Fii un erou al lui Cristos

Fii un erou al lui Cristos

Iacov 4:8-12

„Apropiați-vă de Dumnezeu, și El se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!

Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți” Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră în întristare:

Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța.

Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Legea, sau judecă Legea. Și dacă judeci Legea, nu ești un împlinitor al Legii, ci un judecător.

Unul singur este dătătorul și judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă. Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?”

Scriptura ne descoperă faptul că, pe unde trecea Domnul Isus, prin orice sat, oamenii erau vindecați orice boală ar fi avut: muții începeau a vorbi, orbii își căpătau vederea, șchiopii, schilozii își recăpătau vigoarea în picioare și în trup, lepra era vindecată, morții înviau…

Și acolo unde Domnul intra într-o casă, acolo intra mântuirea. „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. „Astăzi continuă și zice Domnul: a intrat mântuirea în casa aceasta…”

Nouă ne place să cântăm uneori cântarea: „Trece Isus pe aici…” N-ați vrea să-L oprim și să-L rugăm frumos, să poposească în „casa” noastră? Chiar și acum când citești acest pasaj, Să-I oferim ca pâine: lauda buzelor noastre, ca apă aminul și aleluia pe care îl spunem împreună și ca desert, inimile noastre deschise larg pentru Împăratul?

Iar Domnul Isus să se bucure împreună cu noi și să ne vindece pe toți?

Bucuria credinciosului în adunare nu constă în hohote de râs ca la Toronto, nici în ropote de aplauze ca la teatrul Mascovskaia. Bucuria credinciosului constă în Aminul și Aleluia pe care îl exersezi chiar aici în adunare, în prezența Celui viu și adevărat, care este Domnul domnilor și Împăratul împăraților.

Patruzeci de ani, poporul lui Dumnezeu, s-a rotit în jurul unui munte și în toată perioada aceasta, l-a batjocorit și l-a judecat pe Moise: „Tu ne-ai scos din Egipt, unde aveam praji și usturoi și carne… ne-ai adus aici în pustie să murim de foame”.

„Tu ne-ai scos din Egipt, unde aveam apă din belșug și ne-ai adus aici în pustie să murim de sete”.

„Tu ești omul care ne-ai promis o țară unde curge lapte și miere și ne-ai lăsat în pustia aceasta ca să ne înghită!”

Douăzeci, treizeci, patruzeci de ani ne învârtim mulți dintre noi, de la Biserică – acasă, de acasă la Biserică și iar acasă…și în toată vremea aceasta, în loc să creștem în credință, judecăm păstorul, judecăm predicatorul, judecăm învățătorul…ne vorbim de rău unii pe alții. Adică, folosim armele oferite de către vrășmașul cel vechi și Cuvântul Domnului spune: „Cine vorbește de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău legea, sau judecă Legea.” Adică judecă pe cel ce a dat Legea!

Din nefericire, noi oamenii ne supărăm din orice motiv, ne răstim unii la alții și aruncăm vina, unii asupra supra altora:

„Tu ești de vină pentru cutare și pentru cutare lucru;”

„Tu ești vinovat pentru pierderile mele;”

„Tu ești vinovat că eu sunt un nenorocit…”

În felul acesta, se iscă conflicte în familii, în colectivități, între vecini și chiar în Biserică.

Dar, dacă vom ridica privirile ca să privim prin fereastra „vieții”, vom vedea cu claritate că răul de la cel rău vine.

De fapt, îngerii răi se războiesc cu noi, împreună cu „căpetenia oștirii Persiei” și se împotrivesc oricărei faptă și oricărui lucru bun, agitând oamenii îi ațâță împingându-i spre conflicte, spre bătălii și alte nelegiuiri de felul acesta.

Pe drept cuvânt spunem și recunoaștem că cel rău este capul tuturor relelor; el este autorul răului și tatăl mincinoșilor; el poară vina uneori pentru eșecurile noastre, pentru neîmplinirile noastre, pentru pierderile noastre, pentru că îi dăm voie să ne tulbure pacea și să ne slăbească credința.

Spunea cineva că, pe el, pe Satan trebuie să ne supărăm, nu pe cel de lângă noi, pentru că cel rău este cauza pentru care se produce scandal în familie, în societate, sau chiar în Biserică.

El, cel rău, este capul tuturor răutăților; pe el să vă supărați; pe el să-l mustrați cu credință în Numele Domnului.

Iacov spune în 4:7 „Împotriviți-vă diavolului tari în credință și el va fugi de la voi.”

Luptă-te lupta cea bună a credinței! Și nu orice luptă este bună. Nu te lupta cu fratele tău, cu soțul, soția, cu copii tăi, pentru că nu câștigi nimic dacă te lupți cu cel de lângă tine pentru care, cu siguranță, Cristos Și-a dat viața.

Nu vei câștiga nici un merit!

Dimpotrivă, aduni amărăciuni în suflet. Îi faci plăcere celui rău!

Lupta adevărată este aceea pe care o porți cu biruință, împotriva „duhurilor răutății și a căpeteniei văzduhului.”

Pentru lupta aceasta, nu împrumuta nimic de la cel rău, nici săbii, nici cuvinte, nici gânduri, nici orice altceva îți va oferi, ci ia toată armura lui Dumnezeu și sabia Duhului, luptă împotriva lui cu credință și în felul acesta vei birui și vei fi un erou al lui Cristos.

Vrășmașii nu vin nici odată împotriva ta cu ciocolată și cu bomboane; ci cu pietre, cu vorbe care dor, cu ură; dar îi biruiești pe toți, în oricât de mare număr vor fi, cu dragoste și cu iertare.

Când primul martir al credinței, Ștefan i-a văzut pe vrășmași și pe pârâșii săi apropiindu-se cu pietre (a zis: lasă că mă duc la președintele comunității și vă pârăsc pe toți; …vedeți voi ce pățiți). Nu, Ștefan le-a dăruit ceea ce adunase în inima sa: S-a uitat înspre cer și cu glas puternic a strigat: „Tată, iartă-i, nu le ține în seamă nelegiuirea!”

Cine a biruit în lupta aceasta? Mulțimea vrășmașilor? Nu! Ștefan, omul lui Dumnezeu!

Cerurile s-au deschis și Domnul Isus Cristos, Împăratul împăraților, S-a ridicat în picioare înaintea lui Ștefan, biruitorul și l-a chemat acasă…

Fii și tu un erou al lui Cristos!