Îndemnurile Duhului

Îndemnurile Duhului

1 Tesaloniceni 5:16-24

„Bucurați-vă neîncetat.

Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi.

Nu stingeți Duhul.

Nu disprețuiți proorociile.

Ci cercetați toate lucrurile, și păstrați ce este bun.

Feriți-vă de orice se pare rău.

Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și: duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos.

Cel ce v-a chemat este credincios, și va face lucrul acesta.”

Nu este nimic ascuns și nu se întâmplă undeva într-un colț întunecat, faptul că trăim vremuri urâte!

De fapt, trăim vremea Bibliei, când frații se dau la moarte unul pe altul, când părinții se ridică împotriva copiilor, când copiii devin neascultători și obraznici.

În zilele noastre se întâmplă tot felul de lucruri, și tot felul de lupte, de fenomene (pe alocuri uragane, tornade, vijelii, viituri, invazii de lăcuste, … pandemia aceasta care pare că nu mai are sfârșit) și pe lângă faptul că toate acestea fac atât de multă pagubă, induc și o stare generală de frică, de teamă. Și aceasta este cea mai mare calamitate.

Frica! Teama! Spaima!

Foarte grav, însă este faptul că oamenii lui Dumnezeu, care ar trebui să fie ca „stâncile” în furtunile lumii, nu mai au siguranță și parcă și-au pierdut orice speranță, pentru că frica pe care le-a indus-o lumea cu tot ce se întâmplă în ea, a luat locul credinței.

Nu mai avem credință în Cuvântul lui Dumnezeu!

Ne încredem în oameni în ajutorul și protecția pe care le promit ei. Ne ducem ca oile la abator, la chemarea „elitei” și nu mai credem în Dumnezeu și în făgăduințele Sale.

Dacă privim din punct de vedere omenesc, sau firesc spre bucuriile vieții, vom descoperi că ele sunt tot mai puține, mai ales în vremea aceasta din urmă, pentru că sunt umbrite de „atmosfera” înconjurătoare, cu temerile, cu spaimele ei, cu nesiguranțele ei.

Dar în textul acesta și nu numai, Duhul Domnului ne îndeamnă să ne întoarcem privirile de la cele omenești; să ne întoarcem privirile de la lucrurile și de la împrejurările vieții și oarecum ne poruncește să ridicăm privirile în sus, spre cer.

De ce oare să privim în sus?

Ca să vedem și noi ca și slujitorul lui Ilie, dacă nu cumva se ridică o palmă de nor dinspre mare, ca să vină ploaia pe pământ?

Cu siguranță nu acesta este scopul nostru, să ne uităm la lună și stele, sau la nori, ci scopul nostru este acela, ca să-L vedem prin credință pe Dumnezeu care locuiește dincolo de nori și dincolo de stele, în cer și să ne bucurăm că ne este Tată, mamă, frate și Mântuitor; Mare Preot și Mijlocitor!

Să ne bucurăm de Domnul, pentru că ne este ajutor în bine, dar și în nevoi! Psalmul 46:1. „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi.”

Bucurați-vă în nădejde! Pentru că ea, speranța te ține în picioare în vremuri de criză. Speranța, nădejdea te înviorează și risipește norii întristării.

„Bucurați-vă întotdeauna!”

Bucuria nu vine la comandă și nu se manifestă atunci când cineva îți spune: Bucură-te!

Bucuria emană dintr-o inimă în care locuiește Domnul Isus Cristos și în care rodește Duhul Sfânt. De aceea, spune textul acesta: „Nu stingeți Duhul!” Adică, nu întristați pe Duhul Sfânt. Lăsați-L pe El să lucreze în viața voastră!

Bucuria, mulțumirea și rugăciunea merg împreună pentru că ele pornesc din aceeași rădăcină a credinței în Domnul Isus și au aceeași sursă: Duhul Sfânt care locuiește în inimile care-L caută pe Isus.

„Rugați-vă neîncetat!”

De ce este pusă bucuria înaintea rugăciunii?

Pentru că, dacă nu ai pace și liniște în suflet ca să te poți bucura și dacă nu ai o stare de mulțumire, cu siguranță că nu te vei putea ruga.

Spunea cineva că, în viața sa de pocăință, credinciosul trebuie să „respire” un duh de rugăciune.

Numai că, se întâmplă de foarte multe ori că, necazurile, lipsurile, îngrijorările, chiar și întristările de o clipă, ne „taie respirația” duhului și în felul acesta, înăbușă orice încercare de rugăciune.

De asemenea, toate lucrurile care izvorăsc din lume, îți învăluie bucuria precum vrejul de fasole, aracul și îți înăbușă elanul rugăciunii.

De aceea, Cuvântul sfânt ne îndeamnă să lăsăm lumea să se îngrijească de ale ei; să lăsăm politica pe seama politicienilor, să lăsăm deoparte răutatea și preocupările care nu ne aduc nici un folos, iar noi să privim spre cer, pentru că din cer ne vine ajutorul.

De fapt, bucuria și rugăciunea credinciosului nu se limitează la un ceas petrecut în odăiță, sau la adunare, sau la o perioadă mai mică sau mai mare de timp programată, ci rugăciunea credinciosului trebuie să fie un mod de viață.

Tocmai de aceea, Duhul Domnului poruncește în textul acesta, să ne bucurăm de mântuire și să ne rugăm neîncetat, aducând lui Dumnezeu tot felul de mulțumiri și laude cu recunoștință.

Daniel se ruga și striga către Domnul, Dumnezeu neîncetat. El se ocupa de treburile împărăției, dar se ruga la plecare și la venire, se ruga în lucru și în odihnă, dar în mod excepțional, el intra într-un dialog mai profund, cu Dumnezeu de trei ori în fiecare zi.

Versetul 18 „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile…!”

Mulțumiți întotdeauna în orice stare: și în bucurie și în întristare, și în boală și în sănătate, și în bogăție, dar și în sărăcie.

De multe ori uităm să ne rugăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru lucrurile din viața noastră, pentru că ni se pare că ni se cuvin din oficiu, sau pentru că suntem prea absorbiți de încercările și de luptele pe care le avem în față.

Și acum îndemnul meu: haidem cu toții să ne întoarcem la Domnul din toată inima, cu mulțumire și recunoștință pentru toate făgăduințele Sale care sunt DA și AMIN!

Dumnezeu să ne binecuvinteze!