text Predici scrise

În casa Marelui olar

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

În casa Marelui Olar

Ioel 2:16

„Strângeți poporul, țineți o adunare sfântă! Aduceți pe bătrâni, strângeți copiii și chiar pruncii de la țâtă”. Să iasă mirele din camera lui și mireasa din odaia ei!”

Ați auzit expresia? : „Cine se aseamănă se adună!”

Am văzut atâtea cupluri de soț și soție care seamănă unul cu celălalt, chiar dacă vin din familii diferite, din localități diferite, sau chiar din țări diferite. Cei doi seamănă unul cu altul, pentru că „cine se aseamănă se adună” și numai în felul acesta, dacă doi se aseamănă unul cu altul în vorbire, în gândire, în umblare, nu mai vorbim de fizionomie…numai așa, dragostea este reciprocă și căsnicia durează…

Nu este întâmplător faptul că, Domnul Dumnezeu l-a creat pe Adam, după chipul și asemănarea Sa, pentru că a vrut ca omul făcut, să fie una cu Dumnezeul necreat; să fie nedespărțiți, în fiecare zi „în răcoarea ei”, să se întâlnească în Grădină și lucrul acesta să dureze până în veșnicie. Însă prin păcatul neascultării, am pierdut chipul și asemănarea cu Creatorul, și am pierdut și părtășia de zi cu zi.

Și Harul lui Dumnezeu ne strânge mereu, în casa Marelui Olar (Casa Tatălui), unde Duhul Domnului vrea să ne prelucreze și să ne modeleze după chipul și asemănarea Domnului Isus Cristos ca să ne pregătească pentru nunta cerească.

Aici îți probezi „rochia de mireasă”, aici te uiți în oglinda Scripturii ca să îți speli „petele”, în sângele Mielului. Aici în prezența Domnului Isus, îți ungi fața și inima cu untdelemnul Duhului Sfânt ca să-ți scoți „zbârciturile” din suflet.

Pentru că nu poți fi mireasa Fiului lui Dumnezeu, dacă „haina” nu ți-e curată, dacă nu ești spălat în Sângele Mielului, sau dacă nu-ți iubești Mirele. Și dacă tu care ești mână nu iubești pe fratele tău care este picior și tu care ești ochi, nu iubești pe sora ta care este ureche în trupul Domnului. Nu te înșela singur! Nu poți fi mireasă! Mireasa iubește, iartă, acoperă totul, trăiește cu intensitate dragostea.

Pentru nunta Fiului lui Dumnezeu, îți trebuie o pregătire specială; ca să fii mireasă, trebuie să ai o haină specială și o purtare aleasă, gingașă așa cum a avut Mirele pe când era pe pământ. Pentru că, o astfel de nuntă nu a mai fost vreodată și nu va mai fi nici odată, nici în cer și nici pe pământ. De aceea trebuie să ne pregătim cu toții, să ne străduim, să ne luptăm ca să ne asemănăm cu Mirele ca să nu ratăm „mariajul”. Ar fi o mare jale și durere nesfârșită.

Ar fi o mare tragedie, să nu fii invitat la nunta Mirelui ceresc, în calitate de mireasă, aleasă, iubită de către Cel ce Și-a dat viața ca preț de răscumpărare, pentru că nu ai vrut să te lași schimbat, nu ai vrut să lași pe Duhul Sfânt să te modeleze și nu ai devenit mireasa pe care Și-o dorește Mirele.

De aceea te sfătuiesc și te încurajez în Numele Domnului Isus, lasă-L pe El, Marele olar să pună „lutul” trupului tău pe „roată” și lasă-te modelat după chipul și asemănarea Sa, pentru că se apropie Mirele.

Nu mai este mult ă vreme până când începe Nunta. Domnul Isus să te ajute să-I fii mireasă. Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>