Glorie lui Dumnezeu!

Glorie lui Dumnezeu!

Apocalipsa 4:3; 11

„Cel ce ședea pe el (Tronul slavei), avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu; și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smaragd la vedere.”

„Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!”

Datorită lucrării de mântuire pe care Domnul Isus Cristos a desăvârșit-o la cruce (moartea, îngroparea, învierea, înălțarea și așezarea Sa la dreapta lui Dumnezeu, avem privilegiul de a avea o dulce părtășie cu Dumnezeirea, prin credință.

Prin faptul că Domnul Dumnezeu a rupt de sus în jos catapeteasma de la intrarea în Sfânta sfintelor, suntem invitați nu numai să privim măreția Sa, ci ne-a dat dreptul să intrăm în prezența Sa ca să ne închinăm împreună cu toți sfinții, care stau în jurul tronului ceresc.

Cei douăzeci și patru de bătrâni se închină, aruncându-și cununile înaintea Tronului, recunoscând faptul că Dumnezeu este singurul Creator și Suveran vrednic de toată lauda și închinarea.

În versetul 3 este redat chipul lui Dumnezeu, însă nu printr-o formă fizică, ci prin strălucire (pietre de iaspis și sardiu) și un curcubeu care-L înconjoară, ca simbol al credincioșiei și legământului Său, făcut pentru veșnicie cu omul de pe pământ.

Iar în cuvintele versetului unsprezece, găsim imnul măreț de adorare a Dumnezeirii, în sala tronului ceresc. Aici ni se descoperă încă o dată faptul că Dumnezeul Trinitar este singurul Creator și Suveran peste tot universul („…căci Tu ai făcut toate lucrurile.”)

De fapt întreaga creație recunoaște faptul că toată cinstea, lauda și gloria i se cuvin de drept lui Dumnezeu, arătând că Dumnezeirea (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), este sursa întregii vieți și a existenței ființelor pe pământ și în cer: „Și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute”:

Prin urmare, întreaga creație depinde în mod absolut de voința și susținerea divină pentru a exista și pentru a funcționa după standardele lui Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om printre altele, pentru a reflecta chipul Său pe pământ, însă din pricina păcatului și a decăderii sale, omul a pierdut această onoare și strălucire.

Spre deosebire de om, florile sunt și acum la fel de frumoase și emană același parfum, așa cum le-a creat Dumnezeu. Soarele strălucește și astăzi pe întinsul cerului. Luna preia lumina soarelui și reflectă în noapte frumusețea cerului înstelat.

Albinele încă își adună mierea din floare în floare, păsările cântă pe limba lor spre slava Creatorului, numai omul nu și-a păstrat frumusețea divină cu care a fost creat. El a fost făcut ca să oglindească Dumnezeirea, însă din pricina neascultării, își „oglindește” propria stare de păcat.

Cu toate acestea, Domnul Dumnezeu nu a renunțat la făptura mâinilor Sale niciodată în istorie. Deuteronom 5:10b „…Și Mă îndur până la al miilea an de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele” Zice Domnul.

Mai mult, din dragoste și pasiune pentru făptura mâinilor Sale, a trimis pe Singurul Fiu născut, ca să ia chip de om, care să ne fie nouă exemplu de reflectare a luminii dumnezeiești. De două mii de ani încoace, Dumnezeu Tatăl privește spre om, prin prisma sângelui vărsat de Fiul Său la Calvar, unde a luat păcatele noastre și le-a adus ca ardere de tot pe Altar.

Așadar prin credința în jertfa Domnului Isus, s-a născut un popor deosebit, care a „ieșit” din lumea idolatră și putregaiul păcatului, căutând cu ardoare Fața Domnului.

Dorința fierbinte a lui Dumnezeu este ca omul să fie dependent de El, să asculte și să împlinească poruncile sale, să-L glorifice pentru măreția și sfințenia Lui și să împlinească voia Sa. El este Atotputernic, Omniprezent și Suveran; ceea ce spune este adevărat, ceea ce făgăduiește împlinește cu credincioșie.

Spre deosebire de împărații lumii care pretindeau fără merit, glorie de la supuși, Singurul Dumnezeu, Domnul slavei merită închinarea în exclusivitate. Textul ne învață faptul că în închinare, toate făpturile care stau în jurul Tronului lui Dumnezeu, Îl slăvesc, adică Îi recunosc valoarea. Îi recunosc Suveranitatea asupra întregului univers, acordându-I toată cinstea și gloria care I se cuvin.

Versetul 11 „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea…” În timp ce făpturile care stau înaintea Tronului ceresc, Îl laudă pe Dumnezeu pentru atributele Sale divine, cei douăzeci și patru de bătrâni se închină înaintea lui Dumnezeu pentru lucrările Sale veșnice: „Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute.”

Prin urmare toți sfinții din cer, Îl laudă pe Dumnezeu pentru întreaga creație, împreună cu răscumpărații de pe pământ care Îl laudă pe Domnul pentru jertfa de la Calvar, și împreună formează un ansamblu coral excepțional de adorare, spre gloria lui Dumnezeu.

Această dulce și frumoasă părtășie între sfinții din cer și cei de pe pământ, este făcută de către Duhul Sfânt pentru a-L slăvi pe Fiul care Și-a dat viața pe cruce, dar nu a rămas undeva într-un mormânt rece, ci a înviat, S-a înălțat la cer și S-a așezat pe tronul slavei la dreapta lui Dumnezeu Tatăl.

Prin urmare toată lucrarea aceasta de adorare și glorificare a lui Dumnezeu, este făcută în Numele, și pentru meritele Domnului Isus, Mielul jertfit de Tatăl pe Altarul din Golgota.