, să se debaraseze de certuri și vorbiri în contradicție; să se concentreze pe înțelepciunea lui Dumnezeu care este întâi de toate pașnică, împăciuitoare și să rămână în învățătura Scripturii care arată clar faptul că la baza credinței stă Cristos, Domnul și jertfa Lui și niciodată omul.

De fapt Epistola aceasta este de actualitate pentru că are o foarte bună învățătură pentru biserica de astăzi, iar noi trebuie să ținem seama de avertizările lui Pavel și să le aplicăm în viața de credință.

În ciuda tuturor mustrărilor și corectărilor, Epistola către corinteni ne întoarce atenția acolo unde ar trebui să fie: la dragostea dintâi, adică la Cristos, Domnul și Mântuitorul, Întemeietorul și Ziditorul Bisericii.